Biserica Sf. Nicolae

Date istorice privind biserica cu hramul Sf. Nicolae

Actuala biserică Sf. Nicolae din Bălăbănești a fost construită în anul 1831, alături de vechea biserică cu același hram, menționată în catagrafia din 1809 și avariată de cutremurul de pământ din 14 noiembrie 1829. În anul 1862 biserica Sf. Nicolae avea 3 preoți și 2 dascăli ce păstoreau 130 de familii ; la 1866 avea 3 preoți și 2 dascăli ce păstoreau 135 familii. După datele consemnate în scris, în anul 1901, de către preotul Constantin T. Vârgolici, a existat o biserică și mai veche, la marginea satului, din jos de Ștefan Chetreanu și o alta pe trupul Lungești, hotarul Frumoasa. N-au mai rămas urme ale acestei biserici vechi, în afară de unele icoane, și, poate, unele cărți de ritual.

Nu se păstrează mențiuni mai vechi despre existența unei biserici în Românești, deși creștinismul a pătruns din sud în nordul Dunării încă din secolul al IV-lea și n-a prea existat sat în Moldova fără biserică mănăstire sau schit, iar răzeșii au fost cei ce cu perseverență au păstrat intacte limba, credința, portul și obiceiurile strămoșilor, practicând endogamia și autarhia economică.

Arhiva Episcopiei Romanului, de care a aparținut până în 1852 biserica din Bălăbănești, spre a trece apoi sub păstorirea episcopului Hușilor, până la desființarea acesteia, a fost aproape total distrusă în cursul celui de-al doilea război mondial, când soldați ai armatei sovietice au pus-o, cu coșurile de la vie pe foc, spre a se încălzi.

Arhiva veche a Mitropoliei Moldovei a ars „în focul cel mare”, care a incendiat Iașii la 19 iulie 1827.

Satul Bălăbănești fiind din veche „moșie răzeșească” și neavând o mânăstire cu domenii mânăstirești, documentele de natură clericală lipsesc. Mânăstirea Adam din apropiere a luat ființă la 14 octombrie 1658 și a constituit un focar de cultură și pentru răzeșii din Bălăbănești. Printre călugărițele acestei mănăstiri găsim și fiice sau văduve ale acestor răzeși. După datinile tradiționale, mânăstirea Adam a patronat 3 schituri la Bălăbănești (Cruceanu, Zimbru și Frumoasa).

Apoi trebuie amintite cele două mânăstiri ctitorite de Gavril Kostachi, mare vornic al Țării de Jos, Florești și Bursuci, aceasta din urmă în hotarul Bălăbăneștilor. (Notă scrisă cu creionul pe manuscrisul d-lui Tașcă: „aici G.F.Tașcă confundă Bursuci din Epureni cu Bursuci de pe Jeravăț!”). Mânăstirea Bursuci a fost înființată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și a servit de refugiu familiei Kostachi în timpul războiului ruso-turc din 1711.

Bârladul vecin, vechi și important centru urban, comercial și administrativ, înzestrat cu mai multe biserici, dintre care și o ctitorie voievodală a influențat favorabil viața numărului mare al știutorilor de carte din acest sat, primul pe județul Tutova, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în raport cu numărul locuitorilor.

Raidurile devastatoare ale tătarilor, prezentate și în legenda satului, ca și invaziile turcești, polone sau ale cazacilor, au impus locuitorilor o viață retrasă, adeseori ascunsă în codri, și cum ei nu se puteau lipsi de hrana spirituală a bisericii, au luat naștere numeroase schituri în păduri, văgăuni și peșteri.

Schitul Cruceanu figurează într-o listă privind ținutul Tutova, întocmită în timpul guvernării generalului rus Pavel Kiselef (1829-1834), iar schitul Bălăbănești cu 23 liuzi consemnat în 1848 de o statistică datorată, probabil, lui E.Cantacuzino. În 1898 mânăstirea Bursuci era numai o ruină. (va urma)

Extras din lucrarea „Răzeșii de Bălăbănești”, autor George Felix Tașcă