Cu toţii ştim că nu se mai poate arunca gunoiul la întâmplare. Va mai trece ceva apă pe Jeravăţ până când vor înţelege toţi locuitorii comunei acest lucru. La Lungeşti s-au făcut câţiva paşi în acest sens: a fost interzisă depozitarea gunoiului în locuri neamenajate (râpi, albia Jeravăţului, pe drum), existând la acea vreme o groapă în incinta fostului C.A.P. în care era permisă depozitarea gunoiului de orice fel. Acum, prin grija şi cheltuiala Primăriei au fost amenajate puncte de colectare a gunoiului şi a deşeurilor de plastic (în special PET-uri) dotate corespunzător. Cuşca de colectare a PET-urilor este plină, semn că locuitorii au înţeles că aceste deşeuri trebuie adunate în vederea reciclării, ele fiind materiale foarte greu degradabile (se descompun în timp foarte îndelungat, peste 100 de ani!). Punctul de colectare a gunoiului menajer arată foarte bine în fotografie, semn că nu a fost utilizat niciodată. Mărturie stau luciul pubelelor şi rugina de pe lacătul grilajului metalic. Poate ca n-aş fi spus nimic, dar apar tot mai des, pe marginea drumului de la Lungeşti către Bălăbăneşti mormane de gunoaie diverse (de la scutece de unică folosinţă, la moloz). Nu doar că fac o nota discordantă cu vegetaţia din zonă, dar poluează. Avem datoria morală să lăsam urmaşilor noştri o ţară curată. Fac un apel către Primăria Bălăbăneşti, să demareze o campanie de informare a locuitorilor despre necesitatea utilizarii utilităţilor existente. Scopul amenajării acestora n-a fost pentru “poză” sau un eventual control de la “mediu”.
Sursa text şi foto: http://lungesti.blogspot.ca/
Florin says
Sunt pubele de decor amplasate de Administraţia Codreanu. Se deschid porţile cu o lună înainte de alegeri, o dată la patru ani, ca la bibliotecă comunală. Toaleta nouă de la şcoala “Dumitru I. Ghimuş” este în aceeaşi situaţie, a funcţionat doar la inaugurare! Vor mai construi una “funcţională” lângă cele două deja existente. Dăcă arunci o privire peste gard, râpa vecină şcoalii “Gheorghe şi Maria Taşcă” este şi ea împodobită cu tot felul de deşeuri. Sper să fi montat scândura băncii de la staţia de autobuz centrală că şi aia dispăruse, … Dar mă rog susţinătorii edilului-şef vor spune că au avizele de mediu şi cele sanitare căci în România se dau la începutul proiectului după cum afirma o minte luminată din echipa Codreanu. Probabil şi recepţia lucrării se face tot la începutul proiectului!
dacia says
Noi nu avem ce manca si va arde de gunoi ce naiba sa pui la gunoi sa fim seriosi mai bine ar veni investitori unde sa avem un loc de munca sa nu mai fim slugi la unul si la altul.
Florin says
Ce oferă Bălăbăneştiul investitorilor? Mână de lucru calificată nu există, teren nu mai există, facilităţi zero, corupţie cât cuprinde, furturi la tot pasul etc. Au venit să instaleze generatoare eoliene, ce beneficii are comunitatea? Să fim serioşi?! Da … să nu mai aruncăm scutece de unică folosinţă şi peturi din maşină, să nu mai distrugem pădurile, să alegem oameni capabili, să oferim suport investitorilor, să pedepsim hoţii şi corupţii etc.
Edilul şef a încasat 26 000 ron în ultimul an fiscal pe măsura 141 – PFA plus salariul de primar de 19 944 ron; este un om harnic: schimbul unul primar, schimbul doi cultivă teren şi creşte animale . Fă şi tu ca el, de ce te plângi?!
roma says
Se vede ca veniti de pe alta planeta nu uitati ca noi traim in romania si hotia e la ea acasa
Florin says
Nu contează cine şi de unde vine! Important este să ridicăm capul sus, să nu ne mai plângem şi să spunem NU corupţiei şi hoţiei. Dacă vom face acest lucru vom scăpa şi de sărăcie. Când vom rândui lucrurile aşa cum trebuie, când respectul între noi şi faţa de mediul unde locuim va avea prioritate atunci vom constata că povara sărăciei nu va mai fi atât de apăsătoare.
