Vă prezentăm mai jos un interviu realizat de Andrei Antohi cu reprezentantul echipei Dunărea Galaţi – Auraş Braşoveanu, interviu apărut în această lună, în ziarul Realitatea – jurnal local(Galaţi-Brăila), partener al cotidianului nostru electronic.
Auraş Braşoveanu: ”Sperăm într-un retur foarte bun !” – Ţeapa dată de GICĂ POPESCU şi şcoala sa Dunării Galaţi
A.A: Spuneţi-mi despre stagiile de pregătire pe care le-aţi făcut?
A.B: Luând în calcul eforturile care s-au făcut pentru asigurarea celor mai bune condiţii, aşteptăm ca şi echipa să răspundă pe măsură. Avem speranţe pentru un retur foarte bun, spun asta pentru că modul de prezentare din meciurile amicale ne dau încredere. Pe piaţa transferurilor nu ne-am mişcat foarte mult. S-a intors Pribac de la Mureşul Deva şi am efectuat un transfer de la Târgul Neamţ, jucătorul Petrescu. Mai suntem în discuţii cu un jucător de la Gloria Bistriţa, Murar Adrian, dar ne-am împotmolit undeva la eliberarea acordului de transfer.
– Despre actualul antrenor ce părere aveţi?
– Eu am avut o relaţie profesională bună cu toţi antrenorii care au trecut în mandatul meu pe la Dunărea. Poate a părut o relaţie încordată doar cea cu domnul Dan Oprea, acest lucru fiind spus de dânsul după ce a plecat din cadrul clubului. Cât a activat la noi nu s-a exprimat niciodată c-ar fi nemulţumit de modul cum colaborăm. După ce a plecat şi-a expus, pe ici, pe colo diverse păreri. Tase este un antrenor profesionist care ştie să-şi facă treaba şi atât timp cât şi-o face corespunzător, nu vom avea nici un fel de problemă. Dânsul, ca obiectiv ştie ce are de făcut şi atâta timp cât şi-l îndeplineşte nu este nici o problemă.
– Despre actualul lot ce ne puteţi spune?
– Nu sunt mulţumit de modul cum s-au prezentat în tur, cred că locul lor era undeva în primele şase echipe. Din păcate a fost o perioadă când s-a mers după conceptul ,,se poate şi aşa” adică cu mai puţină muncă şi o evoluţie bazată pe mai mult noroc şi superstiţii, dar după o perioadă am clacat. Sezonul trecut am avut un start fulminant după care am început să patinăm şi nu ne-am mai revenit până la final. Chiar şi acest sezon l-am început ezitant, din această cauză sunt dezamăgit de mentalitatea băieţilor.
– Care este obiectivul echipei în acest moment?
– În ciuda faptului că ne aflăm pe 13 , clasarea pe unul din primele şase locuri , pentru că avem încredere că echipa poate mai mult.
– Care este situaţia financiară a clubului ?
– Eu zic că stăm bine ,deoarece nu avem niciun fel de datorie la nimeni. Ştim să ne gestionăm bugetul, deşi nu este unul foarte mare. Nu facem cheltuieli extravagante, iar fiecare leu este direcţionat spre susţinerea clubului.
– Primăria vă susţine?
– A susţinut echipa cu şapte miliarde anul trecut , dar anul acesta, conform noilor legi în vigoare, vom trebui să semnăm un nou contract de asociere. Suntem siguri că vom reuşi să facem acest lucru în viitorul apropiat.
– Aţi reuşit să atrageţi noi sponsori?
– Atragerea de noi sponsori este un lucru esenţial în sport, fără ajutorul unor sponsori nu prea ai ce face. E adevărat că între timp am reuşit să mai încheiem câteva contracte cu diferite persoane juridice. Mai exact mai colaborăm cu grupul de firme PEC, cu grupul Vinton, Agroport şi mai sunt si altele. Cred c-am reuşit să mai atragem noi sponsori recent şi datorită seriozităţii noastre.
– Evidenţiaţi un anume jucător în acest moment?
– Din punctual meu de vedere toţi sunt restanţi şi sper ca în acest retur să demonstreze că au respect şi devotament faţă de clubul Dunărea Galaţi.
– S-a mai concretizat acel transfer la AS Roma?
– Din păcate , transferul lui Gabriel Bogdan s-a concretizat şi spun din păcate pentru că partenerul nostru la acest transfer, domnul Gică Popescu şi Şcoala sa de fotbal ne-au înşelat, mergând şi executând singuri acest transfer, astfel aducându-ne un prejudiciu de 300.000 euro, sumă pe care am câştigat-o în instanţele sportive şi care trebuie trecută de către ,,Şcoala de fotbal Gică Popescu’’ la executarea plăţii , lucru pe care nu doreşte să-l facă. Au căutat diverse modalităţi de a se sustrage de la plată , de aceea în acest moment Şcoala dânsului se află în stadiul de neprogramare. Pe rolul instanţelor civile dânşii au introdus nişte plângeri care le-au fost respinse. Noi aşteptăm un răspuns de la Tribunalul Bucureşti privind investirea hotărârii , acolo depunând şi o plângere penală. Ne aflăm în mişcare şi sperăm să se rezolve cât mai repede această problemă pentru că s-au făcut deja nouă luni.
– Cum s-a ajuns la acest conflict?
