Baicu Dumitru, (1919-1995), a fost soldat în Armata Română participând la eliberarea Basarabiei, a fost prizonier și veteran de război. A venit în țară cu divizia „Tudor Vladimirescu”.
Discuția cu d-l Baicu a avut loc în luna februarie, 1990. S-a discutat despre multe evenimente petrecute în copilărie, în perioada de cătănie și pe front.
Au fost nouă copii la părinți dintre care doi băieți și șapte fete. D-l Baicu povestea cu o plăcere deosebită despre jocurile copilăriei (poarca, mingea-n patru, mingea-n șase) menționând tactica de confecționare a mingii. Foloseau păr de vacă pe care îl băteau cu palmele când era uscat. Îl udau apoi iar îl băteau și adăugând strat după strat îi dădeau forma dorită.
Pentru a se întreține, familia Baicu administra la Bălăbănești în jur de 9 ha de pământ.
În tinerețe, prin 1937, a fost premilitar participând la multe activități de pregătire. Comandantul detașamentului de tineri premilitari din Bălăbănești era înv. Solca Ion. În anul 1939 pleacă voluntar în armată la central militar Tutova din Bârlad, regimentul 23 artilerie. Din Bălăbănești, la același unitate, au plecat voluntarii: Toader Gociu, Gâța Jan, Aurel Sușnea, Balaban C-tin și Butunoi Gr. Vasile. Toți au făcut perioada de instruire ca militari la Bârlad în cadrul acestui regiment. În zonă mai erau și alte unități militare: regimentul „2 Roșiori” și regimentul „12 Infanterie Bârlad” (în acest regiment d-l Baicu menționează prezența voluntarului Munteanu Gavrilă, din Bălăbănești). În perioada de instruire 1939-1940 ieșeau la instrucție în zona Ghermănești lângă gara Banca. Dormeau în corturi. Se căuta realizarea unei situații asemănătoare cu cea de pe front.
Comandant de baterie în prima perioadă de instruire a fost capitan Copaciu Dumitru apoi locotenent Fărcășanu Ștefan. Veteranul Baicu își amintește că în perioada de intrucție ofițerii în rezervă, cum a fost cazul locotenentului Lascar Cezar, erau mai de omenie decât ofițerii activi.
,,Prutul nu s-a trecut ușor. S-a făcut un pod de pontoane legate între ele cu odgoane. Deplasarea de la Prut până la Nistru a durat cam două săptămâni. Basarabenii ne primeau ca pe frații lor.
Au fost și greșeli. În 1940 unitatea militară se retrăgea pe Prut. Se spune că barajul de artilerie realizat de unitatea mea a adus moartea multor români datorită comenzilor greșite date de ofițerii noștri.
Nistru l-am trecut ca prizonier. Lagărul de concentrare era în localitatea Constantinovcain Ucraina, era un mare nod de cale ferată. Munceam la dezmembrat mașini de război iar piesele erau duse la fabrică, pentru reciclare. Alimentația era varza și o fiertură de grâu și porumb. Rușii se purtau frumos cu prizonierii români, mai ales cu cei care făceau parte din diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”. În lagăr eram împărțiți în brigăzi cu comandați români. Santinelele erau rusești.
Am venit acasă din prizonierat în 1944, în luna septembrie. Am mers cu trenul până la Iași iar de acolo fiecare s-a îndreptat către casa lui.”
Mențiune. „Au fost mulți legionari după război. Cel care a colaborat cu comuniștii în depistarea legionarilor sau a urmașilor lor a fost moș Ion Maxim. Dacă aflau un nume de legionar comuniștii îl intrebau pe moș Ion. De răspunsul lui atârna viața acelui om.” – ne-a mărturisit veteranul Dumitru Baicu.
Date și text: prof. Nicolae Pământ
Leave a Reply