Klaus Heitmann – “Imaginea românilor în spațiul lingvistic german”
J.Lehmann, 1785): “…Femeile valahe sunt foarte supuse, prietenoase, amabile și foarte vrednice. Femeia muncește la câmp, are grijă de copii și de gospodărie, toarce și țese pentru nevoile casei și pentru vânzare, își coase și spală straiul, crește păsări, duce sau cară păsări la târg, mânuiește fusul mergând sau în căruță”
Seipp (1793): “Orice s-ar spune, valahele sunt, nu încape îndoială, harnice”
von Dorner, (1839): “…hărnicia valahelor a devenit, se știe, proverbială. Treburile întregii case și gospodăriei cad în seama ei. Nu numai că îngrijește de câmp și de vite, dar mai și toarce și țese și are grijă de îmbrăcămintea tuturor celor din casă, încât are mâinile mereu ocupate. Fusul pe care nu contenește să-l tot învârtească o însoțeste în toate drumurile”
Umlauft (1876): “Româncele sunt, fără excepție, vrednice și îndemanatice. Nici măcar fetițele nu pot fi văzute, decât arareori, fără furcă; nici când sunt venite la târg, femeile nu se despart de fus ori coș la ornamentațiile cămășilor lor. Femeia țese postavul
gros de care are nevoie bărbatul, pânza s.a. Ea are grija întregii case și-și ajută bărbatul la munca câmpului și la grădinărit, în vie și la pădure”
Boner (1868): “Femeia româncă este harnică, totdeauna activă. Și până și când cară cu spinarea lemne din padure îsi tine fusul in cingatoare si toarce lana oilor din mica turma, tunsă cu o zi înainte”
Sorin Mitu/“Transilvania mea”: “În timpul revoluției (1848), româncele se lăsaseră seduse și ele de vraja atotcuceritoare a ideologiei naționale, unele participând chiar în mod direct, cu arma în mână, la luptele duse de tribunii lui Iancu pentru apărarea Munților. “Banderiile” alcătuite din moațe călări se distinseseră alături de barbații lor, potrivit rapoartelor oficiale, în luptele de pe muntele Grohot, la care luaseră parte circa 100 de femei, sau în bătălia victorioasă de la Fântânele, unde se ilustrase Pelaghia Roșu, mama tribunului Indrei. Peste trei ani când tânărul împărat vine să viziteze locul unor confruntări care contribuiseră la salvarea tronului său, ardelencele îi ies în întâmpinare, alături de soții lor, în numele unei intenții politice explicite: aceea de a-l determina pe împărat să recunoască jertfele românești din timpul revoluției…În dimineața zilei de 21 iulie 1852, împăratul este întâmpinat la Dealul Mare, între Băița și Brad, de trei tinere fermecătoare, îmbrăcate în costum național românesc, care oferă tânărului monarh buchete de flori și rostesc un cuvânt de bun venit în limba germană…Splendidul tablou al primirii va fi prelungit la amiază pe muntele Găina, unde Francz Joseph este întâmpinat de mama lui Iancu, fluturând în mâini un steag alb și conducând o ceată spectaculoasă de amazoane din munți.”
C.H. Hiltebrandt, calator in serviciul Suediei (1656/1658): “Deși casele lor sunt prost clădite, pe dinăuntru sunt curate. Când grătarul vetrei ruginește, ei îl muruiesc numaidecât. Căci au mereu la îndemână oale cu muruială. Lavițele și masa sunt bine spălate.”
Von Karaczay (1809): “Curățenia atât în îmbrăcăminte, cât și în odăi îi deosebește pe țăranii moldoveni în avantajul lor.”
“O cămașă murdară este o raritate chiar și la cel mai sărac țăran.”
Neigebaur, fost consul general prusac, în „Beschreibung der Moldau un Walachei” (1848): “O mare calitate este curățenia, care poate fi aflată până și în cele mai sărmane colibe”
“Cu deosebire plăcută este curățenia și vrednicia țărăncilor moldo-valahe care, în ciuda sărăciei, țin casa foarte curată”
Hamm (1862): “După toate cele văzute până aici, ești plăcut surprins de curățenia și găteala odăilor; pereții și cuptorul sunt proaspăt văruiți la fiecare câteva săptămâni, podeaua de lut e zilnic spălată, icoanele din colțul odăii sunt împodobite cu flori și rămurele. “
Fielk con Wittinhausen (1869): “Casele țărănești sunt pretutindeni sărăcăcioase și de cele mai multe ori alcătuite dintr-o odaie care e, în același timp și bucătărie, dar totdeauna foarte curat văruită”
Henke (1877): “Caracterul primitor și prietenos al caselor românești se datorește, fără excepție, îndeosebi curățeniei lor. Atât exteriorul cât și interiorul sunt aproape în fiecare săptămână proaspăt văruite, lucru pe care gospodina îl face, de fiecare dată, de una singură. Obiceiul de a vărui toți pereții este la ei la fel de obișnuit și de frecvent ca la noi rânitul grajdurilor… La fel de curate și arătoase ca și casele sunt obiectele din odăi și bucătărie, totdeauna bine frecate și lustruite…”
Raymond Netzhammer, episcop romano-catolic, (1909): “…în Moldova, unde am intrat odată în singura odaie din acele cocioabe țărănești care, pe dinafară, nici măcar Africii nu i-ar face cinste, dar interiorul era foarte curat și din belșug împodobit cu scoarțe. Țăranca și-a descuiat toate lăzile care-i slujeau drept lavițe și paturi, lăsând să se vadă, într-o desăvârșită ordine, strai peste strai…”
Zucker (1834): “Moldoveanca își ține atât de curat interiorul sărmanei ei colibe încât face de rușine cele mai multe țărănci germane”
Rasch (1873): “Țăranul valah contrastează uimitor cu alți țărani europeni! El este excepțional de ordonat și chiar în cazul celei mai crunte sărăcii, casa lui, durată din împletituri de nuiele și pământ, e foarte curat întreținută”
Autor: Domnul Rena
Sursa: www.ioncoja.ro
Sursa foto: blog Gabi, My heart to your heart
Leave a Reply