Ceva despre… Chiricuţă

La Casa Naţională “Stroe S. Belloescu” din Bârlad s-au înmulţit manifestările organizate sub genericul “Academia bârlădeană în prag de Centenar”, ca şi aducerile aminte în general, despre Eveniment. La 1 mai 1915 a fost înfiinţată de către poetul G. Tutoveanu, etnologul Tudor Pamfile şi preotul publicist Toma Chiricuţă, avându-l ca preşedinte de onoare pe Al. Vlahuţă, cea mai prestigioasă, longevivă şi eficientă Societate de cultură şi artă din oraşul pe care G. Călinescu avea să-l vadă ca un adevărat Weimar…

Un Weimar, unde, cu Em. Gîrleanu, G. M. Vlădescu, Victor Ion Popa, I. Valerian, V. Voiculescu, C. Moldovanu, cu Toma Chiricuţă, Tudor Pamfile, Mihai Lungeanu, Pamfil Şeicaru şi chiar Nichifor Crainic, cu G. Nedelea, G. Ursu, C. D. Zeletin ş.a., toţi în jurul lui G. Tutoveanu, au clădit cărămidă cu cărămidă, ceea ce a fost, este, rămâne şi va fi actul cultural la Bârlad.

Evenimentul aniversar, cum spuneam, cheamă amintirile…

Din lucrarea “Prestigioasa ascendenţă maternă a chirurgului oncolog clujean prof. dr. doc. Ion T. Chiricuţă (1918- 1988)”, realizată de George-Felix Taşcă, depusă la Arhivele Statului Iaşi (cota 2653), alături de alte numeroase lucrări, toate dactilografiate, desprindem câteva date interesante, care, adăugate altora, rod al lecturilor noastre, referitoare la cel care la 1 noiembrie 1989 se împlinea un an de la decesul său intempestiv, dar şi la ascendenţi, conturează Ceva despre… Chiricuţă.

De aici şi motto-ul lucrării aparţinând textierului şi depozitarului lucrării, George-Felix Taşcă: “O lacrimă caldă în memoria lui Ion Chiricuţă”.

Ion T. Chiricuţă a fost fiul unui remarcabil preot şi profesor – Toma P. Chiricuţă, celebru slujitor al Altarului bisericii Zlatari din Bucureşti şi profesor de religie al liceului de fete “Domniţa Ileana” din capitală. Bunicul său patern a fost preotul Pavel Chiricuţă din comuna Odaia Bursucani, judeţul Tutova.

Despre cum a ajuns Toma Chiricuţă preot de la Bârlad la biserica Zlatari din Bucureşti deapănă amintiri Nichifor Crainic. Parohia în cauză devenind vacantă, profesorul I. G. Savin informându-l că prietenul lor de la Bârlad ar fi dispus să se stabilească în Bucureşti, Crainic s-a dus personal la Miron Cristea, patriarhul, în faţa căruia a pledat în favoarea lui Chiricuţă.

Aşa a ajuns prin 1926 Toma Chiricuţă preot la Zlatari, unde avea să facă din altarul acestei biserici o sărbătoare pentru toate zilele săptămânii…

Ceva timp în urmă depusese cerere personal – şi Nichifor Crainic – să devină preotul bisericii. Dar cu toate stăruinţele lui, ajutat şi de personalităţi de prim rang – preotul Constantin Nazarie, Gala Galaction, Nicolae Iorga, I. G. Duca – în faţa mitropolitului primat Conan Arămescu Donici, descendent al fabulistului, totul a fost zadarnic.

Lupta mea de a fi preot la Zlatari nu a fost o luptă de întrecere cu cineva, fiindcă n-am avut nici un candidat concurent, ci o luptă cu mitropolitul primat Conan, care, la vîrsta lui înaintată, nu-l mai putea abate nici o putere din lume de la ceea ce credea el că e bine sau rău (Zile albe – zile negre – memorii (I), Casa Editorială “Gîndirea”, Bucureşti, 1991, p. 114 ş. u.).

