• Contact
  • Publicitate
  • Echipa Xpress

Xpress Balabanesti

  • Noutăți
  • Bine ați venit!
    • Istorie
    • Ghid turistic
    • Rețete de la bunici
    • Album Foto
  • Educație
    • Gradinița
    • Unități școlare
    • Cohorta „Bogdan Vodă”
    • Biblioteca „G.F.Tașcă”
    • Căminul Cultural
  • Servicii publice
    • Sănătate
    • Administrație
    • Lăcașe de cult
    • Transport în comun
    • Diverse
    • Anunţuri
  • Destine
    • Eroi ai neamului
    • Veterani de război
    • Memorialul durerii
    • Personalităţi
    • Premianți și olimpici
  • Zona Xpress
    • Bălăbănești
    • Bălășești
    • Berești
    • Drăgușeni
    • Grivița
    • Jorăști
    • Rădești
    • Vârlezi
    • Vinderei
  • XPRESS-FM
    • Viața la țară
    • Sport și agroturism
    • Ion Zimbru
    • Daniela Gîfu
    • Nicolae Pământ
    • Ioan Bodea
    • Florin Munteanu
  • Ai noștri
    • Basarabia
    • Bucovina de nord
    • Bugeac
    • Transnistria
    • Timoc
    • Voievodina
    • Cadrilater
    • Diaspora

Ceva Interesant – Perseverența unui soldat japonez atunci când are de executat un ordin

May 22, 2015 By Florin Leave a Comment

Per­son­ifi­carea per­se­v­erenţei se numeşte Hiroo Onoda şi este cetăţean japonez. Avea 20 de ani când s-a înro­lat, a fost antre­nat ca ofiţer şi apoi ales pen­tru a fi pregătit la şcoala de infor­maţii a Armatei Impe­ri­ale. A fost trimis în 1944 pe insula Lubang, la 120 de km sud de cap­i­tala fil­ip­ineză Manila pen­tru a con­duce o echipă de gher­ilă. Ordinele pe care le-a primit sunau cam asa:

“Îţi este abso­lut interzis să mori de mâna ta. Poate dura trei ani, poate dura cinci ani, dar indifer­ent ce se va întâm­pla, ne vom întoarce după tine. Până atunci, atâta timp cât mai ai un sol­dat, vei con­tinua să-l con­duci. S-ar putea să fiţi nevoiti să trăiţi cu nuci de cocos. În cazul acesta, veţi trăi cu nuci de cocos! Sub nicio forma nu vei renunţa la viaţă în mod voluntar.”

Tre­buia să stea ascuns, să colecteze infor­maţii privind mişcările tru­pelor ali­ate de pe insulă, să lanseze atacuri de gher­ilă şi să per­turbe duş­manul în orice mod. Şi a făcut în mod exact tot ce i s-a spus. În războiul pe care l-a pur­tat timp de aproape 30 de ani, Hiroo Onoda şi echipa sa de suflete cura­joase au fost într-un con­flict con­tinuu cu local­nicii şi poliţia locală din Lubang.

La puţin timp după ce au ajuns pe insulă, Fil­ip­inele au fost cucerite de forţele amer­i­cane. Onoda şi oamenii lui au reuşit să nu fie cap­turaţi şi s-au retras în jun­glele dese de pe insulă, fiind oblig­aţi să trăi­ască ascunşi pen­tru a nu fi detec­taţi de patrulele inam­ice. Din ascun­ză­toarea lor super-secretă, cei patru au efec­tuat raiduri ful­ger împotriva armatelor de ocu­paţie, s-au anga­jat în numeroase con­flicte armate cu tru­pele amer­i­cane de pe insulă, pre­cum şi cu forţele fil­ip­ineze locale de poliţie.

Timp de un an şi jumă­tate cei patru au rezi­s­tat cu curaj, până ce în august 1945 un avion a zbu­rat pe dea­supra jun­glei, aruncând sute de pli­ante. Erau anunţaţi că războiul s-a ter­mi­nase. Neavând idee despre bombele atom­ice lansate de amer­i­cani asupra Japoniei şi despre modul în care aces­tea au încli­nat bal­anţa războiu­lui, lui Hiroo i-a fost imposi­bil să creadă că Japonia ar fi putut pierde, şi mai ales într-un timp atât de scurt. Aşa că a ales să ignore “min­ci­u­nile sfrun­tate ale inam­icu­lui” şi să con­tinue să îşi con­ducă oamenii în mis­i­unea pen­tru Imperiu. În 1950, Akatsu, unul din­tre rezis­tenţi a decis că s-a sătu­rat să mănânce nuci de cocos şi s-a pre­dat autorităţilor. Au primit apoi un mesaj de la el în care îi anunţa că la predare a fost întâmp­inat pri­etenos şi că războiul luase într-adevăr sfârşit. Pen­tru cei trei băr­baţi însă era clar că Akatsu era forţat să lucreze pen­tru inamic şi că nu tre­buia crezut. Şi-au con­tin­uat atacurile de guerilă, dar ceva mai pru­dent.

