Călătoriile lui Macarie, Patriarhul Antiohiei

Miercuri am plecat din Galați în carele trase de cai pe care ni le-au oferit. Bagajele și slujitorii noștri au plecat în care trase de boi, fiind trimise înaintea noastră. Ne-au însoțit, Barkalamul Galațiului (Guvernantul), Magistrații și Mai Marii orașului pentru a-și lua rămas bun, întorcându-se după o oarecare distanță. Apoi am mers aproape patru ore însoțiți de călăreții (Kalarash, or Konakji) desemnați să ne conducă ; și am ajuns într-un oraș mic. Joi dimineața, foarte devreme, de Sărbătoarea „Sfântul Iftimie cel Mare” (the Feast of St. Iphthimius the Great), ne-am continuat călătoria ; și pe înserat am ajuns într-un oraș-târg, numit Bazaar Wastatakojo, situat pe un râu mare, oraș cu trei biserici a căror clopote atârnau deasupra ușilor. Guvernantul acestui oraș ne-a adus care și cai domnești și ne-a prezentat noul conducător de drum. Fostul însoțitor de drum împreună cu carele și caii cu care am călătorit s-au întors. Astfel ei au cai și care poștale stabilite în fiecare oraș. Prin urmare am plecat ; și foarte târziu pe înserat am ajuns în alt oraș-târg, numit Bârlad unde erau trei biserici – biserica „Adormirea Maicii Domnului”( the Church of Our Lady), construită recent, din piatră, de domnitor ; biserica „Sf. Dumitru” (St. Demetrius) și biserica „Sfânta Muceniţă Chiriachi” (Kyriaki).

Traducere din limba engleză, din lucrarea “The Travels of Macarius, Patriarch of Antioch”, biblioteca Universității din Toronto, Canada.

Autor: Florin Munteanu

Note

# 1. Paul de Alep a scris un jurnal de călătorie în limba arabă, cu denumirea de „Călătoriile lui Macarie, Patriarhul Antiohiei”. Aceste însemnări au fost traduse în limbile engleză (“The Travels of Macarius, Patriarch of Antioch”, Londra, 1836), rusă (“Путешествие антиох. патриарха Макария”, Moscova, 1896-1899) și română. Prima traducere în limba română a jurnalului a fost realizată de către Emilia Cioran și a apărut la București în 1900.

S-a născut în orașul Alep (Siria), ca fiu al preotului Macarie Zaim, care provenea dintr-o familie săracă de creștini ortodocși sirieni. Tatăl său a fost numit ulterior în demnitățile de mitropolit de Alep (1635) și Patriarh al Antiohiei (1647). El a îndeplinit demnitatea de patriarh între anii 1648-1672.

A fost numit citeț la 8 mai 1642. S-a căsătorit la 17 februarie 1644, și la 21 noiembrie 1647 a fost hirotonit diacon și a primit rangul de arhidiacon.

A fost autor de lucrări, în principal compilații istorice și traduceri de istoria Bisericii Greco-Orientale (Ortodoxe). De asemenea, a fost cunoscut și ca un caligraf. El și-a însoțit tatăl de mai multe ori în călătoriile acestuia de la Damasc, prin Anatolia, Istanbul, Valahia, Moldova, Ucraina și Cnezatul Moscovei, în încercările de a strânge fonduri și sprijin pentru Biserica lor (în jurul anului 1650).

Între anii 1652-1659 l-a însoțit pe patriarh în călătoria sa la Moscova, scriind o cronică cu privire la cele văzute în drumul său. În aceste călătorii, a lucrat ca secretar al patriarhului. Între anii 1654-1656, Paul de Alep a călătorit de două ori în Ucraina, împreună cu tatăl său. În timpul călătoriei sale, el s-a întâlnit cu domnitorul Gheorghe Ștefan al Moldovei (1653-1658) și cu mitropolitul Silvestr Kossov al Kievului. La 21 iunie 1654 s-a întâlnit în orașul Bohuslav cu hatmanul Bogdan Hmelnițki. În 1664 a mers din nou cu tatăl său la Moscova, unde a participat la judecarea patriarhului Nikon al Moscovei. Pe drumul de întoarcere de la Moscova, Paul de Alep a murit la Tiflis la 30 ianuarie 1669, în Georgia, iar două dintre notele lui scrise acolo s-au pierdut. (Sursa: Wikipedia)

# 2. Edificiul, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este considerat ca fiind ctitoria lui Vasile Lupu, care fie a refăcut o biserică mai veche de lemn din timpul lui Ștefan cel Mare (poate din anii 1495-1504), fie a clădit una nouă din zid (1636), chiar dacă primele mențiuni documentare indirecte despre acest lăcaș datează din 1623, 1632 și 1634, când în mai multe acte de atunci semnează „Ion Carapotona șoltuzul cu cei 12 pârgari ai târgului Bârlad și cu preotul Ștefan dela Biserica Domnească”.

Printre autorii care susțin ideea unei biserici construite de Ștefan cel Mare la Bârlad se numără Ioan Antonovici, Vladimir Mironescu, Dumitru Stănescu, H. Bărbuleanu, Nicolae Stoicescu, Oltea Rășcanu-Gramaticu etc. Argumentele lor sunt mai mult de ordin logic: imposibilitatea ca marele voievod Ștefan să nu fi construit aici o biserică, mai ales că târgului îi fusese dată o hotarnică în 1495 și, apoi, ideea că urbea nu ar fi căpătat o așa mare importanță (atunci când a devenit capitala țării de Jos a Moldovei), dacă nu ar fi avut măcar o ctitorie domnească de veche tradiție. E adevărat că se face referire și la actul din 18 iunie 1444, în care este menționat “popa Toader din Bârlad”, ca un argument al existenței timpurii a unui posibil lăcaș de cult în acest târg. Ba mai mult, unii autori sugerează existența unei mai vechi biserici în Bârlad (înainte de construcția lui Vasile Lupu din 1636), fie pe la 1549, fie pe la 1630-1634 (când acesta era doar mare vornic al țării de Jos), invocând faptul că, la începutul domniei sale, unii călători străini deja relatau că în acest oraș existau șase biserici de lemn (în stare proastă) și una de zid. (Art. „Biserica Domneasca din Bârlad” – autor Laurențiu Chiriac, Sursa: Obiectiv, Ediția de Vaslui),

# 3. Ctitorul bisericii „Sf. Dumitru” din Bârlad este domnitorul Petru Rareș.