“Gavril(ă) Munteanu s-a născut la 7 noiembrie 1896 în Bălăbănești, Galați. A fost arestat la 27 iulie 1948 și condamnat la 12 ani de temniță grea. A fost închis la Ploiești, Făgăraș, Iași, Jilava și Gherla. A fost eliberat la 23 iulie 1960, cu domiciliul obligatoriu în Viișoara, Ialomița. (informații din fișele matricole penale din A.A.N.P.)” – Sursa: Destine individuale și colective în comunism, autori: Cosmin Budeancă și Florentin Olteanu.
Gavril(ă) Munteanu se trage dintr-o familie veche de răzeși din Bălăbănești. Bunicul său, Toader Munteanu (cel bătrân) a trăit în secolul XIX la noi în sat fiind tatăl a două fete (una din prima căsătorie) și un băiat – Gheorghe Munteanu, decedat în anul 1907. Gheorghe Munteanu a avut patru copii: Toader Munteanu (cel tânăr), Tinca Munteanu (decedată la vârsta de 12 ani), Gheorghe Munteanu – Ghiță (avocat) și Gavril(ă) Munteanu eroul acestei istorisiri. Gavrilă a fost inspector la Siguranța Statului pentru zona Basarabiei, cu sediul în orașul Tighina și cel care a salvat viața Aureliei Balaban (eroina cărții Conversație la scara cerului cu Aurelia Balaban, autoare – Elena Turbatu-Antonescu) de la asasinatul pus la cale de Ion Papură Balaban din Bălăbănești.
Într-o scurtă istorisire inclusă în lucrarea Conversație la scara cerului cu Aurelia Balaban, Aurelia nepoata lui Gavrilă Balaban dezvăluie amănunte importante din activitatea și destinul tragic al eroului nostru.
Iată mai jos povestirea Aureliei Balaban:
” ….. Înaintea de ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, Gavrilă urmărea un grup de comuniști, ce desfășurau în România acțiuni subversive împotriva statului român. Concret, între altele, urmăreau să arunce în aer uzina de apă de la Dobrești, de lângă Târgoviște, ca astfel să lase capitala fără apă.
În funcție de mișcarea acestui grup, Gavrilă, spre a-i urmări pe comuniști, era detașat când la Bârlad, când la Târgoviște. În aceste detașări familia îl urma. Aici e locul să arăt că Gavrilă era însurat cu o basarabeancă rusoaică. Și avea o fata care în momentul în care am cunoscut-o, avea vreo cinsprezece ani. Fata era frumoasă, ca, dealtfel, și mama ei.
Dar, de atunci nu le-am mai văzut.
Odată cu instalarea regimului comunist în România, Gavrilă a fost chemat în București în fața autorității comuniste, când însuși ministrul de Interne de atunci Teohari Georgescu i-a spus: “Te cunoaștem bine de când urmăreai pe graniță grupul nostru de comuniști ce acționa în România. Acum s-a întors situația: puterea în România este în mâinile noastre. Îți propun un târg: să colaborezi cu noi, în schimb, nimic nu ți se va întâmpla”. ” Nu pot s-o fac, a răspuns Gavrilă, căci sunt patriot, lăsând la o parte faptul că am depus jurământ de credință față de Țară și regele Mihai”. “Nu vrei? Atunci află că vei sta la închisoare timp de doisprezece ani”. “Nu pot” a fost hotărârea lui Gavrilă.
Când unchiul meu a ieșit de la convorbirea cu ministrul Teohari Georgescu, profitând de faptul că se afla la București, a trecut pe la mine ca să-mi spună toate acestea. Și a adăugat: “Eu nu sunt sperjur, Aurelia; și nu-mi trădez Patria. Iar șantajul la care vor să mă supună nu ține la mine. Pot să și mor, dar nu-mi calc în picioare demnitatea”.
Întors acasă la familie, au început persecuțiile. Mă voi rezuma la faptul că va fi arestat și închis într-o aspră închisoare, cea de la Târgșor, de lângă Ploiești. Acolo va rămâne el timp de doisprezece ani.
Pe când făcuse serviciul de la Siguranța Statului, Gavrilă legase o așa-zisă prietenie co agentă comunistă. Pot spune că ea se legase sufletește de unchiul meu, deoarece îi dezvăluia fiecare pas pe care grupul din care făcea parte îl desfășura. Acum ea îl ținea la curent cu ce se întâmpla; ori va fi fost vorba de o tactică spre a-i căpăta încrederea și a obține de la el diverse date. Oricum, acestea sunt doar presupuneri ale mele. Această spioană își juca rolul pe două fețe. Astfel încât Gavrilă, în ce-l privea, știa dinainte ce va urma. Ea îl atenționase că va fi chemat la ministerul de Interne în fața lui Teohari Georgescu; că de nu va accepta colaborarea, îl așteaptă doisprezece ani de închisoare. Mă întreb: îi va fi dezvăluit asta din sentiment, or va fi fost o tatonare, sau o metodă de a-l fi determinat să colaboreze cu dușmanul? Nu se poate ști, deoarece despre Gavrilă eu voi avea rare știri.
Spre cinstea lui, Gavrilă n-a cedat în fața amenințărilor: nu și-a trădat Țara și pe regele său spre a-i fi lui bine. Și, doamne, câți nu vor fi făcut-o în țara aceasta! Iar dacă cei, precum Gavrilă, ar fi fost mai mulți decât trădătorii, n-am fi ajuns, poate, la ceea ce se știe a fi fost sub asuprirea comunistă.
Gavrilă va rămâne în închisoare pe durata declarată de însuși Teohari Georgescu, adică doisprezece ani! După aceea, va primi domiciliu forțat în Bărăgan, pe cinci ani. În răstimpul anilor din Bărăgan, unchiul meu avea permisiunea de a merge uneori să-și vadă familia. Ba chiar familia avea permisiunea de a se strămuta lângă el, la locul de penitență. Familia nu l-a urmat. Poate pentru că așezarea din Bărăgan era nu un sat ca toate satele, fie cât de mic sau sărac, ci o adunătură de bordeie și improvizații, în care cu greu putea cineva supraviețui. În schimb se ducea el la familie la Târgoviște.
Și, în mod dramatic, anii lui de viață nu i-au fost suficienți ca să-și ducă la capăt această a doua fază a pedepsei. Moartea i-a luat-o înainte: va muri acasă la el cu prilejul unei astfel de vizite! S-a întâmplat în anul 1958, la vârsta de șaizeci și doi de ani.
Am dorit să consemnez aici, în puține cuvinte, calvarul unchiului meu, Gavrilă Munteanu, căruia nimeni n-avea să-i facă vreodată dreptate!”
Notă. Există o neconcordanță între cele două surse pe care le-am folosit privind anul decesului eroului Gavrilă Balaban însă ambele surse stabilesc cu exactitate anul și locul nașterii 1896 – Bălăbănești.
Date culese și analizate de Florin Munteanu
Leave a Reply