Cântece de dragoste strâmbă pe aria cercului drept

Acest sat este alcătuit dintr-un singur drum şi trei fântâni rotunde. (fântânile pătrate sunt mai rare; cele înclinate sunt şi mai rare; nu mai zic de cele cu gura în jos). Drumul are patru sensuri: în sus, în jos, la deal şi la vale; şi patru coturi: la stânga, la dreapta, la stânga, la stânga (dacă vii din sus); şi: la dreapta, la dreapta, la stânga, la dreapta (dacă vii din jos). Drumul este foarte mic, aproape uşor, scurt şi cuprinzător, vechi şi la locul lui.

Aşadar, nimeni nu poate ieşi la drumul mare, nimeni nu poate spune şi nimeni nu se poate plânge că osteneşte de atâta drum, de atâta cale. Pe marginea acestui drum aşezat de-a curmezişul soarelui şi perpendicular pe intenţiile muritorilor de rând, sunt case…câteva case. Aici (dacă te uiţi foarte atent, cu ochi mari şi neatinşi de minciună şi viclenie) toţi muritorii sunt de rând şi toate casele sunt la marginea satului. Fântânile sunt aşezate pe diagonala Rădeşti-Adam (şi invers) adică pe unul dintre infinitele diametre ale Cercului pe aria căruia am alergat cu cercul şi nu am ajuns nicăieri, fiindcă mereu m-am lovit de lungimea acestui substantiv geometric fără sfârşit, dar foarte blând şi ademenitor în misterioasa lui libertate. Chiar am auzit-o pe mama (de multe ori) murmurând cântece de dragoste strâmbă pe aria Cercului drept. Acum, nu mai cântă în acest Cerc. A plecat în Cercul fără diametru. Acela care are numai centru, adică Punct. (!)

Când merg să aduc apă, la fiecare dintre cele trei fântâni rotunde mă aşteaptă o Doamnă înaltă şi lungă. Înaltă, când stă în picioare. Lungă, când se culcă. Mai doarme şi ea. Nu ştiu unde şi când s-a născut, dar pare din ce în ce mai ostenită şi trebuie să se odihnească, să reziste până când voi ajunge în braţele ei. Sângele îmi dă în clocot: e aceeaşi Doamnă! Întind mâinile s-o ating, însă degetele-mi trec prin ea, ca printr-o ceaţă. Doldora de spaimă, alerg la mama şi îi spun. Mama îmi recomandă să mă feresc de această Doamnă, cât pot…fiindcă, până la urmă, tot nu scap de mrejele sale. Deocamdată, o înţeleg şi o ascult pe mama. Însă, ca o adiere dinspre cătunul Zimbru, simt şoapta şi apropierea acestei Doamne care, cum zice Lucian Blaga, “s-a născut la sat”. Nu?

Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi