Amintiri dintr-o lume pierdută – Pedagogul orb cu suflet de părinte şi “grad de căpitan” (I)

Mazilu Dumitru, din ce am aflat noi (elevii de la ţară din internatul L.V.A. promoţia 1965-1969) era urmaşul unei familii care a contribuit la dezvoltarea culturii gălăţene; a avut şi a condus o trupă de teatru numită Nebunelii-Mazilu care activa în Galaţi şi în împrejurimile Galaţiului. În urma unui accident, a suferit o contuzie cerebrală care i-a afectat treptat vederea. În anul 1965 pedagogul Mazilu distingea doar becurile aprinse dar avea un simţ de localizarea al obiectelotr din jur şi interlocutorilor deosebit de bun. Pedagogul Mazilu a fost un om extraordinar şi deşi orb se deplasa fără ajutor în internat, în curtea şi clădirea liceului chiar dacă căile de acces aveau multe denivelări. Era ca un părinte al nostru. Participa la şedinţele cu părinţii, călăuzea şi îndruma fiecare elev din internat. Avea un registru în care nota cu acurateţe rezultatele la învăţătură şi comportamentul nostru pe durata întregii zile(deşteptarea, stingerea, masa, meditaţiile), acordând zilnic calificative fiecărui elev. Cu colegii care aveau note mici acorda meditaţii, gratuit, la: limba română, latină şi franceză. Avea o memorie excelentă şi ne recita acte întregi din piesele lui I.L. Caragiale interpretând fiecare personaj din actul respectiv.

Noi, elevii din internat, îl consideram părintele nostru adoptiv. Era aspru, iubea disciplina dar îngăduitor ca un tată. Printre prietenii d-lui Mazilu de la teatrul Nicolae Leonard era şi soprana Nineta Crainici. Doamna Crainici era şi instructor yoga. Îşi dezvoltase şi controla respiraţia utilizând procedee yoga în interpretărilei ei pe scenă.
Îmi amintesc cu plăcere de o întâmplare hazlie. Am fost invitaţi la un spectacol de operă cu Traviata – a fost primul spectacol de muzică clasică la care am participat. Reprezentaţia a început la ora 20:30, primul act s-a terminat la ora 21:30 oră la care de regulă se dădea stingerea în internat. Toţi colegii asistam la spectol. Ora de culcare şi neînţelegerea cuvintelor soliştilor ne-a pus într-o situaţie jenantă. Toţi am adormit! Năuci, ne-am trezit pentru prima dată în viaţă în aplauzele publicului. În pauză, în foaier, dl pedagog ne-a spus ”M-aţi făcut de ruşine ghilanilor, dă-i ghiolbanului portocale şi el le-aruncă în noroi, la porci!” ; …. a comentat sarcastic, minute în şir scupând tutunul neprietenos din lulea. Nu s-a oprit din „aprecieri” şi „laude” până într-un târziu când am pus capul pe pernă. După acest eşec, drept pedeapsă mergea cu noi mai des la teatru. Astfel am avut şansa să vizionăm spectacolele: „Voievodul ţiganilor”, „Sânge vienez”, „Othelo” etc. Cu timpul am început să înţelegem şi să iubim acest gen de muzică; un aport deosebit în însuşirea cunoştinţelor muzicale l-a avut şi profesorul de muzică Ştergaru Paul, botezat de generaţiile din liceu Osvald. Erau alte vremuri; nu era oră de muzică fără pick-up, discuri şi piese însoţite de explicaţii pe măsură.

Dar să revenim la dl Mazilu. Era un jucător înrăit la pronosport. Dacă etapa următoare se juca derbiul Steaua – Dinamo, pronosticurile erau următoarele: luni – s-ar putea să bată Steaua, marţi – sigur bate Steaua, miercuri – s-ar putea să bată Dinamo, joi – indiscutabil bate Dinamo, vineri – meci nul, sâmbătă – s-aşteptăm meciul de duminică, lunea următoare – „nu v-am spus eu pronosticul!”. … „Jucaţi pe mâna mea şi vă-mbogăţiţi ca mine!!”

Pedagogul Mazilu, deşi ne distingea greu, auzul nu-l înşela niciodată. O singură dată a vorbit cu tatăl meu, dar, peste luni, când tata m-a vizitat din nou la internat dl Mazilu l-a recunoscut doar după salut. Programul la internatul celui mai bun liceu din Galaţi era similar cu a unui liceu militar. „Căpitanul” Mazilu ne impunea un ritm de viaţă spartan, în care disciplina, ordinea şi curăţenia erau trasături specifice programului nostru zilnic. Nimeni nu-şi dorea puncte negre în faimosul său caiet. Deşteptarea în internat se dădea la oră fixă(5:30) cu fluierul. La ora şase, după înviorare şi ordonarea patului şi a camerei, eram toţi la meditaţii. La ora 7 eram la masă. Abia apoi începea şcoala.

Autor: Nicolae Pământ

Notă. Internatul L.V.A., construit în anul 1933 a supravieţuit celor mai mari cutremure, nu şi tranziţiei post decembriste.