Stimați consăteni, dacă nu știați, vă informăm că în Primăria Bălăbănești, din când în când, mai apare câte o doamnă misterioasă care dă bani oamenilor. Vă aducem la cunoștință că una din aceste ființe misterioase, cu bani, a înmânat unor consăteni sume cuprinse între 50 – 150 de lei pentru că au permis, în toamna anului trecut, lucrări de foraj pe terenurile avute în proprietate.
Aceste lucrări de foraj ne duc imediat cu gândul la intenția companiei americane Chevron de a explora și exploata depozitele subterane de gaz de șist din zonă.
Îl întrebăm pe dl. primar al comunei Bălăbănești dacă cunoaște riscurile pe care le prezintă metoda de extragere a gazelor de șist prin fracturare hidraulică asupra populației, apei, solului și aerului? Îl întrebăm pe dl. Codreanu, în cazul în care se urmărește exploatarea gazelor de șist, dacă, înainte de executarea acestor sondări, a informat populația și proprietarii despre scopul, metodele și efectele asupra comunității și mediului? Îl întrebăm pe dl. Condreanu dacă știe că o parte a autorităților din Bârlad, membrii ai aceluiași partid politic ca și domnia sa, sunt extrem de îngrijorați de intențiile companiei americane Chevron privind extragerea gazelor de șist în zona Bârlad? Îl mai întrebăm pe dl. edil șef al comunei Bălăbănești dacă știe că sunt mii de oameni îngrijorați și neliniștiți în zona Bârlad de intențiile grupului Chevron în zonă, nemulțumiri ce vor atrage în ziua de 22 Martie un marș de protest de amploare împotriva exploatării gazului de șist în zona noastră? Deasemeni, îl întrebăm pe dl. Codreanu dacă are de când să prezinte consătenilor detalii cu privire la lucrările efectuate în toamna anului trecut pe teritoriul comunei Bălăbănești? Ne interesează cine este beneficiarul, care este scopul, câte sondări sau efectuat, în ce locații, care sunt următoarele etape?
Vă informăm că sunt mulți bălăbăneșteni îngrijorați, și că vor fi din ce în ce mai mulți pe măsură ce adevărul va ieși la suprafață, de acest gen de activități la care Primăria Bălăbănești i-a parte, în secret, fără a-și informa cetățenii.
Sperăm să înțelegi că bălăbăneștenii vor să afle adevărul și că acest material are menirea de a afla ce se întîmplă, nefiind îndreptat împotriva persoanei dvs.
Un dialog deschis și sincer este benefic pentru toți oamenii din comună, deoarece cu siguranță toți vom plăti, indiferent de culoarea politică și poziția socială dacă mâine ne vom trezi cu situații extrem de grave – poluarea apei potabile, pe o perioadă extrem de îndelungată, cu compuși chimici pe care nici un laborator din țară nu-i poate depista, emisii de gaze toxice purtate de curenți de aer ce produc decese instantanee, ecosistemul grav și iremediabil afectat etc.
Ca și sugestie, dacă primăria Bălăbănești, nu se poate exprima cu privire la o parte din întrebările enunțate mai sus sugerez ca în regim de urgență să trimiteți cei mai buni oameni din Primărie să participe la activitatea intitulată “Gazele de șist – tehnologii de exploatare” care va avea loc mâine, de la ora 11.00, la Pavilionul Muzeal “Marcel Guguianu”, la Bârlad, pentru a înțelege și a vă informa direct de la specialiști despre metoda de fracturare hidraulică .
Deasemeni îl invităm pe dl. primar Codreanu și pe toți cei care conduc destinele comunei să urmărească filmul documentar Ținutului Gazului (cu subtitrare în limba română), inserat iarăși pe site-ul nostru, pentru a înțelege, cât de cât, unele aspecte privind exploatarea gazele de șist.
D-le primar Dorin Codreanu, vă așteptăm cu răspunsuri la întrebările noastre pe site-ul cotidianului Xpress Bălăbănești, pentru a clarifica nedumeririle noastre.
