Volumul de “Dincolo de cuvânt” (confesiunea poetului, prozatorului ), având coordonator pe scriitoarea Valentina Becart, apărut la Editura ARHIP ART, Sibiu, 2012, adună în coperţile lui mărturisirile a 36 de autori din toate generaţiile, despre viaţa şi opera lor. Lucrarea este o reuşită încercare de a provoca sinceritatea autorilor în mărturisiri despre laboratorul creaţiilor lor, despre luminile şi umbrele din viaţă, ce le-au influenţat şi înrâurit opera.
Citind carea aceasta, apărută în condiţii grafice şi estetice deosebite, mi-am dat seama că testele autorilor ascund un efort intelectual mult mai intens şi o risipă de energie infinit mai mare decât lasă să se vadă cele 433 de pagini. În acest context mi-am adus aminte de ce spunea Emil Cioran: “Scriitorii sunt nişte bătrâni care nu trebuie luaţi în serios decât în momentele “cetăţeneşti” ale vieţii. Universul nu merge spre formulă, ci spre poezie.” Textele ne descoperă autori aplecaţi spre minuţie, conştiinciozitate, probitate profesională şi responsabilitatea textului scris. Temeinicia mărturisirilor are ceva din seriozitatea iluminiştilor, fără forma de închistare.Textele mărturisitoare îmi dau convingerea că autorii acestora sunt conştienţi că în primul rând trăiesc în limba română. Scriitori cu experienţă ca Ioan Barbu, Radu Botiş, Valentina Becart, Floarea Cărbune, Cezarina Adamescu, Vasile Popovici, Menuţ Maximinian, Victor Bechianu, Sorin Cerin, Dora Alina Romanescu, Ion Nălbitorul, Cristian Harnău, Nicolae Vrăsmaş, Victoria Fătu Nalaţiu, Virgil Stan, Delia Stăniloiu, Elena Păduraru, Gheorghe Răducan, Al.Florin ŢENE, EMIL Iliescu, Ion Vanghele, Elena Trifan, Tănase Caraşca, unii membrii ai LSR şi USR, stau alături de mai tinerii confraţi Florina Dinu, Ioan Adrian Trifan, Tatiana Scurtu-Munteanu, Any Drăgoianu, Cella Negoiescu, Ana Irina Iorga, Bianca Marcovici, Gheorghiţa Durlan, Mihaela Cristescu, Anastasia Gârneaţă, Lucreţia Ionescu, Alexa Gavril Bâle şi Mădălina Donos, formând un florilegiu, sau mai precis o crestomaţie a gândului luminat.
Benjamin Fundoianu spunea: “Ca să rămâi în artă trebuie să poţi pleca de la cuvinte la viaţă, şi nu de la viaţă la cuvinte” , fapt ce ne face să credem că mărturisirile acestor scriitori, sunt, uneori, inflamate de euforia sincerităţii şi erudiţiei, organizate după idei limpezi şi coerente. Unii scriitori au îmbinat o viaţă întreagă literatura cu jurnalismul, alţii cu pictura, fapt care a contribuit la conturarea personalităţii lor artistice.Lucian Blaga spunea, nu de puţine ori că”Un scriitor care scrie egal şi bine lucruri în care crede şi lucruri în care nu crede este un meşteşugar, nu un scriitor.“ Fiindcă omul de artă aspiră la libertate în chip necondiţionat, nimenea nu vrea să ştie că avem un drept doar la libertatea pentru care ne putem lua răspunderea.
Intreprinderea Valentinei Becart este o lucrare ce va deveni instrument de lucru pentru istoricii literari, o “ladă de zestre “ a spiritualităţii româneşti în contextual europenizării şi globalizării.
Ceea ce scrie Zaharia Sângeorzan în “Conversaţii critice“, din care Valentina Becart extrage un pasaj, publicându-l pe ultima copertă, este un adevăr pe care noul curent literar proglobmodernul, ce a venit după instabilul postmodernism, sesizat şi botezat încă din anul 1998 în presa literară de subsemnatul, mă face să închei cu aceste rânduri: “Există o teamă de a “demitiza“, de a înlocui “idolii“ de ieri, cu cei de azi? Nu este oare nevoie de un mai mare curaj în a recunoaşte valorile de astăzi, cu riscul de a tulbura apele încremenite ale ierarhiilor suporavieţuind încă unor obscure inerţii?“
Al.Florin Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor din România
Leave a Reply