Într-o zi, vecinul nostru de bloc şi-a luat un aparat de aer condiţionat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiţionat şi nici bani ca să ne cumpărăm unul. Sufeream de căldura şi de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea şi am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagină-două despre bine şi sensul vieţii şi, deşi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai târziu, vecinul şi-a deschis un butic şi a început să umble îmbrăcat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi.
Nu-i nimic – ne-am zis liniştiţi, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am dispreţuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a păsat, căci şi noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel. Şi-a luat şi un 4×4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcaţi.A mai trecut o vreme şi vecinul şi-a luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia după Ioan. Vecinul şi-a îmbrăcat soaţa cu o garderobă întreagă si cu blănuri, başca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat spiritul citind din Eclesiast. În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodyguard şi piscină. Am rezistat şi de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vilă – la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi şi Declaraţia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simţit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoţia cu o porţie de Caragiale. L-au dat a doua oară cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov şi Cazul Wagner al lui Nietzsche.Aşa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul îşi lua case, maşini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată. În sfârşit, într-o zi l-au aratat cu catuşe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiţi Apocalipsa. Dar peste vreo două săptămâni, vecinul nostru era eliberat şi chiar şi-a anunţat candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scârbiţi, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem. Pentru a treia oară ne-am uitat cu atenţie. Acelaşi rezultat: citiserăm toate cărţile.
Şi atunci ne-a cuprins invidia…
Popor roman, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
Autor: Dan Puric
nelutiu says
Domnule Dan, articolul dumnevoastra a devenit tragi-comic intr-o tara in care tot securisto-comunistii sunt la putere in principalele Institutii ale Statului! Chiar daca suna mai mult a banc sec, articolul e de departe unul educativ in sine, dar ne vom intreba, daca ala n-a mai avut biblioteca, de unde a avut cartile lui Seneca, in acesta lume plina de securisti, manelisti si corupti?