Domn al Ţării Româneşti, din 1385 (îşi începe domnia undeva între 1 ianuarie şi 31 august)1 şi până în 23 septembrie 1386)2, Dan I a fost fiul lui Radu I Basarab (conducătorul statului românesc sud-carpatin între 1377-1385)3 şi al primei soţii a acestuia, doamna Ana4. Deşi a avut una dintre cele mai scurte guvernări din istoria noastră, el poate fi considerat, totuşi, drept unul dintre cei mai însemnaţi domnitori români, atât datorită puternicei sale personalităţi cât şi a remarcabilelor lui realizări.
Cu toate că nu a fost asociat la domnie de către părintele lui, fiind însă cel mai mare dintre fraţi, când acesta va muri, îi va urma imediat la tron5. În general Dan I a dus aceeaşi politică ca şi predecesorii săi, continuând-o, îndeosebi, pe cea promovată de viteazul său tată, prioritară, pentru el, fiind menţinerea, pe orice cale, a independenţei Ţării Româneşti.
Foto 1. Monede din vremea lui Dan I
Preocupat şi de dezvoltarea economică a acesteia, Dan I bate pe mai departe monedă (mai ales dinari de argint şi piese mărunte sub forma banilor)6,emisiunile monetare, din vremea sa, completânu-le pe cele din timpul domniilor tatălui şi fratelui său.
De asemenea, el va continua activitatea ctitoricească a înaintaşilor săi, terminând zidirea bisericii episcopale din Râmnicu Vâlcea şi întărind daniile acestora de la Vodiţa, Tismana şi Cotmeana. Totodată, Dan I înzestrează, la rându-i, aceste aşezăminte religioase, cum ar fi cazul mănăstirii de la Tismana, căreia, printr-un hrisov, emis la 3 octombrie 1385 (primul document oficial ce ni s-a păstrat de la Dan I), îi dăruieşte şi întăreşte satele Vadul Cumanilor, Hrisomuinţi, Tismana, Balta, Bistreţ şi jumătate din Toporna, un obroc anual şi alte venituri7. Printre acestea se numărau şi 400 de găleţi de grâu, din dijmadomnească a judeţului Jaleş8. Tot prin actul amintit mai sus, el întăreşte şi dania în robi ţigani („40 de sălaşe de aţigani”), făcută mănăstirii Tismana de către fratele său Vladislav-Vlaicu9 (ce a condus Ţara Românească între 16 noiembrie 1364 şi cca 1377)10. În hrisovul, din 3 octombrie 1395, se menţionează, pentru prima oară, existenţa judeţelor – ca unităţi administrativ-teritoriale – şi a ţiganilor robi în Ţara Românească.
Pe plan extern, însă, politica promovată de el va determina o gravă înrăutăţire a relaţiilor sale cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437)11. Dorind să recupereze Amlaşul şi Făgăraşul, pierdute de fratele său, dar şi partea ungurească a Banatului de Severin, Dan I atacă cu oastea sa ţinuturile castelului Mihald (Mehadia). Probabil că el a ieşit victorios, intrând în posesia acestor teritorii, de vreme ce succesorul său la domnia Ţării Româneşti le va moşteni la moartea sa12.
Foto 2: Ruinele cetăţii de la Mehadia.
Spre sfârşitul domniei şi-l asociază la tron pe fratele său vitreg, Mircea (viitorul domn Mircea cel Bătrân, ce a cârmuit Ţara Românească din 23 septembrie 1386 şi până în 31 ianuarie 1418)13. Această asociere este dovedită de către o serie de monede, emise la acea epocă (în special ducaţi), pe care apar numele amândoura14. De asemenea, într-o versiune a cronicii interne a Ţării Româneşti, este precizat faptul că Dan I „au fost frate cu Mircea Vodă Bătrânul şi au domnit împreună amândoi câtăva vreme”15.
Amestecându-se în mai vechile conflicte de la sudul Dunării, dintre cei doi fraţi rivali Ivan Şişman – conducătorul ţaratului bulgar de răsărit, cu capitala la Târnovo, între 1371-139316 – şi Ivan Stratimir (Stracimir), ţarul Bulgariei Apusene (ce-şi avea reşedinţa la Vidin), între 1371-139617, Dan I intervine de partea celui din urmă (cucerind chiar câteva cetăţi din dreapta Dunării)
Foto 3: Ruinele cetăţii Severinului.