De la cei doi preoţi, tată şi bunic, spirite luminate, supliniază George-Felix Taşcă, Ion Chiricuţă a moştenit indiscutabil un remarcabil spirit inventiv, originalitate şi chiar îndrăzneală în descoperirea unor mijloace şi căi pe tărâm profesional, care, deşi au surprins la început, au sfârşit prin a fi recunoscute pentru eficienţa lor.

Activitatea profesională de medic, chirurg, profesor universitar, director şi organizator al Institutului oncologic din Cluj, desfăşurată cu prestanţă, a fost în repetate rânduri evidenţiată în scris şi oral de către cadrele de specialitate. De asemenea, în publicistica timpului, au fost subliniate numeroasele lucrări tipărite şi comunicările făcute în Congrese naţionale şi internaţionale.

Pasiunea de creator şi colecţionar de artă a lui Ion T. Chiricuţă (născut la Bârlad, la 7 ianuarie 1918) s-a bucurat de preţuire şi de publicitate în mediile de informare din ţară. Încă din copilărie el a primit lecţii de desen, pictură, vioară şi matematică, care au influenţat pozitiv desfăşurarea personalităţii sale la maturitate.

Despre o valoroasă Colecţie de artă donată de el Muzeului “Vasile Pîrvan” din Bârlad, muzeografa Nicoleta Arnăutu face o amplă şi completă cronică în miscelaneea “Bârladul – odinioară şi astăzi”, vol. III, 1984, p. 375- 380.

“Colecţia de artă comparată Rita şi prof. Ion Chiricuţă” este opera şi munca unui “om simplu şi modest, o faţă luminoasă, zâmbitoare, cu un suflet mare, exprimat concentrat în ochii albaştri” îl descria (“Potretul”) pe colecţionar Vasile Parizescu în “Comori de artă într-o colecţie din Cluj – Napoca”, Editura Litera, Bucureşti, p. 13. “Opera lui îşi are izvorul în aceea că din tinereţe colecţionarul a fost şi continuă să fie confruntat cu două pasiuni: pe de o parte o inepuizabilă dorinţă de a contribui la sănătatea omului, iar pe de altă parte un cald interes pentru frumos”, notează direcţional explicit Nicoleta Arnăutu. Iar colecţionarul mărturiseşte: “Liniştea sufletească şi detaşarea faţă de amărăciunile vieţii pe care ni le-au dat descoperirea frumosului mi-au creat climatul necesar dăruirii cu tot elanul şi pasiunea mea medicinii, iar succesele intelectuale şi afective obţinute în medicină pentru alinarea suferinţei umane, sentimentul unei datorii umane şi sociale îndeplinite, m-au apropiat şi mai mult de arta adevărată”.

Adunate cu trudă şi pasiune, pe parcursul a trei decenii, Colecţia nu-i un tezaur particular, inaccesibil altora, cum se întâmplă nu destul de rar în zilele mai evoluate ale strângătorilor de bogăţii care nu le ştiu şi nici înţelege valoarea intrinsecă, ci, dat fiind gestul total patriotic al realizatorului, devine şi a rămas Colecţia publicului larg, vizitator al instituţiei gazdă.

Parte a expoziţiei deschisă în mai 1982, “Colecţia…” face din privitorul exponatelor secţiei de artă a Muzeului “un participant activ în ambianţa spaţial-psihologic pe care opera de artă o creează, prilejuindu-i vizitatorului, în acelaşi timp, un registru emoţional, extrem de amplificat”.

Ce cuprinde Colecţia dăruită, în concretul ei ? Lucrări de artă plastică – pictură, grafică şi sculptură –, arte decorative şi aplicate – mobilier, textile, ceramică, smalţuri, orfevrărie, giuvaergerie –, piese de artă populară românească – mobilier, textile, ceramică, pictură pe sticlă, cu piese proprii artei europene, dar şi artei orientale.

