A tuturora şi a fiecăruia dintre noi

Acolo, sub trandafirul sălbatic, încărcat cu flori mai multe decât frunze, printre lacrimi şi gâze…acolo am cunoscut-o. Adică aici, trebuie să spun…

Stau cu cartea deschisă la pagina despre Ea. Şi nu-mi vine să cred că este. O citesc şi o recitesc. O recit. O recit pe spate, pe burtă, pe genunchi, în genunchi, pe picioare, în picioare…Şi nu-mi vine să cred că este. După cum înţeleg, Ea există şi teoretic, şi practic, şi noaptea, şi ziua, şi înainte de naştere, şi după moarte…Mă bucur foarte mult că înţeleg, şi cred că de asta dau câte o lacrimă la fluturi şi libelule, pe furiş, din când în când, să nu mă vadă vacile sau tata, care coseşte cicoare şi mătrăgună pe marginea şoselei…şi vine acasă odată cu Ea, să ne facă să pricepem că-i vie, că este a tuturora şi a fiecăruia dintre noi!…

Mi-a spus domnul învăţător Ion Răşcanu (la ora/lecţia despre Ea) că trebuie s-o învăţ şi s-o înţeleg şi pe dinăuntru, nu numai pe dinafară. Se zice că-i foarte frumoasă, mai frumoasă ca în poveşti. Că are şi o definiţie în gramatica universală şi, mai ales, în gramatica românească. Mi-a mai spus învăţătorul că trebuie să fiu foarte serios cu Ea, chiar dacă, uneori, vrea s-o alint, să-i gâdil infinitul, să-i fac jucărele şi să-i des/cânt nani-nani pe picioare, pe braţe, aici, sub trandafirul sălbatic, la umbra şi în paza căruia mentorul meu, poetul Ioanid Romanescu, scrie halucinant: “iubirea am pierdut-o…azi câte o străină/ îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori/…şi nu sânt fericit…însă îmi spun în gând:/ trăiască poezia şi marii visători!”…

Într-o noapte fără defecte, într-un lan de secară mai înaltă decât visurile mele, stau cu ochii pe cer. Dinspre dincolo spre dincoace, ca într-o uriaşă panoramă a dragostei materne, văd şi aud icoana mamei: Să n-o uiţi niciodată! Ea este partea fundamentală de vorbire şi de uimire din visurile tale! Cu Ea mergi la Crăciun să colinzi muritorii! Ea “era pe când nu s-a zărit”!. Pe Ea “azi o vedem şi nu e!”…Ai citit Eminescu, da? Să nu uiţi niciodată că (şi) Ea cade, din când în când, chiar aici, sub trandafirul sălbatic, printre gâze, linişte şi plâns! Ai terminat de săpat fântâna aceea cu gura în jos?

Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi