Colţul batistei nu mai poate fi dezlegat

Doamna Ioana Mihai mă vede că merg şui pe hol şi mă întreabă ce am păţit. Mai în glumă, mai în serios, îi răspund că mă doare piciorul cu care scriu. Mai în glumă, mai în serios, femeia îmi recomandă scurt şi mobilizator: mai scrie (şi tu) de mână!…Şi am ascultat-o. Şi am scris. Şi iată ce a ieşit!…”Mama mea nu era foarte frumoasă. Ce frumoasă nu era mama! Era aşa: semăna cu mama ta, cu mama lui. Ducea vaca (de lanţ) la păscut. Ducea sapa (de coadă) la prăşit. Ce urâtă nu era mama! Oare cât de urâtă nu era mama celui pe care niciodată nu l-am cunoscut?

Mama dezlega nodul batistei şi-mi dădea bani de biscuiţi şi de film. Venea caravana cinematografică şi dădea filme cu nemţi şi bandiţi. Şi mă uitam ca prostul la perete. Şi băteam din palme. Şi nici în ruptul capului nu învăţam cât de rea nu era mama, fiindcă mereu îmi dădea dezlegare la colţul batistei, poate uit de foame şi sete. Ce flori şi gutui proaspete punea mama în casă! Ce fel mângâia mama obrazul pământului, să nu se împiedice ploaia! Ce fel făcea mama plăcinte în cuptorul copilăriei!

Ce fel făcea mama pâine cu grâu puţin şi cântec mult! Ce plâns mai dădea mama la florile din grădina în care mă jucam de-a tata, de-a Dalai Lama, de-a grecii şi de-a sciţii, şi ziceam ce urâtă nu este mama, ce sfânt este colţul batistei, ce mulţi şi buni sunt oamenii şi biscuiţii! Ce frumoasă nu era mama! Şi ce mai spunea: după ce seacă apa, se cunoaşte preţul fântânii! Şi ce mai zicea: nu da vrabia din mână pentru vrabia din par! Şi ce mai cânta doine şi mă fugărea la şcoală! Şi tare frumos mai striga păsările din ogradă şi din gutui! Ce urâtă nu era mama ta, mama lui! Ce frumoasă nu mai este mama! Ce urâtă nu mai este mama!

A lăsat sapa şi vaca, a lăsat ultima lacrimă adevărată şi a plecat!…Printre oameni şi biscuiţi, nu mai am vrabie în mână, măsor preţul fântânii, este praf şi pulbere cuptorul copilăriei…şi colţul batistei nu mai poate fi dezlegat!”…Nu mai merg şui, dar pentru că doamna Ioana Mihai mi-a sugerat acest pretext pentru Vioară şi Copilărie în la minor, îi doresc la mulţi ani!

Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi