Ludwig van Beethoven s-a născut în ziua de 16 decembrie 1770 la Bonn, în apropiere de Koln, în mansarda unei căsuţe modeste. Ca şi Niccolo Paganini a avut o copilărie nefericită, fiindu-i deseori exploatat talentul muzical de către tatăl său ce-l prezenta în public ca pe un copil minune. La vârsta de patru ani era încuiat într-o cameră fiind forţat să lucreze până la epuizare. La doar unsprezece ani cânta în orchestra unui teatru, doi ani mai târziu era organist.
Deşi a fost privat de bucuriile copilăriei, silit să plece din Bonn, Beethoven nu şi-a uitat locurile natale rememorând amintirile duioase, pline de culoare, ale acelor vremuri apuse. Copleşit de farmecul văii Rinului, de frumuseţea şi misterul bătrânului fluviu, Beethovan nutreşte o reîntoarcere pe meleagurile copilăriei. Din nefericire aceste locuri vor rămâne doar nostalgii, căci marele Beethoven avea să-şi petreacă aproape întreaga existenţa la Viena, fără să mai apuce să-şi vadă visul cu ochii.
Ludwig van Beethovan este cunoscut de majoritatea publicului ca un compozitor genial, un pianist desăvârşit ; puţini fiind cei care au încercat să înţeleagă şi desluşească personalitatea complexă a marelui artist. Dincolo de creaţia sa artistică omenirea avea să îmbrăţişeze puritatea, modestia şi curajul unui om de o simplitate şi bunătate nemaîntâlnite. La cinsprezece ani Beethoven conştientiza fatalitatea morţii („Biet om, cel care nu ştie să moară! N-aveam decât cinsprezece ani şi ştiam lucrul ăsta”), ca mai târziu apelând la Divinitate să-şi înfrunte eroic destinul sacrificându-şi existenţa pe altarul artei, pentru a bucura sufletele celorlalţi. Pe o filă din notiţele sale scria: „Supunere, supunere deplină în faţa ursitei ; nu ţi-e dat să trăieşti pentru tine, ci doar pentru alţii ; singurul izvor de fericire pentru tine este arta. O, Doamne dă-mi putere să mă pot birui!” Tragediile sale lăuntrice, zbuciumul său necontenit, suferinţa îndurată de pierderea graduală a auzului(între 1796 şi 1800, surzenia s-a agravat, Beethoven percepând sunetele joase mai bine decât cele înalte), orgoliul şi patriotismul aveau să se reflecte atât în creaţia muzicală cât mai ales în definirea completă a caracterului artistului. Beethovan ignoră barierele lumeşti proclamându-şi victoria în sonatalele(„Sonata cu marş funebru”, „Sonata lunii”, „Sonata a doua”- 1802) şi simfonia(„Simfonia a doua – 1803”) rod al trăirilor sale lăuntrice şi geniului său(„În multe din aceste lucrări te surprinde vigoarea şi stăruinţa ritmurilor de marş şi de luptă”- Romaine Rolland ).
În 1806 Beethoven avea să cunoască dragostea, „iubita nemuritoare” fiind Therese von Brunswick căreia avea să-i dedice visătoarea sonată op. 78.(1809). Au fost patru ani de linişte, de împăcare a geniului artistului cu formele valoroase şi apreciate ale predecesorilor săi.
Un an mai târziu, Beethovan este iarăşi singur. Mântuit de dragoste şi ambiţie, călăuzit de încrederea în propriile sale forţe, de temperamentul său impulsiv şi sălbatic Beethoven trăieşte visul oricărei fiinţe pământe – independenţa totală într-o lume predestinată geniilor. Bettina Brentano îl descria pe Beethoven marelui poet Goethe: „ Când l-am văzut prima oară, tot universul parcă s-a mistuit în clipa aceea ; Beethoven m-a făcut să uit lumea întreagă şi chiar pe tine, o, Goethe… Nu cred că mă înşel afirmând că omul ăsta a depăşit cu mult civilizaţia modernă.”
Urmează o perioadă nefastă în viaţa marelui artist. Greutăţile financiare îl macină. Viaţa artificială, mondenă a Vienei venea în contradicţie cu gustul şi libertatea de expresie a artistului. Ignorant de societatea vieneză, închis în sine, titanul nemuritor al pianului se reculege în natură, la ţară din zori şi până-n seară(„Prea Puternice! În pădure mă simt fericit – fericit în pădure – unde fiecare copac grăieşte prin tine. Doamne ce minunăţie! În pădure, pe dealuri – e linişte, linişte spre a te slăvi!”)
Şi totuşi Beethoven nu uită şi nu iartă ignoranţa Vienei. Pe 7 Mai 1824 a avut loc pentru prima dată în acest oraş, audiţia „Missei în Re” şi a „Simfoniei a noua”. Viena a fost zguduită din temelii. Simfonia a declanşat o atmosferă incendiară fiind nevoie de intervenţia poliţiei pentru a opri manifestaţiile din oraş. Din oceanul de tristeţi şi fărădelegi al omenirii Beethoven a ridicat şi revărsat peste eternitate „Oda Bucuriei”. Concertul nu-i va aduce însă nici un folos material. Soarta-i fusese scrisă. În toiul unei furtuni, purtat de fulgerul Divinităţii avea să părăsească această lume nerecunoscătoare(26 martie 1827). Mâna unui străin avea să-i închidă ochii pe un pat plin de mizerie şi suferinţă.
Din cugetările lui Beethoven:
„Nu există nimic mai frumos decât să te apropii de Dumnezeire şi să răsfrângi lumina ei asupra neamului omenesc.”
„Liberatatea şi progresul constituie nu numai ţelul artei, dar şi al întregii vieţi.”
„Propovăduiţi copiilor voştri virtutea ; numai ea poate să-ţi dea fericirea nicidecum banii. O spun din experienţă…”
„Aşa cum se desfăşoară politica europeană, e imposibil, în condiţiile actuale, să faci ceva fără Bani şi fără Bănci”(anul 1819)
„În cincizeci de ani vor fi peste tot numai republici”(anul 1819)
Notă: Materialul prezentat mai sus reprezintă o succintă prezentare a vieţii celebrului compozitor Ludwig van Beethoven având la bază notiţe din lucrările „Viaţa lui Beethoven” – autor Romain Rolland şi „Convorbiri cu Goethe” – autor Johann Peter Eckermann.
Autor: Florin Munteanu
La adresa de mai jos puteţi asculta superba compoziţie a lui Ludwig van Beethoven – „Simfonia a noua”.
Leave a Reply