Articol preluat integral de pe site-ul publicaţiei Agenda de Iaşi.
Una dintre marile doamne ale Iaşului a împlinit ieri 101 ani. Nu este o centenară ca oricare alta, ci reprezintă un model. Un model al inteligenţei, înţelepciunii şi al farmecului pe care nici vârsta nu i l-a stins. Este soţia marelui fizician român Ştefan Procopiu ale cărui teorii le-am studiat cu toţii în liceu.
Mulţi au auzit de magnetonul Bohr- Procopiu, pentru care savantul a fost cât pe ce să ia premiul Nobel, dar puţini ştiu că şi-a trăiat viaţa în Iaşi.
În casa familiei Procopiu din Copou o mai găsim acum doar pe soţia savantului, care i-a supravieţuit acestuia aproape 40 de ani, o doamna pe care nu au doborât-o greutăţile vieţii, dar căreia vârsta i-a înfrânt cea mai mare pasiune – cititul. Doamnei Rodica Procopiu nu-i dai nici pe departe cei 101 ani pe care-i împlineste astăzi. Dublu licenţiată în filosofie şi litere, văduva marelui savant are însă o suferinţă cruntă de aproape 6 luni. Cataracta a lasat-o fără vedere şi nu mai poate citi.
Rodica Procopiu: “În primul rând, nu mai pot citi şi asta-i o lovitură groaznică. Lovitura cea mare a vieţii, o prima lovitură, şi o să mai vie şi altele. Aşa e normal. După o viaţă de muncă, de pasiunea muncii, cu rezultate frumoase”.
Dacă ochii au lasat-o, inteligenţa şi spiritul sunt la fel de vii ca întotdeauna. Nu are prea mulţi vizitatori, dar cei care-i trec pragul ştiu s-o preţuiască la adevărata valoare. Mulţi o vizitează pentru a afla amănunte deosebite sau lucruri necunoscute până acum despre fizicianul Ştefan Procopiu.
Vin şi români, dar mai ales străini.
Rodica Procopiu: “Da, a fost într-adevăr o persoana deosebită. Sunt vizitată de domni profesori, dar şi de străini care cer informaţii. S-a ajuns la dublarea operei lui ştiintifice de căpătâi. Un randament plătit scump privitor la sănătatea creatorilor”.
Cât despre trecut? A fost frumos, dar viitorul e greu din toate punctele de vedere.
Rodica Procopiu: “Foarte frumos a fost trecutul, foarte frumos. Dar eu n-am pretenţii. În rest, mă descurc, acopăr aşa, un nivel mijlociu, nu perfect. Nu se poate când alte stratruri sociale suferă şi ele mai mult. Eu recunosc situaţia şi nu-i frumos să faci caz de aşa ceva. Sunt straturi sociale care se luptă cu greutăţile de acum. Dar ne supunem soartei”.
Mare iubitoare de animale, acum nici căţei nu mai are. Un câine a fost, de altfel, şi primul cadou primit de la soţul ei.
Rodica Procopiu: “Aveam, nu mai sunt, s-au dus la mai bine”.
În rest, doar amintirile i-au rămas. Aşa că tristeţea de astăzi e îndulcită de frumuseţea vieţii de odinioară.
Rodica Procopiu: “Este inevitabil la vârsta asta. Dar vezi realitatea cu ochii trişti ai privirii care nu mai poate cuprinde”.
Singura care o mai ajuta este o rudă prin alianţă, care locuieşte în Bucium. Aceasta vine ori de câte ori venerabila doamnă o cheamă.
“Când e nevoie, îmi dă telefon telefon. Hai, Liana. Hai, Liana. Mă urc în maxi-taxi sau în 43 barat şi vin”.
Rodica Procopiu s-a născut la Botoşani. Rămasa văduvă de tânară, l-a cunoscut pe Ştefan Procopiu la Chişinău, în 1942. Profesoara l-a cucerit pe marele fizican, burlac înrăit, spunandu-i numele unui pictor, de care el nu- şi amintea. În prezent, de existenţa savantului la Iaşi aminteşte doar o placă memorială de pe un perete al casei din Copou.
Sursa: Agenda de Iaşi – 02 februarie 2012
Leave a Reply