Undeva, la ieșirea din sat, vis-à-vis de primărie, locuiește o familie pentru care munca și performanța sunt devize cotidiene adânc implementate în conștiința fiecărui membru. Prin intermediul dl. prof. Pământ le-am cunoscut pe d-na Aliona Codreanu și fiica ei – Angelica Codreanu – practicantă a artelor marțiale stilul “Ju Jitsu”, în cadrul “Clubului Sportiv Wazary Dojo” din Bârlad.
Aliona Codreanu, originară din Cahul unde a practicat ani buni handbalul și baschetul de performanță, și-a întemeiat o familie frumoasă la noi în comună și a căutat să-și îndrume copiii spre sportul de performanță chiar dacă la Bălăbănești nu există nici un teren de sport pentru elevii școlii din sat.
Totul a pornit de la un banal fluturaș răspândit prin Bârlad și împrejurimi pentru a atrage copiii sa practice artele marțiale în cadrul clubului amintit mai sus. Au urmat apoi trei ani de antrenament, sacrificii și luptă pentru o fetiță care la prima apariție în sala de sport puțini i-ar fi acordat o șanșă cu atât mai mult cu cât știm cu toții că drumul sportului de performanță pentru copiii de la sate este extrem de greu de urmat din cauza lipsei mijloacelor financiare. Și totuși, cu susținerea și ajutorul părinților și al antrenorului – sensei Alex Rotaru, Angelica a reușit să-și urmeze visul.
Stai de vorbă cu ea și constați că, pentru vârsta ei, este un copil care a trecut prin multe concursuri și ore de antrenament asiduu. Este o fire tăcută, modestă, perspicace, cu un bun simț analitic care știe ce înseamnă mobilitate, orientare, sacrificiu în fața adversarului și mai ales care a gustat din cupa victoriei învățând să-și învingă barierele propriului corp. Sunt puțini sportivi care au concurat cu o fractură de claviculă și numai atenția și experiența arbitrilor au făcut ca respectiva luptă să fie oprită. Sunt și mai puțini atleți care au revenit în sala de antrenament după un accident similar și șase luni de recuperare!!
Prin talent, voință și dăruire Angelica Codreanu a reușit, alături de un alt sportiv al satului rugbistul Ionuț Balaban, să demonstreze tuturor că se poate face sport de performanță chiar dacă, din păcate, Bălăbăneștiul de astăzi nu-ți oferă nici cea mai mică oportunitate.
Și cum copiii și tinerii ambițioși și harnici merită promovați și susținuți trebuie să vă mai facem cunoscut faptul că Angelica Codreanu este o elevă conștiincioasă, printre cei mai buni elevi ai Școlii Gimnaziale “Gheorghe și Maria Tașcă” din sat ( a obținut Premiul I, cu nota 9,55 – în clasa a-VII-a), este o fetiță îndrăgostită de creația lui Eminescu văzută “prin ochiul ei de copil” și pasionată de matematică aplicată – diploma obținută la Concursul Internațional de Matematică Aplicată “Cangurul” 2011 confirmă acest lucru.
Zecile de medalii și diplome obținute (locul I și II la Cupa României și Cupa Moldovei la categoria ei de vârstă), titlul de “Cel mai bun Ju Jitsu-ka” în anul 2012 obținut în cadrul clubului la care activează stau mărturie celor afirmate mai sus și nu au trecut neobservate în presa locală din Bârlad și Vaslui.
Dincolo de premiile și distincțiile obținute, ca și Ionuț Balaban, Angelica este unul din cei doi tineri din sat care și-au reprezentat țara cu cinste într-o competiție internațională. Și nu există mândrie mai mare decât o asemenea onoare – atât pentru sportivi și antrenori, cât și pentru părinți.
În încheiere am dori să mulțumim tuturor (părinți, profesori și antrenori) care s-au ocupat de educația, îndrumarea și antrenamentele sportivei noastre. Sperăm ca, în câțiva ani, Angelica să aducă centura neagră la Bălăbănești – ar fi prima din istoria satului.
Autor: Florin Munteanu / Den Haag
Leave a Reply