Cartuş nou

’’Sunt succese care te înjosesc şi înfrangeri care te înalţă’’ (Nicolae Iorga)

Românul adevărat şi patriot s-a sictirit. E unul care îşi vinde ţara pentru un scaun. Richard vroia un cal. Îmi vine să râd, nici scaunul şi nici calul nu plutesc. Iar banchiza istoriei va scufunda trădarea şi pe trădători, indiferent câtă pază or să pună pe Titanicul cu care vor să fugă dintre noi. Chiar dacă suntem un popor de 22 de milioane de scenarişti, mulţi dintre noi bolnavi psihic. Nu uitaţi că cea mai bună tactică de a controla opoziţia este aceea de a o inventa şi organiza chiar tu, pentru ca mai apoi să polarizezi eşichierul opoziţiei. Societatea noastră este acum ca o piramidă cu vârful în jos. Asta pentru că ne place să fim minţiţi şi minciuna este mai uşor de acceptat decât adevărul care doare, dar fără de care nu putem merge mai departe. Interesant ce mărturisea în acest sens un renumit actor: ’’Cultura română e sufocată de masoni şi neaveniţi’’. Valorile nu mai există în parte, iar puţinele rămase sunt ignorate voit de pleava majoritară, constituită în principal de scriitorii de romane de dragoste despre sudură, transmiţându-ne învăţăturile hahalerei către cititori. Acum câteva zile, de pildă, la Opera Română din Cluj s-a terminat spectacolul ’’Nabucco12’’ cu îndemnuri revoluţionare. Îndemnurile revoluţionare se făceau tocmai pe fundalul în care era reprezentată Steaua lui David şi cuvintele ’’Israel independent’’. Asta după ce zilele trecute Anna Lesko s-a pozat cu sânii voluptoşi pe biroul lui Mihai Eminescu, din casa memorială, iar nevolnicul CRBL s-a pozat cu opera lui Constantin Brâncuşi, Coloana Infinitului, pe post de falus. Primarul de Tg.Jiu vrea pentru asta, pe bună dreptate, să-l declare ’’persona non-grata’’ prin hotărâre a Consiliului Local şi să-i interzică accesul în localitate. Numai ’’artistul’’ CRBL, scenarist de bilete de papagal în timpul liber şi cu Miron Cosma, partenerul de viaţă al unei Marinelei Niţu care-şi arată, fără vreo jenă, noile forme rubensiene pe litoral. Toţi cei menţionaţi se bagă în seamă ca tanga-n cur, doar pentru ca maneleala şi cocăreala să fie sublime. Nişte măscărici şi bagabonţi greţoşi, jafuri oligofrene, de toată greaţa, foşti tractorişti cu şunci în maiouri cu găurele. Le-am bate obrazul cu scândura de la pat. Afară, Uniunea Senililor şi Lichelelor-USL ne convinge că ţara e ca mama. Nu e cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă sau cea mai bună, dar e singura. Argumentele plesnesc de bun simţ. Acum odată ajunşi cu cuţitul în mână, Ponta şi Antonescu au violat democraţia cu aceeaşi plăcere cu care au făcut-o Băsescu, Anastase, Udrea sau Blaga, cel cu nasul de cap de furtun.