Patru ani mai târziu, al doilea dintre oamenii lui Hiroo a fost omorât într-o luptă crân­cenă cu local­nicii. Până în 1959, statu­tul mil­i­tar al locote­nen­tu­lui Hiroo Onoda a fost schim­bat din “Dis­părut” în “Mort pe câm­pul de luptă”. Kozuka a fost ucis la 19 octombrie 1972 de către poliţia locală în timp ce el şi Onoda furau orez ca parte a activ­ităţii lor de guerillă. Aceasta a pus capăt la cei 27 ani ai lui de activ­i­tate în război, lăsându-l pe Hiroo să lupte în con­tin­uare sin­gur. Deşi Onoda fus­ese declarat ofi­cial mort, acest eveni­ment a sug­erat că el era prob­a­bil încă în viaţă. Au fost trim­ise patrule de căutare, însă locote­nen­tul avea 27 de ani de prac­tică în a se ascunde, aşa că s-au întors fără rezultat.

În cele din urmă, în 1974 un stu­dent, Nario Suzuki, a decis să călă­tore­ască prin lume. Pe lista lui de ‘things to do’ scria:

“Am de gând să îi caut pe locote­nen­tul Hiroo Onoda, un panda şi pe Înfricoşă­torul Om de Zăpadă, în ordinea asta”.

onoda-fatherIro­nia a făcut ca toc­mai el să găsească ascun­ză­toarea super secretă a celui din­tâi şi să îl convingă să îl asculte. Norio i-a spus că războiul se ter­mi­nase, dar Hiroo a refuzat să creadă. I-a spus că nu se va preda până când nu va primi ordine de la un ofiţer supe­rior. Aşa că tânărul s-a întors în Japonia, cu poze cu el şi Onoda ca şi dovadă şi guver­nul japonez l-a cău­tat pe maiorul Taniguchi (care acum era un bătrân vânză­tor de cărţi). S-au întors în Lubang pe 9 mar­tie 1974, maiorul ordonându-i să renunţe la luptă.

Ast­fel, locote­nen­tul Hiroo Onoda a fost elib­erat din dato­ria de război, dar nu s-a pre­dat nicio­dată. A ieşit din junglă la 29 de ani după ter­minarea celui de-al doilea Război Mon­dial, în uni­forma mil­i­tară păs­trată în stare per­fectă, şi a accep­tat să îşi cedeze armele, o puşcă Arisaka 99, 500 de car­tuşe, o sabie, câteva grenade de mână şi un pum­nal primit de la mama sa, în 1944, pen­tru protecţie.

onoda1974Deşi a ucis vreo treizeci de locuitori de pe insula fil­ip­ineză, a rănit peste o sută şi s-a anga­jat în mai multe schim­buri de focuri cu poliţia, cir­cum­stanţele au fost luate în con­sid­er­are şi Onoda a primit o graţiere din partea preşed­in­telui Fer­di­nand Mar­cos. Ast­fel, el a fost penul­timul din armata japoneză care a lup­tat în cel de-al Doilea Război Mon­dial. (cu câteva luni după el s-a pre­dat Teruo Naka­mura, un alt sol­dat per­se­v­er­ent al armatei japoneze)

Întors în Japonia, este primit cu onoruri şi atenţie din partea pre­sei, dar nemulţu­mit de orân­duirea mod­ernă şi deza­măgit de degradarea val­o­rilor tradiţionale japoneze, scrie o auto­bi­ografie inti­t­u­lată “No Sur­ren­der: My Thirty Year War” şi apoi se mută în Brazilia, unde se apucă de cres­cut vite şi se căsătoreşte.

Onoda a revenit în 1996 pe insula Lubang pen­tru a dona 10.000 de dolari şcolii locale, dar nu-i putem acuza pe fil­ip­inezi pen­tru că nu i-au apre­ciat darul cum trebuie.

Sursa: www.cevainteresant.ro

Filed Under: Educație, Noutăți

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Subscribe


Aici puteți citi monografia!




February 2023
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
« Aug    

Comentarii recente

  • Elena on Pagini in memoriam – Munca și cuvântul prof. Nicolae Pământ (I)
  • Observatorul on Pământ se întoarce-n pământ
  • Ioan B on Fragment din Planul de Dezvoltare al Comunei Bălăbănești (P.D.C.B)
  • Bogdan on La bal
  • Observatorul on Omul mândru

    Translate to:

    Powered by Google Translate.
Copyright © 2023 Xpress Balabanesti
Grafică și Administrare Web - Hello