Vă prezentăm mai jos un fragment dintr-un studiu realizat de cunoscutul etnolog Eugen Holban, studiu ce prezintă detaliat arhitectura locuinţelor din Bălăbăneşti şi imprejurimi. Materialul publicat de d-l Eugen Holban în revista “Dunărea de Jos” este de o importanţă crucială pentru comună constituind o temeie solidă pentru cunoaşterea istoriei acestor locuri. Studiul “Arhitectura ţărănească din zona Covurluiului de Nord – Subzona de Vest – Bălăbăneşti” este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care comuna l-a primit de-a lungul existenţei, un material ce generează în timp lumină şi eternitate asupra existenţei răzeşilor din Bălăbăneşti.
Locuinţa tricelulară simetrică (fragment)
Am sesizat şi localizat prezenţa planului tricelular simetric, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea., bineînţeles, tot în satele de răzeşi. După prima mare împroprietărire înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, planul acesta s-a extins apoi şi în satele de foşti clăcaşi, în aşa fel încât, în secolul al XX-lea şi, mai ales, în perioada interbelică, o parte dintre acestea au depăşit cu mult unele sate de răzeşi.
O particularitate a locuinţei din subzona Bălăbăneşti, constă în modul în care şi-a păstrat structura nucleului de bazã, indiferent de transformările pe care le-a suferit exteriorul.
Astfel, locuinţele tricelulare cu prispă largă şi cerdac impunător care au fost construite de unii dintre cei mai avuţi săteni din satul Bălăbăneşti, şi-au păstrat etacul în locul şi în forma în care a fost dintotdeauna. Dacă în interiorul unor locuinţe cu plan tricelular simetric ne aşteptam să găsim etac, a fost o adevărată surpriză pentru noi să găsim această încăpere şi în locuinţe învelite cu tablă, cu cerdac şi sală înaltă, precum şi cu chilere.
Prin construirea locuinţei tricelulare simetrice cu etac – şi uneori şi cu ascunzătoare –arhitectura din subzona Bălăbăneşti a zonei etnoculturale Covurlui Nord îşi încheie un prim ciclu evolutiv, ciclu care îşi are originea într-un trecut imemorial. Este vorba de o dezvoltare din interior, desigur.
O informaţie foarte preţioasă, primită acum aproximativ patruzeci de ani de la Safta Ciochinã – în vârstã de 74 de ani, aduce oarecare lumină în aceastã problemă: „Casa a fost cumpărată de tata, Gheorghe Ciochinã de la Lăscărache Ciochină, în anul în care s-a însurat. Tata a murit în anul 1916, în vârstã de 47 de ani. A fost la vremea ei o casă model. Era o casă mare, arătoasã, deosebitã de celelalte case din sat, care erau mai mici”.
Anul construcţiei nu l-am aflat. Am aflat însă anul aproximativ al cumpărării. Dacă tatăl ei a cumpărat-o în anul în care s-a însurat, adică la vârsta de 20 de ani, înseamnă că evenimentul a avut loc cam în ultimi ani ai secolului al XIX-lea. Presupunând, – logic – că Lăscărache Ciochină nu a vândut casa imediat ce a construit-o, mai putem merge cu cel puţin 20-30 de ani în urmă, în timp. Luând apoi în calcul aprecierea sătencei respective – că era o casă model – fãră a ignora nici partea de subiectivism, firesc, putem să ne creăm o imagine aproximativă atât de ansamblu, precum şi de locul pe care locuinţa tricelulară simetrică îl ocupa în acel ansamblu, la vremea respectivă.
Referitor la aspectul exterior al locuinţei tricelulare simetrice din aceastã subzonă, se impune o remarcă ce apare, evident, acolo unde s-au păstrat mai multe obiective foarte vechi. Este vorba în primul rând de absenţa stâlpilor de la faţadă şi apoi de fragmentarea spaţiului ferestrelor – şi aşa nu prea mari – în opt segmente.
După cum ne-au informat, bătrânii satului de acum 40 de ani şi dupã cum se justifică şi logic, aceste ferestre au fost concepute pentru a fi acoperite cu burduf în loc de sticlă, adică aşa cum se proceda în trecut.
Ferestrele unor locuinţe de acest tip au avut iniţial burduf – o vreme – apoi burduful a fost înlocuit treptat cu sticlă. Altele, construite ceva mai târziu, adică în perioada în care sticla devenise ceva mai accesibilă şi la sate, şi-au pãstrat încă vechiul tip de fereastră ca structură, chiar dacă s-a renunţat la burduf.
La unele ferestre mai vechi, săteni înlocuiau burduful deteriorat al vreunui ochi, cu sticlă, iar restul de ochiuri rămâneau ca mai înainte.
Este foarte interesant de menţionat acest aspect, deoarece se întâmpla şi la unii săteni mai bogaţi. Ei se hotărau foarte greu sã renunţe la materialele tradiţionale, chiar dacă materialele noi asigurau un plus de confort.
Am putea afirma deci – cu prudenţa de rigoare – că primele locuinţe tricelulare simetrice au apãrut fără stâlpi şi cu ferestre acoperite cu burduf.
Mai târziu, la acelaşi tip de locuinţă vor apărea stâlpi de susţinere de la faţadă, iar ferestrele – deşi au devenit ceva mai mari – vor fi mai puţin fragmentate.
Desigur, toate aceste transformări nu s-au fãcut după nişte reguli stricte. Bunăoară, nu la toate locuinţele din această perioadă – la care s-au mărit ochiurile de geam, au apărut şi stâlpii.
În ceea ce priveşte conformaţia stâlpilor, remarcăm ţinuta lor sobră. De cele mai multe ori aveau două-trei register simple de crestături la partea superioară, acolo unde ar fi trebuit să fie în mod normal capitelul. Alţi stâlpi – de la alte case – mai aveau şi douã registre de ornamente la fel de simple, exact la mijloc.
Interesantă mai este aici şi apariţia primelor sugestii de capitel şi mai ales modul de prindere, de fixare.
Autor: Eugen Holban, sursă: “Dunărea de Jos” – revistă lunară a centrului cultural Dunărea de Jos
Leave a Reply