* Supunem atenţiei Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” culegerea de documente vechi şi menţiuni despre Bălăbăneşti şi Ţara de Jos a Moldovei, pentru evaluare şi o eventuală includerea a sa în planul de tipărituri al instituţiei, pentru anul 2012 *
Profesorul Neculai Pământ (FOTO) se află în posesia unuia dintre cele trei exemplare dactilografiate ale lucrării „Răzeşii de Bălăbăneşti”, iscălită de George-Felix Taşcă. 510 pagini. Anul finalizării şi locul, înscrise la prefaţă – decembrie 1978, Bucureşti.
Câteva cuvinte despre autor: născut în 1914, economist pe mai multe şantiere de construcţii ale României de dinainte de 1990; tatăl său, frate cu Gheorghe Gh. Taşcă, militant pentru liberalism economic, unul dintre întemeietorii Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, al cărei rector a şi fost doi ani, ministru plenipotenţiar la Berlin (1930), întemniţat, ca deţinut politic, la Sighetul Marmaţiei, unde îşi găseşte sfârşitul zilelor, fiind aruncat într-o groapă comună săpată pe malul Izei.
G.-F. Taşcă se dedică, după pensionare, genealogiei familiei Taşcă şi strângerii de documente istorice referitoare la Bălăbăneşti şi Ţara de Jos a Moldovei (Neculai Pământ: „A ras tot ce a putut găsi, la aceste teme, la Biblioteca Academiei Române şi în arhive”).
Câte un exemplar din 28 de lucrări semnate de el se află în inventarul Bibliotecii Comunale Bălăbăneşti. A transmis, pe cale testamentară, dorinţa de a-şi dormi somnul de veci la Bălăbăneşti.
I-a fost îndeplinită, fiind, după aprecierea profesorului Pământ, „înmormântat ca un boier” – sicriul, dus în căruţă trasă de boi; din cei 24 de preoţi daţi de Bălăbăneşti Bisericii Neamului, din 1900 încoace, şapte i-au cântat „Veşnica lui pomenire!”.
Revenind la lucrare: cuprinde circa 200 de documente diferite („majoritatea lor referindu-se la dreptul de proprietate funciară a răzeşilor, dar nelipsind cele ce privesc aspectele fiscale, starea sanitară, învăţământul, biserica, starea civilă şi însemnări diverse asupra fenomenelor meteorologice, astronomice, calamităţilor naturale, evenimentelor politice.
Un sfert din ele au fost publicate în diverse timpuri şi locuri de către Iacob Antonovici-Bârlădeanul, de fiul său Nicolae Antonovici, de Theodor Codrescu, Ilie Corfus, Gh. Ghibănescu, C.C. Giurăscu, B.P. Haşdeu, N. Iorga”.
Avem de-a face, deci, cu 150 de documente netipărite vreodată. Important de reţinut: informaţiile, prin voinţa autorului, se opresc la anul 1866. Clasificarea documentelor, după anul emiterii lor: câte unul pentru fiecare dintre secolele XII, XIV, XV şi XVI; 11 provin din secolul XVII; 46 din secolul XVIII; restul sunt documente din veacul al XIX-lea.
Autor: Ion Trif Pleşa / 28 aprilie – 2011
Sursa: „Viața Liberă” Galați
viking says
cu aceasta carte putem sa dovedim ca si balabanestiul a fost si poate va mai fi un izvor de tinere talente care ne fac cinste comunei.dar tare sunt pesimist ca nu pentru ca am decazut din toate punctele de vedere invatamantul la pamant ,activitati culturale zero practic comuna a devenit locul unde nu se intampla niciodata nimic.poate cand vin si ne fraeresc sa-i votam.