Un beneficiar al Masurii 141 says
Nu mai arunca cu cuvinte goale, pune mana pe carte si te informeazate corect despre ce inseamna Masura 141 , care dupa cum stiu eu ca este in valoare de 1500 de euro anual, cu alte cuvinte iar bati campii ca de obicei……. te rog corecteaza atitudinea si fii om vertical ca sa ne convingi ca esti intreg la minte.. in ceea ce priveste poza ecologica cu pubelele iti recomand sa iti vezi gospodaria ta unde ai ridicat o casa fara auorizatie de constructie iar uleiul si deseurile ramese utilajele sunt deversate in curte de care sunteti pasibili de o amenda de la Garda de mediu ….. apropo te contrazici mai esti din cate stiu si de la Partidul Verzilor…… intr-un cuvant sa iti vezi de treaba ta ca are cine se ocupa de binele comunei …. te sfatuiesc sa inchizi acest ziar online care nu este benefic comunitatii noastre si asa vad ca in acest ziar lauzi mai mult pe fratele tau care nu il cunoaste nimeni din comuna….. voi continua !!!!!!!
Florin says
Conform declaraţiei de avere a d-lui Codreanu Dorin care este publicată pe site-ul ANI, domnia sa declara sub semnătură venituri de 26 000 de ron, iar la sursa venitului APIA masura 141, P.F.A. Ar trebui ca această declaraţie să fie publică şi pe site-ul Primăriei dar nu se respectă legea. Părerea dvs despre verticalitatea mea … este a dvs.
Referitor la casa care am ridicat-o, este înregistrată la primărie, impozitul este plătit la zi, dl. Cudriţescu de la cadastru a fost informat i s-a predat schiţa locuinţei etc. Casa veche care era mai în spate nu a putut fi renovată şi clădirea nouă a fost mutată zece metri mai în faţă pe terenul proprietate personală, în intravilan. Dacă Primăria avea ceva de obiectat trebuia să vină şi să-mi ceară socoteală acum trei ani. De fapt i-am sunat personal din Canada şi le-am spus să meargă să măsoare şi s-o înregistreze pentru a plăti impozitul. Ceea ce au şi făcut.
Referitor la utilajele pe care le foloseşte tatăl meu, bănuiesc că la asta vă referiţi că altele nu avem, adică un tractor 445 şi utilajele aferente nu cred că Garda de Mediu va avea ceva de reproşat s-au constatat deoarece nu prea produc deşeuri!!!
Nu vă place Xpress-ul ignoraţi-l. Vă invit “să continuaţi” însă nu mie frică de comentariile şi ameninţările dvs. Vă garantez că veţi avea răspunsuri pe măsură, chiar şi surprize.
roma says
In concluzie in sat suntem numai cretini si nebuni.
Florin says
Concluzia dvs. este o generalizare absurdă. În satul Bălăbăneşti sunt oameni harnici, necăjiţi mulţi dintre ei, dar şi mulţi hoţi şi profitori. Din păcate totul porneşte de la lipsa de transparenţă şi corectitudine a administraţiei locale. Orice iniţiativă este blocată pentru simplul fapt că cel care face propunerea respectivă nu face parte din clubul edilului şef sau pur şi simplu deranjează interesele altui membru din club. Oamenii care au curaj să ceară explicaţii sunt izolaţi, intimidaţi şi chiar ameninţaţi direct sau indirect prin diverse metode. Dacă, administraţia d-lui Codreanu, va continua în acelaşi mod îşi va asuma şi consecinţele.
roma says
Nu e diferenta mare fata de perioada comunista asta se vede din avion si am ajuns mai rau ca sclavi pe plantatie si suntem umiliti cei care conduc si-au insusit tot lua. Romania a devenit colonie unde europeni si americani ne obliga sa fim groapa lopr de gunoi .