Ţin minte că m-am amuzat nevoie mare când îmi povesteau părinţii mei despre cum se petreceau alegerile la noi în România în perioada interbelică; era la modă zicala “vin ai noştri, pleacă ai noştri”. După aia nu au mai fost alegeri libere. Copil fiind mi se parea că nu am să ajung vreodată să o văd şi pe asta, dar uite că încetul cu încetul ajungem la vorbele înaintaşilor noştri. Astăzi a fos la noi în sat întâlnirea cu oamenii satului a candidatului la Primăria comunei noastre, din partea Partidului Poporului; duminica trecută a fost cel din partea U.S.L. Mâncare ,băutură şi promisiuni, din astea fără număr zic.
Eu, ce voiam de fapt să spun este faptul ca la ambele întâlniri erau adunate aceleaşi personaje. Norocul lor că nu pot vota de două ori! Este o mare risipă, omul tot pe cine doreşte votează dar bea ,mănâncă şi bate din palme la toţi.
Autor: Daniela
Sursa: http://lungesti.blogspot.ca/
Vă mai amintiţi cupletul lui Constantin Tănase? Ei bine, el vine din negura vremii, tocmai din perioada interbelică, însă are mult parfum contemporan! Să ni-l reamintim.
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cît am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare,
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare
Cum nicicînd nu s-a văzut,
Scoatem totul la vînzare,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a cîştiga o pîine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine,
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicînd nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
i says
Prosti vom fi mereu ca santem creduli si ii credem de fiecare data dar a doua zi dupa alegeri ne uita cu desavarsire .
i says
Cea mai buna solutie e sa disparem sa ramana ei cu toate averile lor ca in fond de ce credeti ca toti vor sa conduca comuna.