Stimate Domnule Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor membri ai Academiei Române,
Doamnelor şi domnilor,
După ce am ascultat discursul de recepţie al colegului şi prietenului meu, academicianul Alexandru Balaban, am deosebita plăcere să prezint cuvântul de răspuns care să ilustreze o activitate de excepţie, ceea ce evident este foarte greu de redat pe scurt. Academicianul Alexandru Balaban s-a născut la Timişoara Ia 2 aprilie 1931 dintr-o familie cu adânci rădăcini în intelectualitatea românească. Tatăl, născut în comuna Bălăbăneşti, gară între Galaţi şi Bârlad, a studiat la Politehnica din Bucureşti, bunicul său fiind învăţător, iar unchii săi profesori de liceu. Mama, învăţătoare, născută la Iaşi, avea ca unchi pe arhimandritul luliu Scriban, pe zoologul profesor Ion Scriban de la Universitatea Cluj şi pe autorul Dicţionarului limbii române, August Scriban, iar ca înaintaşi pe arhimandriţii Teofil şi Neofit Scriban, doctori în teologie la Torino, înmormântaţi la biserica fundată de ei la Burdujeni. Academicianul Alexandru Balaban a urmat şcoala primară şi cursul inferior de liceu la Bucureşti, cel superior la Petroşani, apoi Facultatea de Chimie Industrială la Bucureşti între anii 1949 şi 1953, unde a asistat Ia cursurile unor prestigioşi profesori, printre care Costin D. Neniţescu, Petre Spacu, Emilian Bratu, Nicolae Racliş, Margareta Giurgea, fiind imediat apoi admis Ia doctoratul cu frecvenţă (din seria sa de absolvenţi, avea cel mai mic salariu, bursa de aspirant, ceea ce era un adevărat criteriu de opţiune pentru calea de sacrificii spre ştiinţă), în tot timpul studiilor a fost premiant I. Din primul an, Ia Petroşani, a dedicat vacanţa de vară învăţării câte unei limbi străine; în ordine, acestea au fost franceza, engleza şi germana; rusa a învăţat-o doar Ia şcoală, fiindcă n-au mai rămas vacanţe în timpul liceului, iar la facultate vacanţele erau pentru practică şi armată. Admiterea Ia aspirantură prin concurs, imediat după facultate, a fost prima şansă de excepţie pe care a avut-o odată cu generaţia sa, iar pentru el a doua au fost cursurile organizate de I.F.A. (o facultate de fizică şi chimie nucleară prescurtată la un an, cu profesorii cei mai buni pe care-i avea România) în 1956 -4957. A urmat un an şi la Facultatea de Matematică, în 18 1953 —’54, dar a trebuit să renunţe, fiind simultan pe cale să termine doctoratul şi asistent la Catedra de Chimie Organică din Politehnică; în 1955 s-a căsătorit cu Cornelia Florea, colegă de an, în 1958 s-a născut Teodor-Silviu, iar în 1966 s-a născut Irina-Alexandra. Din multiple motive şi din cauză că la teză norocul i-a surâs mai târziu (atât profesorul Neniţescu, cât şi el erau poate prea pretenţioşi) a susţinut teza „Reacţii catalizate de clorura de aluminiu” abia în 1959, când era deja încadrat Ia I.F.A. organizând primul laborator de compuşi marcaţi izotopic, cumulând şi obligaţiile de asistent (apoi şef de lucrări) Ia Catedra de Chimie Organică. Docenţa şi-a susţinut-o în 1974, ultima serie care a mai primit acest titlu. Activitatea sa profesională a avut o desfăşurare remarcabilă, în 1965 a fost promovat conferenţiar şi apoi profesor, în 1966, Ia Catedra de Chimie Generală a Politehnicii, iar la I.F.A. era şef de laborator, în 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei. între 1967 şi 1970, din cauza preocupărilor sale de radiochimie, a fost propus şi a acceptat să lucreze la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (A.I.E.A.) de la Viena ca cercetător principal în secţia de chimie a diviziei de cercetare şi laboratoare. Era o activitate de coordonare şi administraţie, de organizare de conferinţe internaţionale, de editare de cărţi şi de reprezentare a A.I.E.A. pe lângă Organizaţia Mondială a Sănătăţii de Ia Geneva în redactarea monografiilor de compuşi radiofarmaceutici pentru Farmacopeea Internaţională. Revenit în ţară în 1970 şi-a început activitatea didactică, ca profesor la Catedra de Chimie Organică şi cea de cercetare la I.F.A., dar când din 1975 nu au mai putut fi efectuate cercetări ci doar producţie de compuşi marcaţi, a rămas doar cu activitatea didactică (deşi mergea des la I.F.A., fără a avea acolo vreo funcţie). După 1990, a alternat un semestru în România şi unul în S.U.A. (în special la Texas A&M University, unde a predat şi a efectuat cercetări ştiinţifice) dar şi Ia Virginia Commonwealth University, University of Minnesota at Duluth şi Harvard Medical School (în aceste trei locuri doar pentru cercetări comune de câteva luni). în ceea ce priveşte activitatea de cercetare ştiinţifică, consider normal să-1 citez chiar pe colegul nostru, după câteva pagini de amintiri scrise acum câţiva ani: „Am ales chimia ca profesie fiindcă încă din liceu aveam acasă un mic laborator de chimist amator, iar când prietenul meu din copilărie, Silviu Teleman (după care I-am botezat pe fiul meu, Silviu) a trecut de la chimie la matematică, eu am rămas fidel chimiei”. (Am relatat mai