Satul Miroasa, atestat documentar în anul 1774, a fost de-a lungul timpului, cu precădere, parte componentă a comunelor Bălăbănești și Lungești. Două secole mai târziu, de la prima atestare documentară, localitatea își va pierde urma în negura timpului căzând victimă planurilor comuniștilor de sistematizare rurală și strămutare. Locuitorii Miroasei, supuși unor presiuni intensive, au fost forțați să-și părăsească casele și să se mute în satele învecinate Lungești și Vinderei.
De la prima atestare documentară și până la dispariție, localitatea a avut patru denumiri. Satul Miroasa(Mironeasa) a purtat din 1833, vreme de aproape un secol, numele de Slobozia Miroasa; în 1931 îl întâlnim în înscrisuri și pe hărți cu denumirea de Nicolae Bujoreanu (Bujoreanul, după o hartă americană militară din 1954); iar în anul 1950 purta numele de Ion Iacomi – nume atribuit în cinstea luptătorului socialist „Ion Iacomi născut în comuna Rădești în anul 1883, decedat în aprilie 1946”. („Bârladul în presa vremurilor”)
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea Lungeștiul înglobează satul Miroasa la care i se adaugă în anul 1831 satul Bîrzoieşti (atestat documentar în anul 1830). Din 1833 Lungeștiul pierde cătunul Miroasa, care devine Slobozia Miroasa.
În anul 1875 comunei Lungești îi sunt atribuite satele Bălăbăneşti, Bejenari, Bursucani, Miroasa, Oanca (atestat în 1830), Rădeşti și Vicoleni. Câțiva ani mai târziu, în 1887, comuna Lungești are în componență doar satele Lungeşti şi Miroasa. (Păltînea Paul, 1998)
În anul 1931 satul Nicolae Bujoreanu (fost Slobozia Miroasa) făcea parte din comuna proaspăt reînființată Bălăbănești (amintim că în anul 1929 comuna Bălăbănești era iarăşi desfiinţaţă, satul Bălăbănești trecând la comuna Griviţa), alături de satele Bălăbănești și Lungești.
În anul 1977 comuna Bălăbănești mai avea în componență doar şase sate (Bălăbănești, Bursucani, Cruceanu, Lungești, Rădești și Zimbru), două dintre ele (Miroasa şi Oanca) fiind dezafectate datorită planurilor diabolice implementate de partidul comunist. Familiile stabilite în această micuță localitate s-au împotrivit acțiunii de strămutare, însă, odată cu scurgerea timpului, satul avea să dispară. În anul 1975 în sat mai locuia doar familia Stafie (ce nume predestinat a închide viață unei comunități!), familie ce, spre lauda ei, ani la rând a îngrijit cimitirul satului.
La Miroasa a existat un conac boieresc care a dispărut în jurul anul 1948. La trecerea frontului, în crama conacului soldații ruşi au tras cu armele în butoaie şi au băut până au căzut în vinul curs în cramă. Se spune că unul dintre ei s-ar fi înecat în cantitatea de vin cursă din butoaie.
Satul a avut o biserica ce a fost puternic avariată de cutremurul din 1940. Datorită vremurilor tulburi, din cel de-al Doilea Război Mondial, lăcașul de cult nu a mai putut fi refăcut de săteni. Astăzi ruinele bisericii sunt nişte mormane iar drumurile de legătură cu Docăneasa şi Rădeşti sunt afectate puternic de alunecările de teren din zonă.
După cum putem observa, satul Miroasa, în ultimele două secole de existență, a fost strâns legat de localitățile Lungești și Bălăbăbănești, fiind o parte semnificativă și interesantă a istoria comunei Bălăbănești și a satelor ce alcătuiesc comuna.
Ca o concluzie, din documentele și informațiile analizate putem afirma că, Miroasa a fost un „satelit natural” al Lungeștilor (rol jucat azi de noua vatră de sat Lungeștii Noi); rol pe care îl putem identifica și în alte două situații din comună, pe relația Bursucani – schitul Zimbru, respectiv Bălăbănești – așezământ „La Gară” (posibilă viță a vechiului Românești).
Autor: Florin Munteanu
Mențiune. O parte din datele cu privirea la destinul satului Miroasa au fost extrase din monografia „Bălăbănești, un sat de răzăși”, informații puse la dispoziția cititorului de profesorul de istorie Nicolae Pământ.
Leave a Reply