Ştefan cel Mare la Bârlad. Trei atestări în documentele de cancelarie 1460 – 1467 – 1495
————————————————–
„Trei sunt documentele de cancelarie, din cele 499 ce se cunosc din timpul lungii sale domnii, care menţionează prezenţa lui Ştefan cel Mare, împreună cu marii boieri din sfatul Moldovei, în capitala Ţării de Jos…”
„Uricul din 5 decembrie 1460 a fost publicat pentru prima dată de prof. Gheorghe Ghibănescu în 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, iar ultima dată în 1976 în Editura Academiei. Din toate cele trei documente redactate la Bârlad sub domnia lui Ştefan cel Mare, acesta este singurul care se mai păstrează. Achiziţionat de la anticarul Leon Şaraga din Iaşi, el a stat până în 1980 în păstrarea Academiei Române, când a fost predat arhivelor statului din Bucureşti.
Pecetea domnească a lui Ştefan cel Mare atârnată cu şnur roşu la pergamentul din 5 decembrie 1460, prin care se atestă documentar existenţa satului Bălăbăneşti. Pecetea are diametrul de 78 mm şi următorul text: +PECEAT IO ŞTEFAN VOEVODA GOSPODAR ZEMLI MOLDAVSCOI. Fotocopia este făcută la Arhivele Statului din Bucureşti la 2 iunie 1980 (cota: Pecet II, nr. 243). Pergamentul cu dimensiunile 25×34 cm se află în stare bună şi importanţa sa creşte prin marea pecete domnească din ceară roşie (78 mm în diametru) atârnată cu şnur roşu de mătase. 
Este cea mai veche pecete mare din timpul domniei lui Ştefan cel Mare care se mai păstrează, ceea ce îi conferă o mare valoare din punct de vedere sfragistic.”
“Uricul a fost scris de Isaiia al lui Şişman, iar mare logofăt a fost Dobrul. La redactarea uricului a participat însuşi Ştefan cel Mare, mitropolitul Moldovei Teoctist, 26 mari boieri din sfatul ţării nominalizaţi şi „alţi destui boieri mari şi mici.” Uricul este o sentinţă domnească dată în litigiul desfăşurat în faţa domnului şi a întregului sfat al Moldovei între Ivaşco comisul, ginerele boierului Ion vistiernicul, pe de o parte, cu Toma Dumitrescul şi Coste Turbure, pe de altă parte, care se certau pentru legitima stăpânire a două sate: Săseştii, pe Bârlad (sat azi dispărut şi înglobat în municipiul Tecuci) şi Româneştii, pe Jeravăţ, actualul sat Bălăbăneşti, din fostul judeţ Tutova, astăzi situat în nordul judeţului Galaţi. Satul Româneşti era pe atunci … „hotar în hotar cu târgul Bârladului…Litigiul a fost soluţionat în favoarea lui Ivaşco comisul, rămas singur stăpânitor pe ambele sate”
“Pentru importanţa pe care uricul lui Ştefan cel Mare din 5 decembrie 1460 o prezintă pentru satul Bălăbăneşti, nu poate mira pe nimeni, că două fotocopii în mărime naturală ale acestui document se găsesc la primăria şi la şcoala din sat. Cu acest document, păstrat nealterat, timp de peste 520 de ani, se pot mândri atât locuitorii din Bârlad, cât şi cei din satul vecin Bălăbăneşti, pentru acesta din urmă constituind şi prima atestare documentară.”
—————————————————————————————————————————-
Trebuie precizat că, spre deosebire de situaţia actuală, în afară de oraşul propriu-zis cu târgoveţii, meseriaşii şi negustorii săi, târgul Bârladului avea de jurîmprejurul său o ghirlandă de sate, care-i procurau în primul rând hrana…”…”Sunt menţionate sate dispărute sau încă existente ca: Dealul Mare, Lipeneşti (azi dispărut) lângă Zorleni, Făgetul Leahului între Popeni şi Ghermăneşti (comuna Banca), Trestiana, Brădeşti (comuna Vinderei), Lieşti (azi dispărut) lângă Griviţa , Şuşneşti (în comuna Bălăbăneşti), Cehani (azi dispărut) lângă Bălăbăneşti, pârâul Jeravăţ şi matca veche a Jeravăţului, Hrăneşti (azi dispărut) pe Jeravăţ lângă Griviţa, apoi unde se varsă Jeravăţul în Bârlad, Dumbrava Roşie (azi în municipiul Bârlad) – malul Tutovei-, gura pârâului Crâng din satul Crâng, comuna Perieni, satul Perieni, obârşia pârâului Perieni, apoi pârâul Sec de la Ceucani, comuna Perieni, pârâul Secşoară, la Simila şi peste Simila (comuna Zorleni), satul Porţai (azi dispărut) pe Simila, lângă Drujeşti şi apoi Drujeşti din comuna Băcani.La acest vast hotar, Ştefan cel Mare mai adaugă o selişte pe Tutova, anume Ivancea de la Tătarca (între Ciocani şi Iveşti) pe care o cumpără cu 100 zloţi tătărăşti, prin acelaşi document de la urmaşii lui Petru Tudor în număr de 14, selişte pe care o stăpâneau ca privilegiu de la Alexandru cel Bun, bunicul lui Ştefan cel Mare.”…
…”Documentul emis de Ştefan cel Mare la începutul lunii ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o importanţă deosebită pentru oraşul Bârlad, atât prin prezenţa marelui voievod în oraş, cât şi prin bogatul său cuprins de informaţii ca : întinderea teritorială, administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componenţa socială a locuitorilor (târgoveţi şi oameni săraci) şi dreptul de acciză, cu privilegiul de scutire, acordat bârlădenilor, după „legea lor veche”.
În secolul al XV-lea neexistând beton, pentru a se confecţiona borne de hotar, iar piatra fiind deficitară în regiune, hotărnicia se făcea cu menţionarea: “o salcie, 13 movile săpate, 7 dumbrăvi, 14 stejari, 5 drumuri, o răspântie, o margine de făget, o margine de pădure, o groapă săpată, o ruptură, o fântână şi capătul unui rediu…”
…”Se mai folosea sistemul de a lua ca participanţi la o asemenea trasare de hotar câţiva adolescenţi, care erau traşi de păr, înţepaţi sau pălmuiţi şi apoi răsplătiţi cu câţiva galbeni, pentru ca să ţină minte până la sfârşitul vieţii lor, când şi pe unde a fost stabilit hotarul, spre a-l putea descrie apoi, cu toate amănuntele copiilor şi nepoţilor lor”…
George Felix Taşcă (n. 2 aprilie 1914, București – 2000) – (Din Bârladul odinioară şi astăzi-1984, pag. 47-52). Textul prezentat mai sus a fost preluat integral din: Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2003 autor Ion N. Oprea, cu o prefaţă de Constantin Huşanu
Leave a Reply