Din galeria oamenilor de nădejde: Gheorghe Taşcă

Text extras din publicaţia Răsăritul, Anul IX, Nr.3, Noiembrie 1926

Sunt sigur că în marea massă, anonimă, cercetătorul, va găsi figuri mult mai reprezentative de cât în aşa numita elită a societăţii. Omul despre care vreau să pomenesc subt rubrica aceasta este un venerabil bătrân, aproape octogenar, care trăeşte cu baba lui, tot atâta de bătrână, în satul Bălăbăneşti din ţinutul Tutovii. Carte n-a avut decât atât cât să ştie a socoti, a face o întâmpinare ori o scrisoare. Dar alt om mai preţuitor al cărţii n-am cunoscut. Nu numai pe copiii lui, – pe toţi i-a înmânat la carte şi nu s-a lăsat până nu i-au arătat yapisul isprăvitului – dar pe toţi copiii pe care îi întâlnea fără rost în sat îi convingea – cât cu vorba, cât cu nuiaua – să meargă la şcoli. Şi nu-s puţini părinţii care au adus mulţumire bătrânului, acum, când le-au ajuns copiii bine, după ce altădată l-au ocărât că nu-şi vede de drum. Dar dacă n-a avut carte de temei, toată înţelepciunea cărţilor i-o adusese, zi cu zi, viaţa. N-ai fi întâlnit pe meleagurile acelea nici un cărturar mai pătimaş după dreptate şi după onestitate. Un gătej de a văyut că ia cineva din gardul altuia şi n-a îngăduit. Iar când, în tinereţea lui strângător de dări obşteşti fiind, a trebuit să dea pept cu tâlharii, a primit în frunte lovitura de baltag care stă ca o scorbură şi azi, dar geanta cu banii statului n-a slobozit-o din mâini. Şi parcă îţi vine pe buze, când te gândeşti la oamenii aceştia dintr-o bucată, versul poetului “de-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii”. Cu adevărat că bătrânul acesta vine din timpuri străvechi, când vezi dârzenia lui în toate manifestările. Pe Kant nu l-a cunoscut şi nici de imperativul lui categoric n-a auzit, dar un elev care să aplice acest imperativ mai cu convingere, cred că nici marele filozof n-a avut. De aceia nimeni n-a ieşit din vorba lui. Un dictator luminat peste familia sa şi peste satul său chiar, acesta e bătrânul care nu vrea să audă de ogor părăginit, de copil neînvăţat şi de om certat cu biserica.

Şi când subt alt raport moşneagul acesta dârz ca un Clemenceanu este vrednic de a fi pomenit. E întemeietorul celei mai numeroase familii din ţară. După câte ştiu nimeni nu s-a bucurat la noi, la 60 de ani după căsătorie, de o adunare în care să se numere 76 de oameni din sângele lui: fii, fiice, nepoţi şi strănepoţi (inclusiv gineri şi nurori), cum e cazul bătrânului răzeş, căsătorit în anul 1866!

Nu ştiu ce profesiune n-are un reprezentant din familia aceasta. Universitatea se mândreşte cu doi profesori. Baroul, biserica, şcoala se cundară, şcoala primară, întreprinderile particulare, băncile, agricultura, comerţul şi meseriile îşi au partea lor din patrimoniul sufletesc al acestui bătrân care a semănat pe pământ bun.

Salutăm în el un simbol curat al vredniciei, al cumpătării şi al purităţii sufleteşti.

Text transmis Xpress Bălăbăneşti de prof. Nicolae Pământ căruia îi mulţumim pentru efort, deschidere şi curaj.