Domnișoară de pe deal

Alaltăieri, … erai un fluture naiv
Ce tremura pe-un vreasc cuprins de mâl
Înfipt în buza unui râu hoinar
Spre satul pupezenilor din crâng

Ieri, … ai fi vrut să fii un dulce crin
Îmbrățișat adânc de soare
Să parfumezi un deal întreg
Pătruns de trudă și sudoare

Azi, … ochii tăi, triști și pierduți
În cerul șamponat de vânt
Poartă prin spuma norilor tăcuți
Un suflet tămâiat și blând

Mâine, … mâine dac-ar veni…
Cu ciocârlia ai dori să cânți
Să poți s-alini tortura inimii
Iubitului răpus de rugăminți

Poimâine, … vei fi o mândră rândunea
La streașina din curtea părintească
Ce tinde să-și ridice un cuib de lut
Sub aripa soldatului lăsat la vatră

Autor: Vasile Jăravăț

Puiu Zaibăr, cel necăjit de soartă și iubăreț peste fire, se plimba tăcut pe cărarea ce ducea spre Pupezeni. Iubea o domnișoară, de pe deal. Ar fi vrut s-o strângă-n brațe dar îi lipsea curajul. Se mulțumea s-o admire-n taină, să-i trimită flori împăturite-n sărutări și bilețele.