Dumnezei cu pestelcă şi opinci

Sunt pe mirişte. Pasc lăptăresele şi stau la umbra snopilor de grâu clădiţi într-o claie, ca la carte. Trebuie să vină căruţa s-o ia şi s-o ducă pe arie, unde batoza “umblă” de rupe pământul. Pe arie miroase a sudoare şi a pâine, a doamne-ajută şi a târâş. Târâşul e o frânghie foarte lungă (lungă până unde se odihnesc/mocnesc amintirile), frânghie care înconjoară mormanele de paie ieşite din burta batozei proletare; apoi, capetele funiei se unesc şi se leagă, iar o pereche de boi trage toată grămada tocmai pe locul unde urmează să se clădească şura. Sunt mulţi oameni pe arie, mai ales femei. Auzi, domnule!…pe arie!…O arie din opera pâinii! o arie din opera iubirii!…(fără iubire, făina de grâu nu stă la frământat!)…O arie din opera ţărânii! o arie din opera ciocârliei căreia, iată, i se aude şi i se vede cântecul în aluatul cuminte şi sfânt din mâinile mamei!…o arie din opera greierimii (artileria grea a Veşniciei, cum uluitor zice Ionel Teodoreanu), greierime care, iată, îşi drege cricuitul şi porneşte marşul triumfal spre toamnă, cu tot cu mama, cu tot cu pâine, cu tot cu operele complete şi necunoscute ale acestor ţărani nemuritori, ale acestor Dumnezei cu pestelcă şi opinci!…

Sunt pe mirişte. Pasc lăptăresele şi stau la umbra unui salcâm răzleţ. Claia s-a dus în burta mereu flămândă şi lacomă a batozei. Stau pe burtă şi citesc scrisorile găsite în biblioteca din sat. Sigur că da! bibliotecă în sat, nu şagă!… La nivelul ţărânii, salcâmul miroase a soare-apune. Mai sus, printre ramuri, salcâmul miroase a lună-răsare. Inima salcâmului miroase a moromete coborât din carte şi venit întru umblare şi veşnică pomenire printre rugi de mure şi pălămidă, printre spini de holeră şi ulcioare cu apă. Stau la umbră…şi bate vântul…. Auzi, domnule?! o arie celebră din opera vântului!…(“bate vântul frunzele pe vale/ unde să găsesc iubirii tale/ loc de legănare, loc de joacă/ să întindă mâinile, să tacă?!”)…Bate vântul dinspre Zimbru (cel mai mic şi mai frumos sat din lume)…bate şi-mi aduce miros de turte coapte pe plită, miros de mămăligă aproape gata, glasurile copiilor în jurul mesei rotunde, zgomotul ademenitor al laptelui în şiştar…şi vocea grijulie şi dulce a mamei: hai acasă, făptaşule, bată-te norocul să te bată!…

Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi