La miază noapte de comuna Bursucani, cale de un kilometru și jumătate în hotarul unde se desparte ținutul Covurluiului de al Tutovei pe umărul dealului Zimbru, se află o bisericuță ce triumfează singuratică în ciuda vremurilor de astăzi.
Multă lume cunoaște schitul Zimbru. La picioarele schitului, în partea de miază zi pe costișă, se văd ca într-o strachină căsuțile Zâmbrenilor deșirate, ce privesc printe arborii fructiferi la pârâul ce curge grăbit cu undele sale cristaline spre orizont ca apoi să-și piardă drumul în nisipurile din valea Ciorii. Cătunul Zimbru deși e așezat într-o priveliște încântătoare, locuitorii sunt simpli și săraci.
Școală nu au, dar întrebând pe oamenii din partea locului despre bisericuța din deal îți vor vorbi cu respect, că acolo e biserica Sfântului Gheorghe sau schitul Zimbru.
Stând de vorbă cu bătrânii cătunului Zimbru și cu cei din Bursucani povestesc cele ce urmează cu privire la înființarea schitului Zimbru.
De jur împrejurul satului, până hăt departe, se întindeau codrii uriași, nepătrunși de piciorul omului. În valea Zimbrului de azi se afla un lac mare în care creșteau stuhării și papură, iar împrejurul lacului se aflau zmărcuri(mlaștini adânci). Cum locuitorii din Rădești, (Tutova) umblau după vânat au dat peste o dihanie de fiară ce fugea de-I scăpăra copitele și tremurau frunzele codrului. Locuitorii din Rădești împreună cu Adamenii și Bursucănenii au îngrămădit fiara în valea Zimbrului de azi și cum fugea ca o săgeată, s-a înămolit în smârcurile lacului.
Prinzând-o au tăiat-o cu topoarele și cântărind-o a tras 95 ocale moldovinești.
De la acea fiară sălbatică (bour) s-a dat numele cătunului de Zimbru. Vechimea satului nu se cunoaște deși locuitorii mărturisesc că răzbunicii lor s-au așezat în acea vale înconjurată de dealuri mari din cauza Turcilor și a Tătarilor care veneau cu gând rău să-i jefuiască și să treacă tot ce întâlneau prin foc și sabie.
Dela cătunul Zimbru s-a dat numele schitului, iar mai în vremurile apropiate, băncii populare din Bursucani, postului de jandarmi și plășii.
Data când va fi luat ființă schitul Zimbru și cine l-a făcut, nu se știe precis. Tradiția poporului ne spune că a fost clădit de mai multe familii de răzeși din comunele Vârlezi, Crăești și Smulți, care aveau proprietăți prin partea locului. Tot tradiția locală ne mai spune că înaintea schitului, în partea de răsărit, se afla o altă bisericuță făcută din lătunoaie mari de lemn și învelită cu stuh dar ale cărei urme abia se mai cunosc din întunecimea timpurilor. Că biserica Sf. Gheorghe va fi fost schit, sau mânăstire e lucru îndoielnic deoarece localnicii acum spun mânăstire, acum spun schitul Zimbrului. La acest schit deși s-au perindat peste 20 de preoți, ceva mărturii sau documente nu se găsesc poate chiar dacă ar fi existat au fost distruse de un foc groaznic ce a ars o parte din chiliile maicilor.
Cercetând vechile cărți de ritual prăfuite am găsit că cei dintâi fondatori au avut gândul cucernic de a lăsa câteva rânduri scrise, cu pan ape marginea cărților cu privire la modul de cine s-a înălțat schitul, sau mânăstirea Zimbrului. (Va urma)
Preot Gh. F. Bârsan, Bursucani – Covurlui
Notă. Textul a fost extras din periodicul eparhial Vestitorul 1 august 1928, editat de Consiliul Eparhial Galați (1926-1949).
Dorim să mulțumim d-nei Rocsana Irimia de la biblioteca V.A. Urechia Galați, secția Referințe, pentru ajutor, bunăvoință, promptitudine și mai ales pentru îndrumările precise oferite care ne-au călăuzit pe urmele acestor frumoase și prețioase rânduri. Xpress Bălăbănești (Florin și Anca Munteanu)
Leave a Reply