El va pieri, însă, într-una din luptele duse împotriva ţarului de la Târnovo, fiind asasinat, se pare, chiar din porunca acestuia. Dacă despre uciderea sa, de către Şişman, ca şi despre data la care a avut loc acest tragic eveniment aflăm din Cronica anonimă bulgară, în care este consemnat faptul că „Şişman, ţarul bulgar, l-a ucis pe Dan, fratele lui Mircea voievod, în anul 6902 (de fapt 6894, adică 1386-n.n.T.C.), luna septemvrie 23”18, despre împrejurările în care Şişman a făptuit omorul, din păcate, nu avem cunoştinţă, acestea rămânând necunoscute până astăzi.
Referitor la locul în care vrednicul voievod român şi-a găsit odihna de veci nu există nici o informaţie precisă, totuşi este puţin probabil ca tovarăşii săi de arme să-i fi lăsat trupul la sud de Dunăre. Este posibil ca aceştia să-i fi adus rămăşiţele pământeşti în ţară şi să le fi înmormântat în biserica Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş19.
În ceea ce priveşte familia sa, se cunoaşte faptul că Dan I a avut drept soţie pe doamna Maria şi ca urmaş, atestat documentar, un singur fiu, pe care l-a chemat tot Dan20. Descendenţii săi direcţi se vor numi Dăneşti, el fiind, practic, considerat „părintele Dăneştilor”21, una dintre principalele ramuri ale dinastiei domnitoare a Basarabilor.
Note:
1 În tot cazul, înainte de 31 august, dată la care a fost turnat clopotul pe care un anume jupan Dragomir l-a dăruit mănăstirii Cotmeana, clopot pe care apare o inscripţie din care aflăm că acest eveniment s-a petrecut „în zilele binecredinciosului domn Ioan Dan voievod”. Prin urmare la vremea respectivă Dan I era deja instalat ca domn al Ţării Româneşti – Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din Epoca Modernă a României. Judeţul istoric Argeş (sec. XVI-1848), Bucureşti, 1994, p. 192-193.
2 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol.I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 801.
3 Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 803.
4 Petru Demetru Popescu, Basarabii, Bucureşti, 1989, p. 86.
5 Idem.
6Istoria Românilor, vol. IV, p. 104.
7 Documenta Romaniae Historica. B Ţara Românească, vol. I (1247-1500), Bucureşti, 1966, p. 20-22.
8 Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 79.
9 Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1997, p. 17-18.
10 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi,Bucureşti, 1975, p. 901.
11 Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 564. Din 1410, Sigismund de Luxemburg devine şi împărat al Germaniei, încoronarea sa oficială, ca suveran al Sfântului Imperiu Romano-german, având loc, însă, abia, în 1433 (Ibidem, p. 561).
12 Petru Demetru Popescu, op. cit., p. 86.
13 Istoria României. Compendiu, ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 513.
14 Octavian Iliescu, Domni asociaţi în Ţările Române în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, în „Studii şi cercetări de istorie medie”, II, Bucureşti, 1951, p. 44-45.
15 Letopiseţul Ţării Româneşti (ed. de S. Nicolaescu), în „Revista de istorie, arheologie şi filologie”, XI, Bucureşti 1910, p. 108.
16 Istoria lumii în date, p. 566.
17 Ibidem.
18 Ioan Bogdan, Contribuţii la istoriografia bulgară şi sârbă, în Scrieri alese (ed. de G.Mihăilă), Bucureşti, 1968, p. 266; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944, p. 43, 45; Istoria Românilor, vol. IV, p. 278.
19 Virgil Drăghiceanu, Curtea domnească din Argeş. Note istorice şi arheologice, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” X-XVI, Bucureşti, 1917-1923, p. 52.
20 Este vorba despre Dan al II-lea, supranumit „cel Viteaz”, care a guvernat Ţara Românească, din august 1420 până în februarie-martie 1431, cu scurte întreruperi datorate lui Radu al II-lea (unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân), intrat în istorie cu porecla „Prasnaglava” (adică „Chelul” sau „Pleşuvul”), care a domnit, între mai şi noiembrie 1421, în vara lui 1423, în toamna anului 1424 (înainte de 10 noiembrie), în mai 1426 şi din ianuarie până în primăvara lui 1427 (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 391-392).
21 Petru Demetru Popescu, op.cit., p. 86.
Autor: Prof. Tiberiu CIOBANU
Surse: Revista Agero-Stuttgart şi www.foaienationala.ro
Leave a Reply