Un univers inedit, complex şi coerent sunt lucrările din creaţia plastică a unor nume care ne reprezintă în lume : N. Tonitza, Şt. Dumitrescu, Gh. Petraşcu, Th. Pallady, I. Iser, J. Al. Steriadi, Fr. Şirato, D. Ghiaţă, Al. Cuciureanu, Corneliu Baba, care deschid generos uşile spre creaţie de calitate altor şi altor nume: Ion Musceleau, Gheorghe Vînătoru, Florin Niculiu, Constantin Piliuţă, Magdalena Rădulescu, Alexandru Mohl, Theodor Harşia, Dumitru Ivan, Dan Hatmanu, Mihai Cămăruţ, Marcel Chirnoagă şi lista ar putea continua cu alte şi alte nume sonore în arta picturii şi graficei româneşti.

Descendent în a 24-a generaţie a unei puternice şi prolifice familii moldovene, din Maramureş, cu rădăcini încă înainte de Descălecat, Ion T. Chiricuţă, spune George-Felix Taşcă, a manifestat foarte mare interes pentru mama sa, aşa cum se întâmplă celor sensibili, caz remarcat şi cu un literat, Vasile Militaru, ale cărui versuri circulau în vremea aceea ca aparţinând lui G. Coşbuc şi se cântau ca romanţe sub titlul “A venit acasă mama”, când în realitate poezia se numea “Mama”, dedicată prietenului său George Enescu şi încântau auzul şi sufletul românilor :

A venit aseară mama, din sătucu-i, de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, – astăzi “Domn, cu multă carte” !
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag ;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag;
Sărutîndu-i mîna dreaptă, ea m-a strîns la piept, duioasă,
Şi-ntrebînd-o cîte-toate, am intrat apoi în casă.
Înlăuntrul casii mele, – cîtă brumă-am adunat,
Dă prilej ca biata mamă să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi, cu multă grijă, calcă doar pe-alături de covoare!
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vre-unui rege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă :
– “Mi-era dor de tine, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă”…

Informat şi sensibil la ereditatea sa, dar cucerit şi de preocupările sale profesionale, profesorul Ion T. Chiricuţă a murit – ca un răzeş – aşa cum şi-a dorit, în picioare, neavând răgazul necesar ca să se aplece mai temeinic şi asupra acestui interesant subiect – genealogia sa, dar l-a preţuit de la distanţă. Mai ales prin muncă…

Pentru mama sa, suferindă de cancer, pe care a îngrijit-o până în clipa morţii a avut pentru ea – spune biograful – un adevărat cult, manifestat şi public. Este redată în lucrarea citată întâmplarea când, la Muzeul “Vasile Pîrvan”, la inaugurarea Colecţiei de artă “Ion Chiricuţă”, însuşi fiul, cu vocea sugrumată, a evocat cu lacrimi în ochi cum viaţa lui a fost salvată de un ţăran care, pe un ger puternic, şi-a scos cojocul şi l-a pus peste copilul – care era el – din braţele mamei sale, peste care zăpada cădea printr-un geam spart al trenului cu care călătoreau noaptea în timpul refugiului din 1918.

O evocare, tot atât de emoţionantă, din vremea primului său an de viaţă, este consemnat – ne aduce aminte George-Felix Taşcă – de scriitorul I. G. Oprişan, în schiţa intitulată “Oaza”, din volumul “Luminişuri” (Editura “Cugetarea”, Bucureşti, 1936, p. 50) în care se arată cum casa preotului Toma Chiricuţă, plecat pe front, a adăpostit pribegi din toată ţara în timp ce preoteasa cu doi copilaşi ai ei se retrăsese într-un singur ungher spre a face loc unui număr cît mai mare de oameni năpăstuiţi.

Despre Virginia Taşcă, mama sa, se ştie că s-a născut la Bălăbăneşti, judeţul Tutova, la 9 februarie 1886, căsătorită la Bucureşti în iunie 1913, cu Toma P. Chiricuţă (6 iunie 1887-16 noiembrie 1971), devenit apoi preot şi profesor, decedat la Cluj.

