Probabil te-ai săturat de întrebarea „cine sunt Ei?”. Dar totuşi, cine sunt “Ei”?
Unii pun întrebarea, alţii doar zâmbesc, înţelegând despre cine este vorba. E o denumire generică atunci când avem probleme şi nu mai ştim exact ce să facem. Ei pot fi aproape oricine – în niciun caz oamenii oneşti din această ţară -, sunt cei care nu ne lasă să trăim decent, într-un mediu normal în care să ne fie respectate drepturile fundamentale.
Eşti un fizician de renume, puteai rămâne în străinătate, bine-mersi, însă te-ai hotărât să vii acasă, să construieşti ceva…
Am hotărât să mă întorc, pentru că aici sunt multe lucruri de făcut, eu având o „istorie” de luptă şi studenţească şi sindicală… În momentul în care prin 2010 mi-am dat seama că mai toate structurile astea sunt foarte „infectate” de acelaşi microb pe care-l găsim şi în mediul politic, fiecare trăgând pentru interesul lui, am hotărât să merg mai departe într-o formulă nouă. Am renunţat la clasica metodă „Nu vrem aia, nu vrem cealaltă” şi am adoptat modelul „vrem asta şi prin această rezovare!”.
Independenţa energetică este un lucru pe care toată lumea şi-l doreşte, dar cum şi cu ce preţ?
„Independenţă” este un cuvânt foarte puternic… Când rosteşti cuvintele „independenţă energetică” apare aşa un freamăt în om şi îl prinzi în mreje. Captezi un public care dincolo de acest mesaj nu mai cercetează nimic.
Independenţa este un lucru necondiţionat – tocmai şi de aici denumirea de independenţă -, iar dacă numim independenţă energetică un tip de exploatare sau o incursiune de foarte scurtă durată în zăcăminte, 5-10 ani, nu mai prea seamănă a independenţă.
Ai fost coordonatorul protestelor împotriva exploatării prin fracturare hidraulică a gazelor de şist, proteste ce au avut loc joi în 24 de localităţi din ţară. Ce avem de câştigat şi ce avem de pierdut în urma acestui tip de exploatare?
Uniunea Europeană are un coş comun al resurselor. Toată lumea pune în acel coş, apoi mai toată lumea cumpără la acelaşi preţ. Noi, în acest moment, încă mai beneficiem de nişte preţuri mai mici pentru gazul extras din România de Romgaz, şi-aşa mai departe… Dar, din cauza procedurilor de infrigement, în câteva luni ori plătim amendă ori ridicăm preţul la gaze. Aşadar, indiferent ce gaze s-ar extrage din ţară, preţul lor va creşte, nicidecum nu va scădea, repet, din cauza procedurilor europene. Independenţa care durează cinci sau zece ani mai e independenţă? Ea poate veni doar de la surse regenerabile, inepuizabile. Doar aceste surse te fac independent, sau zăcăminte cum există prin nordul Rusiei sau Canadei estimate la a asigura consumul planetei pentru următorii 10.000 de ani.
Apoi apare problema costului acestor exploatări. Se pare că ajunge să ne coste chiar viaţa însăşi! În Statele Unite, spre exemplu, Agenţia Americană de Mediu a constatat că procesul extragerii gazelor din şist este pe locul doi în producerea gazelor cu efect de seră după arderea cărbunelui. Şi nu mai vorbim de exploatare, ci doar de extracţie! Apoi avem problema contaminării pânzei freatice, atât cu gaz, cât şi cu substanţe otrăvitoare. La această oră, foarte multe puţuri din Statele Unite au scăpări de gaze în pânza freatică şi vedem chiar acum câmpuri închise. Au captat cât de cât gazele, iar lângă sonde există focuri vii. Gazul care scapă este ars, pentru că el fiind incolor şi inodor devine deosebit de periculos. Şi aerul şi solul sunt distruse. Mai e problema acelui lichid cu substanţe toxice care rămâne în pământ după extracţie, o cantitate enormă; cam în cât timp – nu dacă, ci în cât timp! – va ajunge în pânza freatică, în culturi, în reţeaua de apă potabilă. Aici trebuie făcut un studiu.
Articolul complet îl puteţi citi AICI.
Autor: Marcel Bărbătei
Sursa: Cotidianul
Leave a Reply