Introducere şi câteva repere biografice
Spirit enciclopedic şi personalitate complexă a generaţiei ’27, cu o viaţă socială intensă, bucurîndu-se de poziţii importante în societate şi de onoruri pe măsură, dar având un starlit martiric, Mircea Vulcănescu este o figură exemplară în panteonul Dreptei româneşti. De aceea, dorim să-l evocăm aici şi acum – cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică, care a avut loc în data de 28 octombrie anul 1952, la Pemitenciarul din Aiud.
Cuprins şi solicitat fiind în prea multe urgenţe de moment, n-a găsit răgazul pentru a-şi consolida opera. Toate exprimările sale – scrise sau orale, deopotrivă de profunde şi de minunat şlefuite – sunt prilejuite de solicitările celor care îl preţuiau. Firesc şi competent, a abordat subiecte şi teme dintre cele mai diverse, fermecîndu-şi auditoriul. Fără stridenţe ditirambice şi patetisme ieftine, a ştiut să releve esenţialul în privinţa românismului şi a ortodoxiei. Erudit şi cu o inteligenţă formidabilă, a lămurit chestiuni fundamentale pentru că i s-a cerut şi nu din voinţa clădirii unei opere. Acesta pare a fi motivul principal pentru care, în ciuda notorietăţii şi a respectului de care a beneficiat în epoca interbelică, posteritatea îi este modestă. S-a risipit cu o superbă generozitate şi cu umor.
În conştiinţa noastă publică, numele lui Mircea Vulcănescu nu are nici pe departe ecoul celor ale lui Nae Ionescu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic sau Mircea Eliade, membri ai aceleeaşi mari familii spirituale. Poate că dacă ar fi fugit dinaintea tăvălugului comunist, ori măcar ar fi supravieţuit închisorii, Mircea Vulcănescu şi-ar fi împlinit o parte din proiecte şi ar fi preţuit aşa cum merită.
Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti, în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iaşi şi Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupaţiei germane), iar liceul l-a urmat la Galaţi şi Bucureşti. De foarte tânăr şi-a descoperit dexterităţi de activist social: la 12 ani a devinit cercetaş, iar la 16 s-a înscris în Societatea culturală ”Înfrăţirea românească”. Din adolescenţă a scris poezii şi eseuri (”Conştiinţa naţională la români”, ”Cine e poetul românismului”). În anul 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere şi la Facultatea de Drept din Bucureşti. A fost un membru remarcabil al Asociaţiei Studenţilor Creştini din România (ASCR). În anul universitar 1923 – 1924 şi-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la {coala militară de geniu din Bucureşti, unde a obţinut gradul de sublocotenent.
În timpul studenţiei a scris, sub influenţa mentorilor şi profesorilor săi Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu, mai multe lucrări filosofice: Cercetări asupra cunoştinţei, Introducere în fenomenologia teoriei cunoştinţei, Misticismul şi teoria cunoştinţei. A proiectat Sistemul meu filosofic: existenţialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR.
În anul 1925, şi-a luat licenţele în Filosofie şi în Drept. În primăvara aceluiaşi an a participat la campania monografică organizată de Dimitrie Gusti în comuna Goicea-Mare, judeţul Dolj. Tot atunci s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, o colegă de facultate. Începând cu toamna anului 1925, Mircea Vulcănescu a făcut studii de specializare la Paris, intenţionînd să-şi dea un doctorat în drept şi altul în sociologie. Vremurile nu i-au permis să-şi definitiveze studiile. În iarna anului 1927, a început colaborarea la revista Gândirea. A continuat să aibă o vie activitate în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferenţiat în repetate rînduri. În luna octombrie anul 1928, a început să colaboreze la revista Cuvântu, unde va scrie până la suspendarea din anul 1933 a ziarului. În anul universitar 1929 – 1930, a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitri Gusti. Apoi, profesor de economie politică şi ştiinţe juridice la Şcoala de Asistenţă Socială, până în anul 1935. S-a despărţit de Anina Rădulescu-Pogoneanu. Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice şi texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul Dimitrie Gusti; a conferenţiat cu diverse ocazii şi a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română.
Pe 13 octombrie anul 1931 a ieşit în public asociaţia culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia Mircea Vulcănescu a susţinut comunicări. A colaborat la Viaţa Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studenţesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din luna iunie anul 1935, a deţinut funcţia de director general al Vămilor până în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi şi ţigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicaţiilor. Totuşi, a fost numit director al Datoriei Publice în acelaşi Minister al Finanţelor. În acei ani a călătorit mult pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziţii importante în administraţia naţională: 1940 – 1941, director la Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare şi preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naţionale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie subsecretar de stat la Finanţe, până la 23 august 1944. În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Gusti. Regele Carol al II-lea şi ulterior regele Mihai I i-au conferit distincţii şi mari ordine naţionale, în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse statului român.
Orator de mare forţă, şi-a a conferenţiat cu pasiune şi persuasiune pe subiecte de la satul românesc la dimensiunea românească a existenţei. După lovitura de stat din 23 august ’44, a revenit pe postul de şef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august anul 1948, când a fost arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu, calificaţi drept ”criminali de război”. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, cînd instanţa a menţinut pedeapsa din ’46.
Întemniţat la Aiud, alături de majoritatea elitei româneşti, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. Astfel că a fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să şadă. Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după cîteva ore. Mircea Vulcănescu s-a aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viaţa. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie anul 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani şi a lăsat cu limbă de moarte un îndemn cutremurător, cu adevărat demn de un mucenic: “Să nu ne răzbunaţi!”.
Principalele publicaţii ale lui Mircea Vulcănescu sunt următoarele:
Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
În ceasul al 11-lea (1932)
Cele două Românii (1932)
Gospodăria ţărănească şi cooperaţia (1933)
Războiul pentru întregirea neamului (1938)
Înfăţişarea socială a două judeţe (1938)
Dimensiunea românească a existenţei (1943)
Continuarea articolului o puteţi accesa AICI.
Câteva dintre acestea au fost reeditate după 1990, mai ales prin grija neobositului său exeget Marin Diaconu. Numeroase alte texte de şi despre Mircea Vulcănescu au apărut într-o serie de culegeri şi în mai multe publicaţii periodice din ţară şi străinătate, începînd din anii ’60.
Surse bibliografice de referinţă: revistele: “Rost”, “Atitudini”, “Gândirea” (serie nouă), “Puncte cardinale”, “România literară”, “Dacia literară”, “Lumea credinţei” şi “Lumina”; site-urile: www.crestinortodox.ro, www.fericiticeiprigoniti.ro, www.foaienationala.ro, www.memoria.ro, www.promemoria.ro, www.razboiintrucuvant.ro, www.theologhia.ro, www.razboiulnevazut.ro şi multe altele…
Autor: Stelian Gomboş
Sursa: www.foaienationala.ro
Leave a Reply