Vă mulțumim anticipat, pentru deschidere și bunăvoință.
Vom reveni cu noi materiale și imagini despre locurile unde s-au efectuat sondări pe teritoriul comunei Bălăbănești.
Autor: Florin Munteanu
echipa XpressBalabanesti
Notă. Menționăm că Filiala Partidului Verde – Bălăbănești se exprimă categoric împotriva explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul comunei Bălăbănești și va întreprinde zeci de acțiuni prin care să informeze bălăbăneștenii despre riscurile pe termen mediu și lung al metodei de extragere a gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Vă așteptăm să vă alăturați acțiunilor noastre deoarece – Apa și Aerul curat înseamnă Viață.
Indiferența nu este o soluție.
LIVIU REBREANU says
AS fi curios si eu sa vad ce specialisti trimite primaria ca ei saracii sunt specialisti in jocurile pe calculator.
LIVIU REBREANU says
Inteleg ca pentru acest lucru nu este o preocupare asa mare din partea autoritatilor dar in schimb au trimis copoi de la judet sa vada intentia de vot a prostilor .Cum dracu 4 ani nu ne-a intrebat nimic si acum ne bombardeaza cu intrebarea cu cine votezi . Si dupa alegeri esti privit ca dracu ca nu votat cu cine trebuia .E mult mai rau ca in comunism am ajuns sclavi partidelor din ROMANIA.DAR cand eram in nameti nu ne-au intrebat daca traim sau am murit ne meritam soarta si poate ne da cianura sa murim cat mai repede.
ion balaban says
Atunci cand a fost investit primarul a jurat sa apere interesele comunei si a cetatenilor ei. Se pare ca juramantul a fost stramb si ca interesele oamenilor sunt vandute si nu aparate, si pe bani putini.
Cand omul isi scoate la mezat sanatatea si viitorul se cheama inconstienta insa cu tot respectul in cazul de fata se cheama PROSTIE.
Sa te fereasca Bunul Dumnezeu de blestemul oamenilor, domn primar.
marina says
nu-l blestemati.. nu-l mai votati !!! iesiti din sfera virtualului (in care votantii docili nu calca..) si mergeti sa vorbiti cu oamenii.. revolta pe net nu are un efect atat de puternic comparativ cu contactul direct, interuman, mai ales intr-o tara atat de ramasa in urma ca romanica noastra…
LIVIU REBREANU says
Anul acesta e bucurie pentru barurile din comuna de sunt alegeri berea si vinul o sa curga garla pentru prostime ca sa voteze pe unii pe altii deja unii au inceput sa dea dar nu dau de eii tot din banii nostrii. Eu as avea o solutie ca primarul sa fie ales pe viata pentru nu nu a mai prigonii pe cei care nu il agreeaza.Poate can o sa vina ilustrul pesedist DAN NICA sa ii propuneti aceasta doleanta ca sa nu mai terorizati taranii.
ion says
Daca au vazut ca cei saracii nu cer nimic nici asa nu sunt lasati in pace acum sunt amenintati ca li se ia pamanturile de cei mai bogatii si asta datorita celor care pastoresc comuna.AS propune sa devenim iobagii cum erau pe pamanturile grofilor din TRANSILVANIA si poate ne pun si botnite ca in romanul lui MARIN PREDA
i bodia says
vrem nu vrem orce om de buna credinta trebuie sa recunoasca faptul ca racordul la apa curenta este legat de mandatul de primar al domnului Dorin Codreanu. Ar fi mare pacat sa -si “asasineze”aceasta importanta realizare permitand aceste manevre cu…ssisturile Ii doresc intelepciune si tarie sa reziste si credeti-ma nu esxte usor ,cand sunt asa de mari interese .Eu atata vreau sa-i spun…nimic nu luam …dincolo dar este foarte important sa lasam BALABANESTIUL sanatos.Asa sa ne ajute Dumnezeu!
