Halta Bălăbănești – un loc plin de istorie și mister

Halta(Gara) Bălăbănești a fost inițial proiectată de specialiști în zona Popești – o zona cu adânci rădăcini istorice unde este atestat documentar satul Popești, pe Jeravăț (1495), sat moștenit de Petre Ghiughiu de la moșul său preotul Mircea ce păstorea în jurul anului 1435 o mănăstire (este vorba de cea mai veche mănăstire a județului Galați) ; o locație mult mai convenabilă atât lungeștenilor cât și bălăbăneștenilor. Deși la acea vreme au avut loc negocieri îndelungate, proprietarul terenului nu și-a dat acordul, prin urmare locația obiectivului a fost mutată 6 km mai la nord, la granița dintre județele Galați și Vaslui.

Undeva în partea dreaptă a micuței gări (actualmente halta Băbăbănești), nu departe de fântâna a cărui cozoroc prăbușit îi acoperă gura, se ma văd încă rămășițele vechii gări Bălăbănești – o clădire elegantă, pe două niveluri ce a jucat un rol important până-n 1944 când a fost bombardată de sovietici și rasă de pe fața pământului. Înconjurată de importante depozite de muniții, unele distruse de armata germană aflată în retragere, altele de bombardamentele rușilor, vechea gară nu a rezistat suflului războiului devenind doar o filă de istorie a satului, acoperită de colb și condamnată la uitare. Din păcate nu vă putem oferi nici o fotografie ; nu putem decât să ascultăm povestirile celor care au mai apucat-o sau au auzit vorbindu-se despre ea. Cert este faptul că în anii de după încheierea războiului geniștii bârlădeni au avut mult de furcă în a detona o cantitate însemnată de muniție îngropată în depozitele săpate în dealul din spatele gării. Astfel copiii din sat ce se jucau în zona respectivă, mari amatori de rachete de semnalizare sau suveniruri din perioada ultimului război mondial, au scăpat nevătămați iar părinții lor de griji. De menționat că muniție și armament s-au descoperit inclusiv la construcția complexului de bovine, complex ce aparține comunei învecinate – Grivița.

O mențiune interesantă de la începutul celui de-al II-lea Război Mondial, despre importanța Haltei Bălăbănești o putem constata într-un studiu realizat de Primăria Municipiului Pitești – Centrul de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Pitești. În această lucrare intitulată „Istoricul Regimentului 4 „Argeș” (1877–1946)” (1) în cap. I – „Istoricul Regimentului 4 (1877–1946)”, subcap. „Războiul antisovietic”, este menționată în perioada 17-18 iulie 1941 îmbarcarea Diviziei a-III-a Infanterie, cu destinația gara Bălăbănești, ca mai apoi la 22 iulie 1941 Regimentul 4 „Argeș” să treacă Prutul pe podul Fălciu și pe cel de cale ferată de la Bogdănești instalându-și pozițiile la sud-est de Țiganca, pe dealul Costeștilor.

„Îmbarcarea pentru dislocarea spre zona de operaţii a început în noaptea de 17 spre 18 iulie 1941, transportul făcându-se pe ruta Bucureşti–Feteşti–I.G. Duca–Barboşi–Tecuci–Bălăbăneşti. La o lună de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, în dimineaţa zilei de 22 iulie 1941, Regimentul 4 “Argeş” a trecut Prutul pe podul de la Fălciu şi pe cel de cale ferată de la Bogdăneşti, instalându-se pe poziţie pe Dealul Costeştilor, la sud-est de Ţiganca unde a staţionat până în cursul nopţii când s-a grupat la sud de Ţiganca.”

Nu departe de fundația vechii gări a fost construită una nouă, micuță, ce avea să adăpostească ani la rând sute de pasageri dacă nu chiar mii. Iată cum o descria scriitorul I.Gr. Oprișan, în anul 1945, într-un text dedicat satului Bălăbănești : „Şesul Jeravăţului era punctat de nenumărate oi şi vite mari. Mieii şi viţeii se zbenguiau printre ele iar rândunelele „furau apă” zbenguindu-se în văzduh. Gara mică din câmpie sclipea ca un briliant. Ghirlănzi de sate până hăt departe se ţeseau în vatalele primăverii …”

Prin anii 80, cu ocazia sosirii și staționării(pe timp de o noapte) a trenului prezindențial al fostului dictator Nicolae Ceaușescu pentru o partidă de vânătoare la cabana Stroiu, noua gară avea să treacă printr-un proces de modernizare complex. A fost placată cu ceramică, parchetată, anexele au fost restaurate. O porțiune de drum, pavat cu plăci solide de beton, avea să facă legătura cu actualul drum național 24D, porțiune de drum astăzi pe jumătate distrusă de lăcomia unor vecini ce și-au însuțit pe nedrept o parte din dalele respective. Tot atunci s-a construit și peronul pentru linia a doua. Pe direcția sud, nu departe de noul peron, s-a amenajat și un loc pentru aterizare și decolare a elicopterelor.

De menționat și faptul că în perioada interbelică, viza-vis de vechea gară, pe o ridicătură de pământ, locuia o familie de greci(Xantulis) ce se ocupau cu comercializarea cerealelor și a produselor agricole. Grecul Xantulis avea casa și magaziile în fața gării. Era renumit pentru tranzacțiile pe care le realiza, cumpăra de la săteni cereale la prețuri modice apoi le vindea la prețuri piperate. Casa și acareturile negustorului au fost distruse ca și vechea gară de exploziile unor depozite de muniții din apropiere.

Autor: Florin Munteanu

Surse: prof. Istorie Nicolae Pământ(informații culese de la d-l Dragomir Ion în vârstă de 86 de ani și d-l Balaban Costică în vârstă de 76 de ani, domiciliați în Bălăbănești) , Balaban Romică(bălăbăneștean, actualmente cu domiciliul în orașul Bârlad), Munteanu Gheorghe(a copilărit în zona gării).
(1) – Autorii studiului „Istoricul Regimentului 4 „Argeș” (1877 – 1946)” sunt: Iulian Boţoghină, Daniela Manaloiu, Nineta Nicolae, Lt.col.ing. Marius Olteanu, Leontin Stoica, Mihai Şoitariu, Doina Talaşman. Coordonatori: Colonel (r) dr. Cornel Carp, Lt.col. dr. Petrișor Florea, Vasilica Manea, dr. Cornel Țucă.