Toți din Bălăbănești îl știu pe Vandam. Are multe pe cap și-n cap. A trecut prin toate. Ultima oara când medicii din Bârlad l-au iscodit de ce-i în spital, el, cu umoru-i caracteristic, i-a lămurit rapid – primarul m-a trimis! Își câștigă existența ca zilier pe la unul, pe la altul – prin sat. Mai face zile și la Primărie, câteva pe lună – pentru ajutor social, se descurcă cum poate. La începutul lui Martie a plantat vreo patru zile puieți de salcâm pe dealuri, spre Pupezeni. Sunt mulți ca el. Muncesc zi de zi pentr-un pol, o masă, un pahar de vin și-un pachet de țigări. Pe ei nu-i vezi cerșind prin gări în București, cu alba neagra în vama Borș sau la furat în Europa. Oamenii aceștia muncesc, iar, atat timp cât își câștigă existența cinstit merită respect indiferent de cum sunt îmbrăcați, de locul ocupat în societate sau de serviciul prestat. Pe lângă faptul că muncesc acești oameni și gândesc.
Mai jos vă prezint o scurta istorioară în care eroul principal este “vedeta locală” – Vandam.
În ziua cu pricina muncise la un consătean, de dimineață până seara, la împrăștiat vălătucii de la o casa veche pe jumătate demolată. O ușă de interior îi căzuse cu tronc și a întrebat proprietarul dacă poate s-o ducă acasă. Bucuros că scapă de vechitură proprietarul i-a dăruit-o. Pe seară ploua mărut. Își primi plata și cu ușa, când în spate, când pe cap – porni spre casa. Nu făcu cincizeci de pași și un domn „navetist” îmbracat în echipament de serviciu îl apostrofă sarcastic, râzând zgomotos:
– Da unde-ai plecat cu ușa-n spate, măi Păcală? ….
Răspusul veni instantaneu și neașteptat:
– Domnule, dacă vrei să vorbești cu mine – bate întâi la ușă!
Leave a Reply