Absenţa mea de la vot este felul meu, perfect legal, de a apăra statul de drept, refuzând puterea totală unor producători de flegmă care deja au dat foc casei. În fond, libertatea începe abia după ce am decis să fim liberi. Cei de la putere sunt asemenea lupilor care au furat oaia. Într-o ierarhie impusă, sfâşâie pe rând, toţi. Nu moare niciunul de foame. Poate şi pentru că la noi toată lumea pretinde că are cultură politică, realitatea fiind simetric opusă. Pulitică, pulitică ştiu cât de cât, restul necsam. Pozăm în oameni cu taxele declarate şi cu stenogramele curate. Pare că ne-am născut într-o parcelă planetară destinată cobailor, dacă admirăm cu cât tupeu caracatiţa comunistă şi-a lungit tentaculele. Pupincuriştii României joacă hora cu stupizii presei, parveniţii şi-au atins ţinta. Unii reporteri sunt începători încât n-au obţinut încă informaţia că cineva i-a făcut, peste noapte, jurnalişti. Taraful ’’Lăutarii’’ de la B1TV interpretează melodia ’’Foaie verde duru dur, să mai dăm o limbă-n cur’’. Loazele care au picat la bac, pe vremuri şi-ar fi găsit loc în presă, dar acum chiar şi necalificaţii sunt consideraţi prea scumpi. Azi ceata lui Piţigoi e plină de farisei. Directorii de cămine culturale şi-au făcut rost de diplome de pilangi. Golanii şi mârlanii României au ajuns mari conducători peste noapte în folosul grupărilor mafiote şi securiste, cu acceptul organelor statului, care veghează şi ţin de şase la hoţiile acestora, culegând firimiturile rămase de la gura cetăţenilor. Ce imbecili, ce ţară de jigodii şi ne întrebăm de ce era bine sub turci, maghiari, austrieci. Felicitări, idioţilor! Pe toată scena politică română este o impostură generalizată. În politica română nu există moralitate. Trăim într-o ţară îmbolnăvită, timp de peste 20 de ani de o clasă politică lipsită de viziune, de profesionalism, de respect pentru cetăţeni, de inteligenţă şi de idei. După ’90 a urmat regimul burghezo-comunist condus de tovarăşul Ion ILIESCU. Care a creat peste ani inclusiv guvernul de stânga-dreapta al lui Ponta.

Am şi două-trei curiozităţi logice. Dacă suntem cea mai săracă ţară din UE cum poate un Preşedinte sau un Guvern să mă convingă că o vom duce toţi bine, adică un trai decent? Dacă suntem cel mai analfabet popor din Europa cum pot să cred că majoritatea va hotărî bine pentru mine la alegeri? În fine, de ce toate serviciile le plătim la echivalenţa euro la cursul zilei, iar salariile le luăm în RON-i? Noi avem o tradiţie în şmechereală. Ştiţi că mă şi mir cum de acest termen a apărut la noi abia în secolul XIX. Ha, ha, ha, fiindcă fapta era mult mai veche. Termenul ’’şmecher’’ vine de la cuvântul german ’’schmecker’’, care înseamnă degustător de vin. Când au venit primii degustători de vin la noi, pe la mijlocul veacului XIX, ca să califice, să dea o notă Cotnariului sau Drăgăşaniului, toţi viticultorii noştri s-au minunat: ’’Ia, uite-i pe şmecherii ăştia!’’ De acolo a ieşit cuvântul şmecher, care apoi s–a extins şi este la noi un fel de brand.

Poate de aceea m-am gândit în final să o graţiez în faţa judecăţii sufletului pe doamna Merkel, că a vorbit ce a vorbit fără să ştie, am să-l graţiez pe domnul Băsescu, acest Traian fără de ţară, că a fost mai întâi politician şi mai apoi om de caracter faţă de ţara mea. Nu pot însă să graţiez pe cei care-şi calcă ţara în picioare pentru nimic. Pentru o părere, că Răul e mai bun decât Binele, că urâtul e mai frumos decât Frumosul şi minciuna mai adevărată decât Adevărul. O Românie europeană în gura unui anumit orator înseamnă o Românie fără România. Am mai trăit vremuri în care numele democraţiei era luat în van şi cel al lui Dumnezeu în derâdere. Ţara e acolo unde ţi-ai amestecat sudoarea, sîngele şi suferinţa, cu ceilalţi. Vreau, pretind dreptul meu şi al vostru, la iubire şi suferinţă în limba română. Europa este un continent care nu înseamnă nimic dacă uit să vorbesc şi să simt cu propriile cuvinte, cu proprii ochi, cu propriile speranţe şi credinţe. Şi toate vorbesc limba română. Am să-mi exercit dreptul de a iubi Europa ca român şi nu ca trădător de ţară, am să vreau să fiu om aşa cum m-au învăţat strămoşii şi aşa cum poate cândva am să am puterea să îmi învăţ şi eu nepoţii. Restul este identic cu titlul acestui eseu.

Cu plecăciune, POMPILIU COMŞA, Galaţi, încă România