„Au fost tăind un brad bătrân, , fiindcă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi , urmându-se tipicul anilor ’50 ?
Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel postdecembrist,, a început printr-o operaţie de marginalizare teribilă a aşa numitei generaţii Labiş, iar unii dintre aceştia au fost chiar supuşi unui tip aparte de epurare: instituţii, reviste, edituri, au fost fie desfiinţate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de personal, alte grupări, ceea ce i-a plasat pe mulţi în afara „instituţiei”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit să amintesc situaţia cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepţională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu.
A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuşi pe liste scriitorii „proscrişi”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanşat operaţiunea antiprotocronistă, de un primitivism care aminteşte „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetaţi oameni şi opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice grupuri întregi sub eticheta de „generaţie expirată” deşi cei loviţi cu pietre proveneau din generaţii diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viaţă.
A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituţiilor personalităţi de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să le nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreţie. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza şi a-i ţintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectaţi de un sentiment naţional mai răspicat, ori de apartenenţă creştin-ortodoxă. La etichetele de naţionalist, naţional-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, după numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi…
Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultăți şi universități prestigioase. Probabil că mulţi dintre cei care-şi scriu astăzi memoriile detaliază fenomenul. La multe dintre sciziparităţile sociale şi politice, au fost adăugate altele cu scopul de a induce un fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporţii, pe orizontala şi pe verticala societăţii şi, dacă s-ar fi putut, să energizeze o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reuşit în vremea comunistă urma să izbândească acum: ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decât o dezbisericire, adică semănarea unui indiferentism religios. Discuţia este lungă fiindcă vremurile sunt teribil de posomorâte.
Articolul complet îl puteţi citi AICI.
Autor: Maricel Bărbătei
Sursa: www.cotidianul.ro
Leave a Reply