Sunt cuvinte care nu-mi aparţin, dar cu acest îndemn mă adresez Românilor din Vaslui, Suceava, Galaţi, Constanţa, Bihor, Timiş, Munţii Apuseni şi de pe tot cuprinsul Ţării care se opun samavolniciilor de tot felul, la care ne supun mai vechii dar şi noii stăpânitori ai lumii şi slugile lor din Ţară. Vor să dărâme tot ce-a ridicat, secole în şir, Neamul nostru atât de greu încercat.
Fraţi Români,
Datori suntem să ne apărăm Pământul Sfânt al Ţării, de-ar fi să ne dăm ca obol chiar VIAŢA ! Altă cale nu avem şi o urmăm cu fruntea sus, ştiind că suntem în legitimă apărare a însăşi Fiinţei Neamului !
Se ştie, desigur că în temniţele comuniste şi-au dat viaţa zeci şi chiar sute de mii de bravi Români. Tot din dragoste de Neam şi Ţară şi pentru că s-au opus bolşevizării şi comunizării.
Să-mi fie iertată lipsa de modestie, dar trebuie să vă mărturisesc că am executat, în trei perioade la rând, 21 de ani de închisoare. Din care 18 la Aiud, iar din aceştia, nu mai puţin de 8 în vestita Zarcă. Am cunoscut acolo mare parte din Elita Neamului românesc. Printre ei, preoţii Justin Pârvu şi Dumitru Bejan, poeţii Radu Gyr şi Nichifor Crainic, marele Mircea Vulcănescu, Prinţul Alecu Ghica şi atâţia alţii.
Pot spune că n-am avut tinereţe – am fost închis la nici 20 de ani – dar nu regret asta nici un moment, dat fiind scopul înalt pentru care mi-am sacrificat o bună parte din viaţă. Ultimii 7 ani am fost încarcerat tot ca duşman al regimului, de data asta al lui Ceauşescu. Şi am fost nevoit să recurg şi eu la greva foamei, în semn de protest. Mă obligau să-l reneg pe Dumnezeu şi să semnez un angajament ca să scap. Le-am spus, „nu semnez şi intru în greva foamei ; nu părăsesc închisoarea asta, cu care m-am obişnuit, ca să intru într-una mai mare, numită România”. Aşa cum e pentru voi acum, dragi pungeşteni şi silişteni, sechestraţi în chiar vetrele voastre strămoşeşti. Aşa cum ar putea fi mâine şi alţii, din toată Ţara. De nu i-ar mai răbda Pământul pe toţi năimiţii şi trădătorii de Ţară !
Am rezistat şi a fost cum am vrut eu. Dar când m-am întors acasă măicuţa nu mai era în astă lume, iar satul în care mă născusem nu mai era nici el. Fusese înecat de apa Bistriţei, sugrumată de barajul de la Bicaz. Şi am fost nevoit să reînvăţ să trăiesc…
…Acum, la cei 85 de ani ai mei, îmi permit să vă dau o povaţă :
Nu uitaţi că doar Unirea face Puterea ! Sub semnul Credinţei şi al Dragostei de Neam şi Ţară !
Dragii mei,
Nu cedaţi, continuaţi lupta voastră ! Şi nu renunţaţi la idealul vostru, de Români Liberi, care se ridică deasupra noastră şi urcă spre Ceruri.
Faceţi ca moştenirea primită de la strămoşi să nu fie risipită sau distrusă. Păstraţi-o ca pe ochii din cap şi daţi-o mai departe urmaşilor. Aşa ne cere datina noastră, cea Binecuvântată de Dumnezeu.
DOAMNE, APĂRĂ-I ŞI OCROTEŞTE-I PE ROMÂNI !!!
Cu toată Dragostea,
Preşedintele de Onoare al Mişcării Naţionale de Rezistenţă,
Grigore CARAZA
Piatra Neamţ, la 3 ianuarie 2014
Leave a Reply