Anotimpuri tantrice

Anotimpurile Danielei Gîfu au legătură cu dragostea, şi abia după aceea cu India. Cu această speranţă m-am şi apropiat de cartea specialistei în informatică din Iaşi. În general, mi-e frică de pixeli, de lumea virtuală, în care, oricât am încerca să fim de vii, suntem mai puţin vii decât în viaţa reală. Daniela Gîfu vine spre poezie din viaţa reală. Dar nu vine ca un pictor, deşi trece prin culorile tuturor anotimpurilor, ci ca un grafician. Desenează sentimente şi stări cu linii clare. Se desenează pe ea însăşi, îndrăgostita, în alb-negru, pentru a se putea înfăţişa cititorului în culori! De aceea şi este credibilă primăvara, prin a cărei uşă larg deschisă ne invită să intrăm în carte. Nu oricând, ci la ceasul proaspăt al dimineţii, când roua se pune pe cântat, iar dorinţa respiră prudent, ca o «lăcrămioară însingurată». Poeta aşteaptă înăuntru în cămaşă de in «îngălbenită de ani, brodată în vers de lume». Capeţi dintr-odată curaj şi mergi mai departe, răspunzând invitaţiei de a o elibera de «încolţirea gândirii». Daniela Gîfu vegetalizează abstractul, înverzind clipele şi păşind în celălalt anotimp, vara, unde contemplă, «alintată de fluturi», aşteptarea. «În jur se prăbuşesc/ promisiuni însângerate», zicea ea, întrebându-se: «Veni-va timpul/ când ne vom citi vreodată?». 7 În aşteptarea acestui timp, dă curs frământărilor ce-i dau târcoale, mărturisindu-se în felul următor: «Cu drepturi de condeier/brodez metafore/până când…/ dorinţele îşi pierd culoarea». «Pe pat se aşterne lumina de cuarţ./ Singurătatea,/ vorbind într-o limbă necunoscută,/ pândeşte stafidită./ Zorii îşi fac loc/ pe o coamă de deal,/ îmbrăcată-n iubire/ în formă de cruce.» Citind aceste versuri, nu poţi să nu te gândeşti la O călărire în zori a lui Eminescu, deşi vorbim de registre poetice diferite. «Sunt un suflet de întâmplări,/care întârzie să se căiască» spune poeta despre sine, în chiar crucea verii, adică într-o zi de 26 iulie. Toate poeziile sale sunt datate, dar scoase în afara timpului mare, al anilor, ci păstrate în cel mic, al zilelor şi anotimpurilor. Trecerea în toamnă n-o face de una singură, ci însoţită de trei îngeri păzitori: «Îngerul apei/îmi spală inima,/ pentru a privi/ orizonturile dantelei celeste./ Îngerul aerului/ îmi vântură mintea,/ pentru a descifra parola vremii hărăzite./ Îngerul focului/ îmi curăţă sufletul,/ pentru a dărui/ nesupunere necuprinsului celest». Îngerii, care pot atât de multe, n-au, totuşi, puterea de a-i apăra pe oameni de bătrâneţe. Dragostea le rămâne, mai cu seamă atunci când îşi iau ca aliat poezia, mereu tânără, în vreme ce ei…. «Îmbătrânim încet/ mână în mână,/ ca o rochie de mireasă/mâncată de molii…» Of, Doamne! Câtă tristeţe în foşnirea de hârtie uscată a acestor cuvinte! 8 «La început, nu a fost Cuvântul./ La început, a fost Lumina» – aflăm odată cu intrarea în iarnă. «Nu credeam», spune, în plină iarnă poetică, autoarea, luminată de gândul lui Eminescu, «să învăţ a înţelege libertatea. Nu credeam să învăţ a înţelege tăcerea!» De aceea şi sunt tantrice, anotimpurile din noua sa carte de poezie. De-a lungul lor, Daniela Gîfu învaţă, fără să creadă asta la început, o groază de lucruri despre profunzimea sufletului său, desluşind, pentru a o face mai enigmatică, parcă, dragostea. Pe a cărei scară urcă, suferind, spre sine însăşi şi spre lume.

Ştefan Mitroi / Anotimpurile dragostei

Am selectat patru poezii din anotimpurile tantrice ale Danielei Gîfu, poezii ce ne transpun în timpuri și stări diferite de existența cotidianului profan. E ca și cum am încerca să trăim altfel și altceva, ignorând urâtul și întunericul și rezonând cu Lumina Mântuitorului.

Magia clipei

În verdele clipei,
dansul trăirilor adună anotimpurile
ca într-un mănunchi de lăcrămioare.

În magia tonurilor de alb
refrenul zoreşte logodna.

Tinereţea mea
se îndepărtează de răsăritul
ce parcă voit se ascunde.
Te fereşti să închizi acordurile.

Rămâne un vers
scris cu o nuanţă străvezie
în pagina destinului
peste care  coboară aducerile aminte.

În cele din urmă,
consimt eliberarea neliniştii.

26 aprilie

Rugă

O, Domnul meu!
Sunt un suflet de întâmplări
care întârzie să se căiască.

Un mâine straniu se arată la orizont.

Culcată, tânjesc pe lăvicer
după tainele biruitoare.
Din bolta lor,
în timpul îngreunat de încordare,
simt ruşinată
cum înmuguresc picioarele udate de roua
mântuitoare.

Învaţă-mă să folosesc altfel timpul,
să mă apropii de potirul ocrotitor.
Azvârl cu uşurinţă vorbe mari,
gândind că voi scăpa
de făcliile păcatelor.

26 iulie

Îngeri

Îngerul apei
îmi spală inima,
pentru a privi
orizontul  dantelei celeste.

Îngerul aerului
îmi vântură mintea,
pentru a descifra
parola vremii hărăzite.

Îngerul focului
îmi curăţă sufletul,
pentru a dărui
supunere  necuprinsului celest.

7 septembrie

Anotimpul hibernării

Râvnesc la piramida laică
care leagă sufletul de păcat,
mulţumindu-i Cerului
pentru vremea dăruită să-mi port paşii
în direcţia rămasă netălmăcită
şi sedusă de metafora apusului.

Am încurcat căile hărţii stelare,
revăzând Luceafărul înamorat
de metaforele lumeşti,
posibilul semn al cuprinderii suflării clipei
care anunţă anotimpul hibernării.

11 decembrie

P.S. Daniela Gîfu este cetățean de onoare al comunei Bălăbănești și de foarte multe ori ne-a onorat paginile Xpressului și sufletul cu sute de rânduri profunde și revelatoare. Îi mulțumim, pentru tot ….  și mai ales pentru faptul că nu ne-a uitat.