Moş Iancu Cujbă are un măr acru. Îl are în ogradă. Chiar la un metru de prispă locuieşte şi creşte şi se înalţă acest măr. Şi ne primeşte pe toţi (cu veselie şi cu crengile deschise), chiar dacă nu suntem de-ai lui. Sunt mulţi, ai lui: Constantin, Tincuţa, Zânica, Victoraş, Minuţa şi Mariana. Şi ce se mai bucură mama lor (ţaţa Măndiţa) când îi vede pe toţi, adunaţi sub măr! Şi ce se mai bucură mărul când îi vede pe toţi, adunaţi în jurul părinţilor, şi sub umbra florilor sale, şi sub adierea ramurilor sale, şi sub gălbuiul ademenitor al fructelor sale! Ai noştri, suntem mai puţini: Nicolae, Lucia, Ionel, Maricica şi Elena. Pomul şi moş Iancu au loc şi pentru noi. Moş Iancu este din ce în ce mai bătrân. Mărul este acru şi uriaş. Încăpem toţi copiii în el. Mărul e doldora şi greu şi bucuros de noi şi de păsări şi de mere. Merele sunt multe. Mai multe ca frunzele. Şi acre. Dar nu acre tare. Acre cu oleacă de dulce. Numai când te gândeşti, îţi şi lasă gura apă, cum se spune pe meleagurile acestui măr. Ca să faci o burtă de mere acre, nici nu trebuie să baţi la poartă, nici nu trebuie să ceri, nici nu trebuie să-ţi pună cineva o vorbă bună. Moş Iancu sau ţaţa Măndiţa, dacă te văd pe drum, te şi strigă: hai, ia-ţi o poală de mere! hai, ia-ţi un sân de mere! hai, că acuş cad pe jos şi se strică! hai, că-i păcat să nu iei! hai, să fie de sufletul lui, să fie de sufletul ei!…
Doamne, câte mere! doamne, câte suflete! doamne, câte suflete au urcat în acest măr fabulos!… Milioane de mere, mii de suflete, mii şi mii de păsări amestecându-şi cântecul cu glasurile şi ochii băieţilor, cu glasurile şi ochii fetelor!… Şi multe, foarte multe lacrimi (discrete) ale părinţilor sorbind (din ochi) frumuseţea şi copilăria odraslelor din măr, din jurul mărului, din jurul grădinii, din jurul satului, din jurul jurului, din jurul departelui, din ce în ce mai departelui inexorabil şi amăgitor!…
Din când în când (foarte rar, adică; să-mi fie ruşine!) merg să mă reculeg la mormintele părinţilor mei şi ai lor. Toţi au folosit scara făcută de tata, dar s-au întors pe/sub pământ, să vadă ce au uitat. Mama îmi spune să nu-mi fie frică de scară, tata îmi zice să-mi văd de treaba mea, moş Iancu vrea să-mi dea o ţigară, iar ţaţa Măndiţa îmi întinde un măr tocmai de atunci, uite, să-mi ajungă până acum, să-mi ajungă până când se face interzis!
Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi
Leave a Reply