talida says
Racordul la apa curenta era o necesitate si oricum s-ar fi facut raspunzand cerintelor mileniului III, nu meritelor dnlui primar care cu siguranta si-a creat o situatie avantajoasa de pe urma obtinerii acestor fonduri.A facut foarte putine lucruri in mandatele lui, toate de mantuiala si toate profitabile pentru propriile-i interese. E un oportunist, un meschin, iar lipsa de pregatire a acestuia o oglindeste starea actuala a comunei: lipsita de culoare, de viata de stralucire!
talida says
Racordul la apa curenta era o necesitate si oricum s-ar fi facut raspunzand cerintelor mileniului III, nu meritelor dnlui primar care cu siguranta si-a creat o situatie avantajoasa de pe urma obtinerii acestor fonduri.A facut foarte putine lucruri in mandatele lui, toate de mantuiala si toate profitabile pentru propriile-i interese. E un oportunist, un meschin, iar lipsa de pregatire a acestuia o oglindeste starea actuala a comunei: lipsita de culoare, de viata de stralucire!
ion says
Dar vara apa nu mai este ca au facut niste foraje de mantuiala si lucreaza niste neaveniti la statie.Mai bine domnul primar ar face niste spanzuratori in care sa ne spanzure pe cei care nu-i suporta domnia sa si asa se comporta ca un domnitor fanariot.
ion voda cel cumplit says
Sa stiti un lucru sigur la primaria din Balabanesti nu ar trebui sa fie alegeri domnul e uns la tron pana la moarte sa stiti o sa vedeti doar daca e mazilit de Inalta Poarta de la ISTANBUL.
ovidiu casieru:) says
DORIN CODREANU ESTE CEL MAI BUN PRIMAR ….CEL MAI DESTEPT …CEL MAI SARAC..CEL MAI CIOBAN… CEL CARE SE APASA IN PIX CU PUTERE DE RUPE PIXU CAND SCRIE :)) TRE SA STIE DORIN CODREANU ACESTE LUCRURI…SI INCA CEVA …ARE SI UN BAIAT DE NOTA 10 CASIER :)) LA PRIMARIE DESTEPT SI ALA CA TASU 🙂 ABIA VORBESTE ROMANESTE 🙂 E DESTEPT FOC …
Florin says
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent de exprimare pentru a nu ne pune în situația de a interzice comentariile dvs. Vă mulțumim.
Expresiile cu conotație vulgară au fost îndepărtate.
ion says
Cred ca trebuie sa vorbim in limita bunului simt putem sa se exprimam opiniile si mod civilizat!
Florin says
Mulțumim pentru atitudine și sesizare. Observația dvs a fost corectă. Se poate discuta și civilizat.
fanu 'PRIMARULUI says
PRIMARU PLEACA DE LA PRIMARILE DIRECT LA STANA ….A DEMONSTRAT DE CE ESTE IN STARE 20 ANI ….LUMEA NU IL MAI IUBESTE ……:))
fanu 'PRIMARULUI says
APROPO DOMNISOARELE DE MAI SUS CARE ZIC CA VB VULGAR ………………………..:))Silvia says
Cel mai simplu și ușor lucru este să judeci și să injosesti pe cineva…din pacate asta începe să caracterizeze pe românul nostru..de ce nu mergem noi, cei care ne pretindem mai capabili și care ne trezim să ne dăm cu părerea, să conducem noi o primărie…,nu??că și așa e foarte simplu..,nu?ne-am gândit vreunul, o singură dată..,cum este sănătatea acestui domn?dacă traieste dânsul liniștit?Nu..categoric nu!Dacă avem ceva de adresat, ne putem intalni personal cu dansul,nu așa..Și..să fim serioși..Nu ne forțează nimeni să alegem pe cine nu vrem…avand in vedere ca nu a fost un singur mandat..Să nu sapam groapa altuia…continuarea o știm cu toții…că suntem romani..încă…