După muncă

Maghița și Gheorghe Tașcă nu refuzau niciodată numeroasele invitații, care li se făceau, în sat sau prin împrejurimi, la nunți, botezuri, sau alte petreceri. În timp ce Maghița Tașcă concentra atenția asistenței cu glumele, ironiile și “politicalele”, izvorâte din spiritul ei caustic și inteligența înnăscută, soțul ei excela prin sobrietate în păreri și ținută.

Într-una din petrecerile la care participau soții Tașcă, Maghița a istorisit următoarea întâmplare autentică, cu lupăria lui Vasile Racliș.

Doi lăutari țigani, Dinu Hălăucă, flăcăiandru și Ghiță Bubulică, de două ori mai vârstnic, au întârziat mai mult, într-o noapte, la o petrecere. Întorcându-se, iarna, pe zăpadă mare, acasă, Bubulică alese o cale mai scurtă cu un ceas de mers, prin grădina d-lui Vasile Racliș. Spre a fi scutit și de surprize neplăcute, bătu la poarta omului, mai încet și mai tare, dar oamenii dormeau și nimeni nu-l auzi. Cu scripca ca fulgul de subțioară, Bubulică se aruncă, puțin mai încolo, peste gard, dar se trezi, îngrozit, în lupăria lui Vasile Racliș, o groapă, adâncă, săpată lângă cotețul unui purcel, care speriat de săritura neașteptată, începu să guițe, în puterea nopții. Pereții gropii erau înguști la gură și lați la mijloc, ca o butelcă uriașă.

Scurt timp după aceea, țipătul purcelului-momeală atrase pe un lup, care de câteva zile, în șir, dădea târcoale gospodăriei. După exemplul țiganului, lupul făcu un zdup, peste acelaș gard, în aceeași groapă cu violonistul. Năucit, țiganul cu vioara în mână i-a cântat lupului toată noaptea, fără încetare, fără să mai simtă frigul și oboseala.

A doua zi de dimineață, Vasile Racliș a pus țiganului o scară lungă, pentru a ieși, cu grijă, dar tot scârțâind din vioară, din groapă. Oamenii din sat l-au scos pe lup cu o funie cu laț, i-au legat o talangă de coadă și i-au dat drumul prin sat, spre pădure, unde l-au găsit mai târziu, cu capul zdrobit de trunchiul unui copac.

Autor: Ion Gr. Oprișan – Întâmplări adevărate petrecute la Bălăbănești în familia lui Gheorghe I. Tașcă

Notă. Aceste povestiri nu au fost publicate și provin dintr-un manuscris pe care prof. Nicolae Pământ l-a salvat și mi l-a dăruit pentru a-l face cunoscut bălăbăneștenilor.