Virginia a fost al noulea copil din cei 12 ai părinţilor săi. Şcoala primară a urmat-o la Bălăbăneşti, iar studiile secundare le-a făcut la Bârlad. Imediat după căsătorie ea a plecat cu soţul său la Universitatea din Erlangen şi apoi a fost trimisă de regina Elisabeta, tot în Germania, la Helburg unde timp de trei ani (1907-1910) a urmat cursuri de specialitate pentru surorile de caritate. S-au înapoiat în patrie la izbucnirea primului război mondial.

– Tatăl meu şi cu bunicul de la Bălăbăneşti au ajutat cu bani tînăra pereche- pe Virginia şi Toma Chiricuţă – spre a putea pleca la studii în Germania. Bunicul şi-a vîndut 6,44 ha. Pămînt de la Bălăbăneşti cu 7200 lei la 31 august 1914, iar cu banii şi-a înzestrat trei fiice : Viginia cu 5000 lei, Profira cu 1000 şi Natalia cu 1200 lei, evocă momentul George-Felix Taşcă (în “Neamul nostru Tăşculesc”,1983, vol. I, . 35, Arhivele Statului Iaşi, cota 2643).

Au avut patru copii, din care Ion, născut la Bârlad, s-a căsătorit în septembrie 1940 la Bucureşti cu Nicoleta Bazilescu şi apoi la Cluj cu Rita Marincovici.

Deosebit de modestă, harnică şi gospodină, Virginia Chiricuţă ne este prezentată de George-Felix Taşcă (1914-2000), drept o persoană care a aplicat în viaţă învăţăturile trase în fiecare duminică din excepţional de frumoasele şi pilduitoarele predici ale soţului său şi şi-a crescut copiii în principiile severe de cinste şi muncă moştenite de la tatăl său.

De la Mama sa, Virginia moştenise o inimă largă, caldă, ospitalieră, aşa încât, cum s-a menţionat, casa ei a fost întotdeauna plină de tineri, elevi şi studenţi, pe care îi hrănea, adăpostea şi îndruma spre desăvîrşirea pregătirilor lor pentru viaţă.

Faptele bune ale celor doi soţi – Toma şi Virginia Chiricuţă – s-au răsfrânt cu prisosinţă şi asupra fiului lor – Ion – care, prin profesia sa, şi-a dovedit omenia în numeroase ocazii.

Doar câteva date despre Ion T. Chiricuţă sunt, totuşi, necesare de cunoscut. A devenit doctor în medicină-chirurgie în Bucureşti şi a ocupat prin concurs posturile de extern, intern apoi secundar de chirurgie la Clinica chirurgicală a Spitalului Brîncovenesc de sub Direcţia profesorului Iacob Iacovovici, al cărui elev apropiat şi asistent a fost. În continuare a lucrat la Institutul oncologic Bucureşti. În 1958, la propunerea profesorului Octav Costăchel a preluat conducerea Institutului oncologic din Cluj, devenit vacant prin moartea prof. Popa Rubin, unul din cele mai vechi (înfiinţat în 1929) pe care l-a dotat şi modernizat, iar în 1962, ajutat de ministrul Voinea Marinescu, a început construirea altuia pe care l-a terminat în 1965.

Activitatea sa organizatorică a fost dublată de cea profesională, profesorul fiind permanent prezent la numeroase sesiuni ştiinţifice, devenite tradiţionale, în ţară şi peste hotare. Cele peste 20 de monografii, peste 200 articole-studii, peste 300 de comunicări, noile tehnici chirurgicale sunt doar parte din zestrea sa ştiinţifică. A devenit profesor de oncologie în 1971, membru a numeroase societăţi ştiinţifice dintre care enumerăm Societatea internaţională de chirurgie, de oncologie, de senologie, expert O.M.S., membru al Uniunii Medicale Balcanice, preşedinte de onoare al Congresului Mondial de Chirurgie Plastică din Paris în 1987 – o recunoaştere a priorităţii sale şi a ţării în chirurgia de specialitate.

Astăzi Institutul de Oncologie din Cluj îi poartă numele: “Institutul de Oncologie prof. Ion T. Chiricuţă”.
Ion T. Chiricuţă este autorul volumului de poezii “Minunatele Fântâni”.

Autor: Ion N. OPREA
Sursa: Academia Bârlădeanu