înainte încercarea de a studia matematica după chimie, la care a trebuit însă să renunţe), în „Ziarul Ştiinţelor şi Călătoriilor” am avut în liceu câteva contribuţii şi premii. După ce 19 începusem cercetări sub conducerea academicianului Neniţescu în facultate, rezultatele tezei de doctorat au constituit subiectul mai multor lucrări publicate . în 1959- 1966 cu profesorul Neniţescu în periodice şi în două capitole din monografia Friedel-Crafts ana Related Reactions editată de G.A.OIah (chimist stabilit în S.U.A., care avea să primească premiul Nobel în 1994). Deosebit de bogata şi valoroasa activitate ştiinţifică a colegului nostru s-a concretizat până în prezent prin publicarea a 13 volume şi a peste 500 de lucrări apărute în prestigioase periodice, iar problemele abordate se pot grupa în trei tematici principale: chimie organică, compuşi marcaţi izotopic, chimie teoretică. Contribuţiile aduse în domeniul chimiei organice, de departe cele mai numeroase, şi din care voi cita câteva, au avut în vedere studiul unor mecanisme de reacţie, apoi al sărurilor de piriliu, domeniu în care a descoperit o reacţie de sinteză cu totul originală, tematică mult dezvoltată ulterior; a studiat clase diverse de substanţe precum 2-acilfurani, oxazoli, tiazoli, radicali stabili cu azot sau oxigen, compuşi organo-borici, molecule cu fluctuaţie rapidă, bariere de rotaţie intram.oleculară, săruri cu transfer de sarcină a cationilor organici. In domeniul chimiei compuşilor marcaţi izotopic, cercetările efectuate de academicianul Balaban au avut în vedere atât izotopi stabili (de exemplu cei în care atomul de hidrogen este substituit cu deuteriu, studiind diverse efecte izotopice sau compuşi marcaţi cu carbon-13 pentru automerizarea catalitică a hidrocarburilor aromatice policiclice), cât şi compuşi marcaţi cu atomi radioactivi: carbon-14 şi tritiu. In domeniul chimiei teoretice a avut numeroase preocupări de o remarcabilă actualitate ştiinţifică şi care au condus la rezultate cu totul remarcabile prin originalitatea lor, din care unele îi poartă numele; au fost cazuri în care unele descoperiri au fost făcute simultan cu cercetători din străinătate. Temele abordate au privit, între altele, caracterul aromatic al moleculelor, izomeria de valenţă a anulenelor, numeroase lucrări fiind dedicate aplicaţiilor teoriei grafurilor în chimie, indicilor topologici, modelării polimerilor, documentării asistate de calculator în domeniul chimiei. A publicat primele cărţi despre aplicaţiile teoriei grafurilor în chimie (tradusă în chineză), despre izomerii de valenţă ai anulenelor (pe care i-a definit riguros pentru prima dată) şi despre sărurile de piriliu. Denumirile de automerizare, de radicali capto-dativi, de compuşi izoaritmici, de grafuri dualiste, pe care le-a propus, au intrat în literatura de specialitate. Sunt recunoscute contribuţiile privind primele grafuri de reacţie sau mai mulţi indici topologici. A încercat să remedieze deficienţele de dotare şi de sprijin pentru cercetare prin colaborări internaţionale sau prin cooperare cu cercetători de alte 20 specialităţi din ţara noastră. Atunci când era pus în faţa unei probleme Ia care nu avea soluţii în catedră sau în I.F.A. apela la specialişti, iar începutul 1-a constituit colaborarea cu cel ce vă vorbeşte în 1960 pentru spectrele electronice ale sărurilor de piriliu; pentru celelalte proprietăţi fizice ale acestor compuşi, au urmat alte colaborări. Faptul că, deşi a condus puţin timp mici colective de cercetare, a avut mulţi colaboratori voluntari şi dintre ei a promovat mulţi doctori cu care a publicat articole, a dus la un număr apreciabil de citări în literatura de specialitate. Mai mult, a avut discipoli şi în mod neaşteptat: profesorul Milan Randi£ (S.U.A.) s-a dedicat aplicaţiilor chimice ale teoriei grafurilor şi topologiei după ce i-a ascultat o conferinţă la Universitatea Harvard, iar el, la rândul Iui, 1-a „convertit” şi pe profesorul Nenad Trinajstic (Zagreb). Alegerea sa în comitete de redacţie ale unor reviste din străinătate nu numai că i-a făcut cinste, dar a compensat în oarecare măsură carenţele actuale ale documentării din ţara noastră. Premiul Academiei Române şi premiul Herman Skolnik al Societăţii Americane de Chimie pe care le-a primit au arătat că munca de cercetare este totuşi apreciată; el declară însă că cea mai mare satisfacţie o are atunci când foştii studenţi spun că-şi aduc cu plăcere aminte de cursurile sale. Onorată asistenţă, Colegul nostru s-a afirmat de mult timp ca o personalitate de excepţie a chimiei contemporane, iar prezentarea discursului său de recepţie constituie un eveniment deosebit al vieţii noastre academice. Şi ca prieten al lui de aproape o jumătate de secol, îngăduiţi-mi să închei cu urarea de sănătate şi de continuare a interesantei şi valoroasei activităţi, exprimând totodată respectul şi aceleaşi urări soţiei sale care a fost alături de el în toţi aceşti ani de frământări creatoare.
Leave a Reply