– Păi, jucătorul Gabriel Bogdan era deţinut în co-proprietate şi cotă egală de F.C.M Dunărea Galaţi şi Şcoala de fotbal Gică Popescu. A venit o ofertă de la clubul italian A.S Roma şi domnul Gică Popescu a plecat de unul singur în Italia să rezolve transferul. În mod normal şi legal acolo, la negocieri, trebuia să se afle şi unul din reprezentanţii clubului nostru. Domnul Popescu a garantat şi semnat că el are drepturile exclusive asupra jucătorului, a încasat banii, iar de noi a uitat. În urma acestei tranzacţii, repet, clubul F.C.M Dunărea Galaţi trebuia să primească 300.000 de euro, dar pe hârtie apar doar 316 euro ca sumă privind indemnizaţia de transfer.
– Dar cu transferul lui Bourceanu?
– Atât FC Timişoara, cât şi Oţelul au dat dovadă de professionalism şi au achitat tot ce trebuia.
– Se mai lucrează la modernizarea stadionului Dunărea?
– Nu, momentan lucrările au fost sistate din cauza crizei economice. Ele vor fi reluate în momentul când vor fi găsite sursele de finanţare. Din banii primiţi pe Bourceanu am început amenajarea unei anexe a stadionului, unde vom construi o sală de forţă, fitness şi aerobic pentru jucătorii de la echipa de seniori, cât şi pentru jucătorii de la centrele de copii şi juniori. În proporţie de 75% clădirea unde trebuie amenajată această sală este gata.
– Colaborarea cu clubul Oţelul cum merge?
– Ea se bazează pe respect reciproc, iar în situaţia în care un club sau altul îşi prezintă intenţia de a achiziţiona un jucător mergem şi discutăm, găsim variante. În acest moment Dunărea mai are doar un singur jucator format de noi în curtea Oţelului şi acela este Cornel Râpă. Noi de la Oţelul îi avem pe Cârjan şi pe Agachi.
– Ce planuri aveţi pentru viitor?
– Sper să continuăm să ne dezvoltăm şi în curând să achiziţionăm un mini-bus pentru copii şi juniori. Sper ca în luna mai să reuşim să demarăm lucrările pentru terenul 2 pentru a-l face sintetic. Tot segmentul de tinere speranţe al Dunării se leagă de infrastructură, căci dacă nu faci terenuri şi nu creezi condiţii n-ai nici o şansă să creşti jucători. De aceea trebuie să facem orice ne stă în putinţă ca acest proiect să prindă viaţă deoarece am înţeles că stadionul Portul Roşu în 2011 urmează să fie demolat şi noi acolo ne jucăm meciurile la nivel de copii şi juniori. Iar dacă acest stadion va fi demolat noi nu vom avea unde juca. În locul stadionului Portul Roşu urmează să se facă o sală polivalentă cu 4.000 de locuri şi un bazin de înot, lucruri care cu certitudine lipsesc oraşului Galaţi. Dar nu cred că este normal sa demolezi un stadion pentru a face alte proiecte şi aşa sunt puţine terenuri unde se poate juca. Noi mulţumim Universităţii Dunărea de Jos care prin Facultatatea de Educaţie Fizică şi Sport ne-a ajutat şi încă ne ajută pentru folosirea acestui teren. Grupele mari şi Liga a-III-a îşi desfăşoară activitatea acolo. Avem o colaborare foarte bună şi cu Direcţia Judeţeană de Sport, mai ales că pe mini-pitch-ul lor îşi desfăşoară activitatea o grupă de copii. Avem şi susţinerea directorului de la Şcoala Sportivă care ne ajută punându-ne la dispoziţie a unui mini-pitch pentru desfăşurarea activităţii altei grupe. Avem propriul nostru teren mic în cadrul bazei Siderurgistul. Avem o colaborare bună şi cu Oţelul care ne permite intrarea de două ori pe săptămână pe terenul mare de la Siderurgistul. Îi mulţumesc în mod special domnului director Păunescu care ne ajută de fiecare dată, permiţându-ne accesul în sala de la Liceul Sportiv, cât şi pe terenurile de antrenament. Îi mulţumim public şi domnului profesor Petronel Moisescu care ne permite intrarea pe terenul sintetic de la plajă şi care ni-l pune la dispoziţie. Cu infrastructura la grupele mici stăm bine, problema e la grupele mari şi aceasta trebuie rezolvată pentru că aici este viitorul.
– Ce transmiteţi suporterilor gălăţeni?
– Să fie aproape de fotbalul românesc şi în special de cel gălăţean, să-şi susţină favoriţii în mod civilizat şi să înţeleagă că şi sportivii sunt oameni şi au sentimente, au probleme şi ei, la fel ca toată lumea. Uneori prind o zi mai proastă când nu le iese nimic.Şi cel mai important: când vor să le reproşeze ceva, s-o facă într-un mod cât mai civilizat cu putinţă. Dar cel mai important este să facem mişcare pentru că doar aşa ne vom consolida sănătatea, vom găsi bucurii în petrecerea timpului liber. Personal de fiecare data când pot fac mişcare, spre exemplu cum am prins cele şapte zile din cantonamentul din Bulgaria , unde m-am dus să vad live meciurile amicale şi în fiecare zi am făcut măcar un antrenament , separat de echipă!
– Oricum, până la viitorul interviu ţinem legătura.
Autor: Andrei Antohi, Aprilie 2010 – Publicaţia Realitatea
morogan tudorel says
vreau si eo sa jok fotbal …..daca sa poate ..la galati…..varf