Campanie VL: “Lada cu zestre”/ Catrinţa cu alesături a Gabrielei Borcea

* Gabriela Borcea se ocupă de un meşteşug pe cale de dispariţie

Gabriela Borcea este printre puţinele gălăţence care au învăţat în ultimii ani arta de a ţese frumoasa catrinţă, ca parte a costumului tradiţional de la Dunărea de Jos. Ţesutul “l-a furat” de la mama sa, în urmă cu aproape trei decenii. „La noi, în Adam, comuna Bălăbăneşti, până în 1989, încă se mai ţesea. În casa părintească, mama avea război de ţesut. Făcea îndeosebi scoarţe sau lăicere de pus pe pereţi”, ne povesteşte Gabriela Borcea.

Dragoste şi răbdare ca “să vezi”

Şcoala şi experienţa de acasă, de la mama au ajutat-o pe gălăţeanca din Adam să „vadă” mai bine rostul şi rolul acestui meşteşug în viaţa românilor. “Orice meşteşug, mai ales acesta, are nevoie de lucru făcut cu răbdare şi din dragoste. Stră-străbunicii noştri purtau costumul tradiţional cu mare drag la biserică, la câmp, la joc. De când cu industrializarea, meşteşugul a cam pierit. Astăzi lucrăm doar pentru ansamblurile folclorice din aşezările cu oameni inimoşi care susţin costumul tradiţional. Catrinţa nu poate fi văzută ca un element separat de costumul tradiţional, este parte a lui. Oricum, încercăm, alături de maicile de la Adam, să facem catrinţa cât mai aproape de modelul reconstituit de etnologul Eugen Holban şi avizat de Centrul Cultural al Dunării de Jos”, ne asigură Gabriela.

Carte de vizită pentru o comunitate

Gabriela a învăţat să ţeasă covoare, carpete, scoarţe, fapt care i-a folosit când a început să lucreze catrinţa. Ţesutul catrinţei necesită multă răbdare, „e mult mai migălos”, mai nobil. Lucrul la catrinţă necesită o atenţie deosebită, pentru că modelele sunt mici şi trebuie redate întocmai. Aici e nobilă artă. “Catrinţa, în ansamblul costumului tradiţional, este purtată în lume şi devine carte de vizită pentru o comunitate. De aceea, ne străduim să facem calitate. Am avut probleme cu unele culori, cam stridente, la vopsit. De regulă, când avem comenzi serioase, maicile îşi dau toată silinţa ca să vopsească lână potrivit modelului”, ne explică Gabriela.

Catrinţă, nu fotă!

Potrivit etnologului Eugen Holban, care a reconstituit costumul de la Dunărea de Jos, avizat de CCDJ Galaţi, costumul nostru are catrinţă, nu fotă. Catrinţa se aşază peste poala albă, uneori brodată şi este alcătuită din două părţi, faţă-spate. Catrinţa nu este făcută dintr-o bucată de ţesătură ce se înfăşoară în jurul trupului; aceasta este fota, piesă de împrumut în zonă, care nu este specifică Galaţiului. “Ceea ce vedem pe la unele echipe artistice din judeţ este ˝rodul˝ necunoaşterii şi al împrumutului din judeţele vecine precum Vrancea, Bacău, chiar nordul Moldovei”, spune Gabriela.

Lână versus melană?

Catrinţa are ”rafinament cromatic”. Înainte, în lipsa vopselurilor, ţăranca a folosit lâna în culoare naturală, iar catrința noastră a fost mai întâi în nuanțe de brun, roşcat şi negru intens. Îmbinând lâna brună cu cea albă se obține o nuanță de roşu domol, spre cărămiziu. Pe fondul negru, mai ales, artistele ţărănci au făcut alesăturile – flori extrem de stilizate şi motive geometrizate. Sub aspectul ţesăturii, catrinţa de la Dunărea de Jos era realizată de bunicile şi străbunicile noastre din fir de lână, mai gros sau mai fin. ”Bunicile şi mamele noastre vopseau firele de lână cu diferite rădăcini şi frunze, de la cele de ceapă până la cojile de nuci verzi. Necazul este că nu întotdeauna ies culorile, motiv pentru care ultimele costume au fost lucrate cu melană, cu avizul Centrului de Creaţie Galaţi”, ne lămureşte interlocutoarea.

Cu mâinile sale, meştera din Adam a ţesut nenumărate catrinţe pe care le poartă la joc membrii Ansamblului ”Doina Covurluiului” al Centrului Cultural Dunărea de Jos, dar şi cele din Corni, Cerţeşti, Lieşti, din Republica Moldova şi din Ucraina. Gabriela alege fire ca şi cum şi-ar ţese propriul destin în clipe înflorite şi aşteaptă tinere dornice să preia meşteşugul, pentru ca tradiţia să nu moară.

Catrinţa ajunge 500 lei

Valoarea unei catrinţe autentice este inestimabilă, dacă este făcută cât mai aproape de tiparul arhaic, sub aspectul modelului şi al cromaticii. La atelierul Mănăstirii Adam, ca parte a costumului tradiţional, catrinţa costă cel puţin 500 de lei, în funcţie de model şi material. Se adaugă ia, brâul, baticul (marama), despre care veţi afla într-un număr viitor.

CV de meşteră

Gabriela Borcea are 41 de ani şi este căsătorită cu Ştefan Borcea, agricultor din Adam. Are un fiu, elev înclasa a XI-a la Colegiul Economic „V. Madgearu” din Galaţi. A absolvit Şcoala Profesională de Industrie Uşoară din Giurgiu şi în ultimi ani – alături de maicile de la Adam, în frunte cu maica stareţă Anastasia Cimbru, şi Centrul Cultural “Dunărea de Jos” – reînvie frumoasa tradiţie a ţesutului catrinţei din zona Galaţi.

Autor: Maria Stanciu
Sursa: Viața Liberă Galați