Ieri, sau mai ieri parcă, la Galați, în orașul unde a îndrumat sute de copii să citească abecedarul și să scrie propoziții – adunări și scăderi, învățătorul, cu acele ceasului din coșul pieptului oprite pe o axa a timpului neînțeleasă de nimeni, a plecat pe urmele proaspete ale fratelui său.
Astăzi, într-o zi de miercuri, Ioan Munteanu și-a luat rămas bun de la cei apropiați (familie, colegi, prieteni și consăteni) reîntorcându-se trupește în pământul negru, rece dar primitor al Bălăbăneștilor, pământ pe care, copil fiind, l-a cutreierat și colindat, …. de pe Vale – pe Deal, prin păduri de salcâmi și stejari , … după gâște și oi, după care cu boi, după prieteni, joacă și flori.
Mâine, traversând “puntea”, spre bisericuța din Fundătură, unde pe coama dealului se-nvârteau odată morile de vânt ale Maximeștilor, vom deschide portița muzeului crucilor din sat pe care stau scrise cu cerneală amară în catalogul veșnic al satului , sfințite cu lacrimi și mir, numele (stră)bunicilor și părinților nostri. Printre ele, cea mai nouă, este cea a unchiului meu, care-și veghează de sus stupii, livada și via ce-i străjuiesc casa părintească.
Fie-ți țărâna ușoară! Bunul Dumnezeu să te aibă în paza și grija Lui!
Leave a Reply